ICCJ. Decizia nr. 4811/2012. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4811/2012
Dosar nr. 2180/1/2012
Şedinţa publică de la 15 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2726 din 5 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul B.F.N. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a dispus anularea Ordinului nr. 684 din 18 martie 2009, obligând pârâta să-l reintegreze pe reclamant în funcţie şi să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public.
Totodată, a respins cererea de obligarea a pârâtului la plata despăgubirilor pentru daune morale ca neîntemeiată.
Recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva acestei sentinţe a fost respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 168 din 17 ianuarie 2011 ca nefondat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Înalta Curte a reţinut că invaliditatea de care suferea reclamantul în anul 2007 şi care îl făcea inapt pentru efectuarea serviciului militar nu era permanentă, ireversibilă şi nu mai era actuală la nivelul anului 2009, respectiv la data emiterii ordinului contestat 18 martie 2009, aşa încât, în mod corect instanţa de fond a dispus anularea Ordinului nr. 684 din 18 martie 2009.
În ce priveşte aspectul de nelegalitate privind neluarea în considerare a raportului de control din 26 martie 2009 al ANFP, s-a reţinut că în mod corect acesta a fost înlăturat pe motiv că este încheiat ulterior emiterii ordinului contestat şi nu este de natură a confirma legalitatea ordinului emis anterior.
Împotriva acestei decizii, Agenţia Naţională de Integritate a formulat în temeiul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. contestaţia în anulare de faţă.
Contestatoarea a susţinut că dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, întrucât la încadrarea în gardul II de invaliditate legislaţia incidentă nu distinge între diferitele categorii de funcţionari publici, ori, atât inspectorii de integritate, cât şi poliţiştii, sunt funcţionari publici cu statut special.
Prin cel de-al doilea motiv al contestaţiei în anulare, contestatoarea a susţinut că „instanţa, respingând recursul a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Astfel, contestatoarea arată că intimatul C.F.N. a fost evaluat cu calificativul „nesatisfăcător” prin raportul de evaluarea a performanţelor individuale pentru anul 2008. Hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă.
Contestatoarea arată că în continuare că, deşi a menţionat printre motivele de recurs împrejurarea că hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă, instanţa de recurs nu a avut în vedere această apărare şi a omis să cerceteze recursul pe fond.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează.
Conform prevederilor art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.:
„Art. 317 - (1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
(2) Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Art. 318 - (1) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
Contestaţia în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile de la art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Or, se constată că motivele invocate de contestatoarea Agenţia Naţională de Integritate nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate, deoarece contestatoarea invocă aspecte ce ţin de fondul cauzei, cum ar fi evaluarea cu calificativul nesatisfăcător al intimatului, cu toate consecinţele ce decurg din acest fapt.
Astfel fiind, criticile invocate de contestatoare nu se încadrează în motivele prevăzute în mod expres de prevederile legale citate mai sus, ceea ce face ca cererea de contestaţie în anulare să fie inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de Agenţia Naţională de Integritate împotriva deciziei nr. 168 din 17 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 4806/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4817/2012. Contencios. Conflict de... → |
---|