ICCJ. Decizia nr. 4859/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4859/2012
Dosar nr. 466/45/2012
Şedinţa de la 16 noiembrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04 aprilie 2012 pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia civilă, reclamanta C.P., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 185.973 RON, reactualizată până la data plăţii efective în funcţie de indicele de inflaţie, suma reprezentând despăgubiri acordate în temeiul hotărârii nr. 59 din 04 noiembrie 2009.
În motivarea acţiunii, reclamanta C.P. a arătat că, prin hotărârea nr. 59 din 04 noiembrie 2009, Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 i-a stabilit dreptul la despăgubiri în cuantum de 185.973 RON, reprezentând contravaloare compensaţii băneşti. Reclamanta C.P. a precizat că a solicitat plata sumelor stabilite prin hotărârea nr. 59 din 04 noiembrie 2009, însă pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu a respectat termenul prevăzut prin H.G. nr. 1120/2006, susţinând că plata drepturilor este condiţionată de existenta în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinaţie.
La data de 24 aprilie 2012, reclamanta C.P. a depus cerere completatoare, solicitând obligarea şi a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata despăgubirilor reactualizate.
Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin sentinţa civilă nr. 486/2012 din 14 mai 2012, Tribunalul Vaslui, secţia civilă, a admis excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Vaslui şi a declinat competenta de soluţionare a cererii formulate de reclamanta C.P. împotriva pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că reclamanta C.P. a solicitat obligarea pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 185.973 RON, reactualizata până la data plăţii efective în funcţie de indicele de inflaţie, suma reprezentând despăgubiri acordate în temeiul hotărârii nr. 59 din 04 noiembrie 2009.
Instanţa a reţinut că despăgubirile sunt solicitate în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 şi Ministerul Finanţelor Publice, autorităţi publice centrale, fapt care atrage competenţa Curţii de Apel, raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin sentinţa nr. 188/2012 din 11 iunie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta C.P. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerul Finanţelor Publice în favoarea Tribunalului Vaslui, a constatat intervenit conflict negativ de competenţă şi, în baza art. 21 C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţă în drept să hotărască asupra conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că, în vederea interpretării şi aplicării unitare a legislaţiei în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în şedinţa plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 23 noiembrie 2009, s-a adoptat ca soluţie de principiu pentru unificarea practicii că „acţiunea având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii la plata sumei stabilite cu titlu de despăgubiri prin hotărârea Comisiei judeţene de aplicarea Legii nr. 290/2003 este de competenţa secţiei de contencios administrativ a Tribunalului”.
Soluţia este în concordanţă cu dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 8 alin. (5) şi 6 din Legea nr. 290/2003.
Întrucât dispoziţiile menţionate au caracter special derogatoriu de la dreptul comun în materie, reprezentat de art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi prevăd competenţa exclusivă a secţiei de contencios administrativ a Tribunalului, pentru identitate de raţiune, competenţa materială este aceeaşi şi în privinţa acţiunilor având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii la plata sumei stabilite cu titlu de despăgubiri.
Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea reclamantei C.P. privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi a Ministerului Finanţelor Publice la plata sumei de 185.973 RON cuvenită cu titlu de despăgubiri în baza hotărârii nr. 59/2009 emisă de Comisia Judeţeană Vaslui.
Cererea de chemare în judecată are ca temei de drept prevederile Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, respectiv ale Normelor metodologice pentru aplicarea acestui act normativ aprobate prin H.G. nr. 1120/2006.
Ţinând seama de obiectul cererii de chemare în judecată şi pentru raţiuni de simetrie juridică, Înalta Curte apreciază că, prin sentinţa nr. 188/2012 din 11 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a stabilit în mod corect competenţa de soluţionare a cauzei în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 290/2003 şi ale art. 17 şi 18 din H.G. nr. 1120/2006, modificată prin H.G. nr. 57/2008, în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dat fiind caracterul derogatoriu al normelor de procedură instituite prin actele normative enunţate anterior, care stabilesc în mod expres competenţa materială de soluţionare a unor astfel de cauze în favoarea secţiei de contencios administrativ a Tribunalului, atât în ceea ce priveşte stabilirea dreptului, cât şi referitor la efectuarea plăţilor.
Astfel, potrivit art. 8 alin. (3)-(6) din Legea nr. 290/2003:
„(3) În termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, poate face contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
(4) În termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
(5) Hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
(6) Hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.”
De asemenea, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003 aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, menţionează faptul că „deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul”.
În altă ordine de idei, trebuie precizat că art. 6 alin. (7) din O.U.G nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că, „prin decizie, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, dispune plata despăgubirilor acordate în conformitate cu aceste legi, stabilite prin hotărâri ale comisiilor judeţene, respectiv ale comisiei municipiului Bucureşti. (…).
Deciziile de plată prin care se modifica hotărârile iniţiale, deciziile de invalidare şi cele prin care se soluţionează contestaţiile se comunică beneficiarilor şi pot fi atacate în termen de 30 de zile la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.”
Ca atare, Înalta Curte reţine că nu sunt incidente în speţă normele de drept comun în materia competenţei instanţei de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată şi apreciază că trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.
Întrucât aceste norme cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun, prevăd competenţa exclusivă a secţiei de contencios administrativ a Tribunalului în ceea ce priveşte acţiunile având ca obiect contestarea hotărârilor Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru identitate de raţiune, competenţa materială este aceeaşi şi în privinţa acţiunilor privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata sumelor stabilite în baza aceleiaşi Legi nr. 290/2003, soluţie de principiu ce a fost adoptată de plenul judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23 noiembrie 2009, conform ar.33 alin. (1) şi (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta C.P. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi Ministerul Finanţelor Publice în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4858/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4919/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
