ICCJ. Decizia nr. 4855/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4855/2012
Dosar nr. 10164/62/2011
Şedinţa de la 16 noiembrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04 august 2011 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Direcţia de Servicii Sociale - Centrul pentru Persoane fără Adăpost Braşov a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi a Judeţului Braşov, să dispună anularea măsurilor dispuse la pct. 2 din decizia nr. 51 din 30 noiembrie 2010 emisă în baza procesului-verbal de constatare din 02 august 2010, cu cheltuieli de judecată.
Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin sentinţa civilă nr. 1002/CA din 16 februarie 2012, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov invocată de pârâta Camera de Conturi a Judeţului Braşov prin Curtea de Conturi a României şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta Direcţia de Servicii Sociale - Centrul pentru Persoane Fără Adăpost Braşov în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi a Judeţului Braşov prin Curtea de Conturi a României, în favoarea Curţii de Apel Braşov.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că în prezenta cauză se solicită anularea unei decizii emisă de Camera de Conturi a Judeţului Braşov, care potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992 reprezintă o structură teritorială, fără personalitate juridică, a Curţii de Conturi a României, autoritate centrală cu caracter autonom care atrage competenţa curţii de apel potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin sentinţa nr. 107/F din 17 mai 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov şi în consecinţă, a declinat în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a constatat că reclamanta a solicitat anularea parţială a deciziei nr. 51 din 30 noiembrie 2010 emisă de către Camera de Conturi Braşov. În această situaţie, actul administrativ care produce efecte juridice şi care este supus obligaţiei de executare este decizia emisă de Camera de Conturi judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea parţială a deciziei nr. 51 din 30 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Braşov.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 92 şi art. 98 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 1/2009 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 78/10.02.2009, împotriva măsurilor dispuse prin decizia Camerei de Conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „nu suspendă obligaţia executării deciziei”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Reţinând, pe de o parte, că autoritatea emitentă a deciziei este o cameră judeţeană de conturi şi, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public, Înalta Curte constată că nu Curţii de Apel, ci Tribunalului, prin secţia specializată, îi revenea competenţa de soluţionare a cauzei.
Considerentele Tribunalului Braşov referitoare la faptul că lipsa personalităţii juridice a Camerei de Conturi exclude competenţa tribunalului sunt neîntemeiate, întrucât, în materia contenciosului administrativ, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004, instanţa competentă se determină în funcţie de rangul central sau local al autorităţii publice emitente a actului administrativ. Or, în cauză, aşa cum s-a reţinut anterior, actul administrativ care produce efecte juridice în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 este decizia emisă de Camera de Conturi judeţeană, care are capacitate de drept administrativ, fiind entitatea competentă să emită actul respectiv şi care este o autoritate publică locală în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, fiind o structură fără personalitate juridică ce exercită în unitatea administrativ-teritorială atribuţiile Curţii de Conturi.
La pronunţarea prezentei soluţii, Înalta Curte are în vedere şi interpretarea cuprinsă în pct. 106 - 108 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009 a Plenului Curţii de Conturi, în sensul că împotriva încheierilor emise în soluţionarea procedurii administrative de contestare reglementate la pct. 92 şi urm. poate fi sesizată instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii nr. 554/2004, competenţa revenind secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, pentru încheierile structurilor centrale ale Curţii de Conturi şi secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Tribunalelor, pentru încheierile emise la nivelul Camerelor de Conturi judeţene.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Direcţia de Servicii Sociale - Centrul de Persoane fără Adăpost Braşov în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi Braşov în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4846/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4858/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
