ICCJ. Decizia nr. 4919/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4919/2012
Dosar nr. 698/45/2011
Şedinţa de la 22 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, reclamanta SC V.T.S. SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română - Inspectoratul Rutier, a solicitat anularea procesului-verbal din 22 februarie 2011 prin care s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, ca urmare a faptului că la aceeaşi dată reclamanta a fost sancţionată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 572 lit. b) din O.U.G. nr. 109/2005.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Rutieră Română - Inspectoratul Rutier a răspuns criticilor formulate, solicitând respingerea acţiunii.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 305 din 20 octombrie 211, Curtea de Apel Iaşi a respins acţiunea formulată de către reclamanta SC V.T.S. SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română - Inspectoratul Rutier privind anularea procesului-verbal din data de 22 februarie 2011.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data de 22 februarie 2011, conducătorul auto P.I., angajat al SC V.T.S. SRL, care conducea autovehiculul (microbuz) proprietatea societăţii, a fost oprit în localitatea Valea Lupului, judeţul Iaşi, de către agentul constatator al Autorităţii Rutiere Române - Inspectoratul Rutier, solicitându-i-se să prezinte actele la control.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că întrucât şoferul a înmânat agentului mapa cu documentele pentru autobuzul cu care urma să efectueze în acea zi traseul Iaşi - Uricani, cu justificarea că nu efectuează transport public de persoane cu microbuzul, ci doar se deplasează la garajul societăţii pentru a prelua autobuzul cu care va efectua transportul, agentul constatator a întocmit proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi procesul-verbal de reţinere a plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, act contestat în prezenta cauză.
Judecătorul fondului, având în vedere prevederile art. 3 pct. 41 din O.U.G. nr. 109/2005, a apreciat că principala apărare formulată de reclamant, în sensul că microbuzul din proprietatea sa se deplasa fără pasageri nu poate fi reţinută în cauză, nefiind de natură să dovedească nelegalitatea constatării agentului Autorităţii Rutiere Române şi a actului întocmit de către acesta.
În fine, prima instanţă a reţinut că aşa cum rezultă din Registrul Operatorilor de Transport, reclamanta nu deţine pentru autovehicul copie conformă a licenţei de transport sau copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, acte absolut necesare pentru orice autovehicul care se deplasează pe drumul public, indiferent dacă are sau nu la bord persoane sau încărcătură.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei Curţii de Apel a declarat recurs reclamanta SC V.T.S. SRL Leţcani, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, după ce a expus argumentele prezentate în cererea de chemare în judecată cu privire la situaţia de fapt, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a considerat greşit că angajatul societăţii efectua activitatea de transport rutier, fără a indica vreo probă în susţinerea acestei concluzii, în realitate microbuzul ce aparţinea societăţii se deplasa la garajul societăţii.
Recurenta a mai arătat că în cauză nu se putea reţine desfăşurarea activităţii de transport rutier de persoane de către conducătorul auto P.I., întrucât în microbuz nu se afla nicio persoană cu excepţia şoferului, nefiind dotat nici măcar cu banchetele necesare activităţii de transport de persoane.
S-a mai arătat că potrivit adresei din 28 septembrie 2011 emisă de către SC M. SA Iaşi, rezultă că microbuzul oprit în trafic nu a fost înregistrat în autogară ca făcând curse pe traseul Iaşi - Uricani, neexistând elemente care să justifice concluzia instanţei de fond privind desfăşurarea unei activităţi de transport de persoane.
De asemenea, recurenta a învederat că societatea nu era obligată să deţină o licenţă de traseu, deoarece autovehiculul nu era folosit pentru transport persoane, fiind folosit doar pentru satisfacerea nevoilor de transport a propriilor angajaţi la garajul societăţii, precum şi pentru transportul mecanicilor care interveneau asupra autovehiculelor societăţii.
În fine, în opinia recurentei, instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 3 pct. 41 din O.U.G. 109/2005, întrucât deplasarea unui autovehicul, chiar fără încărcătură, este asimilată transportului rutier de persoane, doar dacă are loc pe un traseu efectuând o cursă. Prin urmare, deplasarea autovehiculului către o altă destinaţie ce nu se află pe traseu, de exemplu de la garaj la capătul de traseu sau către o staţie suplimentară, nu poate fi considerată ca fiind o activitatea de transport rutier de persoane, deoarece această deplasare nu are loc prin punctele traseului şi în cadrul orelor stabilite.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ procesul-verbal din 22 februarie 2011 prin care s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, ca urmare a faptului că la aceeaşi dată reclamanta a fost sancţionată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 572 lit. b) din O.U.G. nr. 109/2005.
Analizând considerentele sentinţei, având conţinutul expus la pct. I.2 din prezenta decizie, instanţa de control judiciar constată că recursul este nefondat, pentru că instanţa de fond a examinat în detaliu motivele de nelegalitate formulate de reclamantă şi a expus în mod convingător temeiurile de fapt şi de drept care i-au fundamentat convingerea, răspunzând exigenţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, principala apărare formulată de reclamantă, în sensul că microbuzul din proprietatea sa se deplasa fără pasageri, scopul deplasării fiind de a se ajunge la garajul societăţii, nu este de natură să dovedească nelegalitatea actului întocmit de către agentul Autorităţii Rutiere Române, întrucât recurenta-reclamantă efectua transport rutier fără a deţine pentru autovehiculul respectiv copia conformă a licenţei de transport sau copia certificatului de transport în cont propriu.
Susţinerile recurentei în sensul că nu era obligată să obţină licenţă de transport pentru microbuz sunt lipsite de relevanţă, întrucât măsura suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului a fost dispusă ca urmare a faptului că nu deţinea copia certificatului de transport în cont propriu, iar potrivit prevederilor art. 3 pct. 14 din O.U.G. nr. 105/2009, copia conformă a certificatului de transport în cont propriu este documentul eliberat pentru fiecare dintre autovehiculele deţinute şi utilizate de întreprindere, cu care se efectuează operaţiuni de transport în cont propriu.
În consecinţă, Înalta Curte constată că, întrucât nu s-a făcut vreo dovadă care să infirme menţiunile din procesul-verbal de reţinere a plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare privind lipsa certificatului de transport în cont propriu, măsura dispusă prin actul contestat este justificată.
În raport de aceste explicaţii se constată că măsura organului administrativ a fost adoptată cu respectarea cerinţelor actelor normative aplicabile în domeniu.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori art. 304 sau 3041C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC V.T.S. SRL Leţcani împotriva sentinţei nr. 305 din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4859/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4922/2012. Contencios → |
|---|
