ICCJ. Decizia nr. 4939/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4939/2012
Dosar nr. 774/36/2011
Şedinţa de la 22 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamantul K.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, anularea Hotărârii nr. 6693 din 31 mai 2011, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calităţii de beneficiar a dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, cu consecinţa recunoaşterii acestei calităţi şi acordării drepturilor cuvenite.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este fiul lui K.S. şi M., persoane ce au suferit persecuţii etnice ca urmare a strămutării efectuate din cauza schimbului de populaţie ce a avut loc în 1940, în baza Tratatului de la Craiova, dintre România şi Bulgaria.
A mai arătat reclamantul că este născut în localitatea Isaccea, judeţul Tulcea, România şi întrucât legea nu condiţionează ca naşterea să se fi produs în momentul strămutării, hotărârea emisă de pârâtă este nelegală.
Prin întâmpinare, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 374 din 7 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamantul K.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, a anulat Hotărârea nr. 6693 din 31 mai 2011 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea şi a constatat că reclamantul este beneficiar al Legii nr. 189/2000 art. 1 lit. c), obligând pârâta să-i acorde drepturile începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea pentru perioada 22 iunie 1941 - 1945.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că susţinerile reclamantului potrivit cărora, acesta împreună cu familia sa, din cauza originii sale - aceea de evreu - a fost supus unor persecuţii etnice în perioada 21 iunie 1941 - 23 august 1944, exercitate de regimul politic existent din acea perioadă în România, asupra sa şi a familiei sale, sunt confirmate de probatoriile administrate
S-a arătat în considerentele sentinţei atacate că reclamantul a dovedit prin declaraţii extrajudiciare şi adrese ale primăriilor Isaccea şi Dăeni, persecuţiile politice cauzate de originea sa într-un interval cuprins în perioada prevăzută de lege, precum şi faptul strămutării cu impunerea unui domiciliu forţat într-o altă localitate, în baza dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.
3. Recursul pârâtei
Împotriva sentinţei Curţii de apel, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a admis cererea reclamantului în baza unor probe neconcludente, reclamantul nereuşind să facă dovada persecuţiilor etnice la care a fost supus şi nici a strămutării.
A mai arătat recurenta, că în mod greşit, prima instanţă a considerat că din probele administrate rezultă că intimatul a dovedit persecuţiile etnice la care a fost supus, întrucât acestea nu sunt dovedite cu exactitate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: [..] c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din conţinutul textului de lege sus-menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice.
Solicitantul acordării drepturilor prevăzute de actele normative sus-menţionate trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în acest sens.
În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori (alin. (2)).
Înalta Curte constată că, în speţă, intimatul-reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană strămutată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
Or, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii respectă cerinţele prevăzute de lege, sunt concludente şi pertinente.
Astfel, în cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri, respectiv declaraţii pe propria răspundere date de M.P., N.N. şi T.A., precum şi adresele emise de Primăria Comunei Dăeni şi de Primăria Oraşului Isaccea.
Din coroborarea probelor astfel administrate rezultă cu evidenţă faptul că, din considerente exclusiv etnice, reclamantul a fost strămutat împreună cu familia sa, din satul Isaccea în localitatea Dăeni, unde li s-a stabilit domiciliul forţat.
Prin urmare, fiind evidentă strămutarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că în mod just prima instanţă a admis acţiunea acestuia, în condiţiile în care, încadrându-se în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, reclamantul-intimat este îndreptăţit să beneficieze de compensaţiile acordate de acest act normativ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva Sentinţei nr. 374/CA din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4996/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4932/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
