ICCJ. Decizia nr. 4959/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4959/2012
Dosar nr. 2428/1/2012
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 162/F-Cont. din 15 iulie 2010 a Curţii de Apel Piteşti a fost admisă în parte cererea de anulare a Deciziei nr. 452 din 15 decembrie 2009 formulată de reclamanta SC V.A. SA în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi, în consecinţă, a fost anulată decizia în privinţa punctului 1 din dispozitivul acesteia, referitor la suspendarea soluţionării contestaţiei administrative.
Instanţa a obligat pârâta A.N.A.F. – D.G.S.C. să soluţioneze contestaţia respectivă şi a respins cererea de anulare a deciziei nr. 452 din 15 decembrie 2009 pentru punctul 2 din dispozitivul acesteia.
A admis în parte cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 3 din 04 august 2009, formulată de aceeaşi reclamantă în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Judeţeană pentru Operaţiuni Vamale Argeş şi Direcţia Regională Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova şi, în consecinţă, a fost suspendată executarea deciziei de impunere în privinţa sumei totale de 2.157.987 lei, pentru care prin decizia nr. 452/2009 s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative.
Instanţa a respins cererea de suspendare a deciziei de impunere în privinţa sumei totale de 725.102 lei, pentru care prin decizia nr. 452/2009 a fost respinsă contestaţia administrativă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziei nr. 452 din 15 decembrie 2009, aceasta este întemeiată în parte, şi anume în privinţa dispoziţiilor de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative formulate de SC V. SA împotriva deciziei de impunere din 4 august 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală din 3 august 2009 pentru suma totala de 2.157.987 lei accize şi accesorii.
Astfel, instanţa a reţinut că prin decizia de impunere, reclamanta a fost obligată să plătească 10.174 lei accize si 5460 lei majorări de întârziere aferente, pentru că s-a constatat că într-un număr de 16 facturi de vânzare băuturi alcoolice nu a menţionat distinct valoarea accizei, a calculat-o greşit şi deci a plătit un cuantum mai mic la bugetul de stat. Pentru acesta faptă reclamantei i-a fost încheiat şi proces verbal de contravenţie şi i-a fost aplicată amenda contravenţională.
Recursurile formulate împotriva sentinţei nr. 162/2010 de SC V.A. SA prin administrator judiciar Cabinet de insolvenţă M.D., de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Argeş au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 609 din 7 februarie 2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:
1). Cu privire la recursul declarat de reclamanta SC V.A. SA a reţinut că în mod corect prima instanţă a apreciat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. fisc., deoarece este vorba de o lipsă în gestiune care atrage exigibilitatea accizei de la data constatării acesteia.
2). Referitor la recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, instanţa a reţinut cu privire la prima critică că în ce priveşte cauţiunea datorată de recurenta-reclamantă pentru soluţionarea cererii de suspendare este nefondată, întrucât la fila 217 din dosarul de fond este depusă copia extrasului de cont transmis de B. SA Sucursala Argeş.
Cât priveşte susţinerea recurentelor privind nelegalitatea sentinţei cu privire la pct. 1 al deciziei nr. 452/2009, s-a reţinut că este nefondată şi, că în mod corect a reţinut prima instanţă că stabilirea sau nu a caracterului infracţional al faptelor privind facturile depuse ulterior nu este de natură să împiedice soluţionarea contestaţiei administrative cu privire la acciza datorată de reclamantă.
De asemenea, s-a reţinut că este corectă soluţia primei instanţe de a înlătura măsura dispusă prin punctul 2 al deciziei nr. 452/2009, prin care a fost obligată recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să soluţioneze în fond contestaţia administrativă a reclamantei, privind modul de utilizare şi gestionare a alcoolului etilic şi băuturilor alcoolice spirtoase.
În privinţa suspendării executării deciziei de impunere pentru suma de 2.157.987 lei pentru care prin decizia nr. 542/2009 s-a dispus suspendarea, s-a reţinut că soluţia Curţii de Apel Piteşti este legală şi temeinică.
Împotriva deciziei nr. 609 din 7 februarie 2012 a formulat contestaţie SC V.A. SA Piteşti pe care a întemeiat-o pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Astfel, contestatoarea susţine că în mod greşit instanţa de recurs a reţinut că prin procesul-verbal de control întocmit de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Argeş la data de 29 decembrie 2011 s-a constatat că este mai mare cantitatea de alcool lipsă decât aceea avută în vedere de organele vamale la data întocmirii Raportului de inspecţie fiscală din 3 august 2009.
Acest aspect, susţine contestatoarea nu este o greşeală materială de redactare, ci este o eroare de determinare a cantităţii în cauză, care obligă contestatoarea să suporte în sarcina sa şi să plătească obligaţii fiscale în cuantumul stabili iniţial de 725.102 lei, în mod netemeinic şi nelegal.
Printr-o a doua critică, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs nu a analizat criticile formulate de recurentă împotriva sentinţei nr. 162 din 15 iulie 2010, pe baza înscrisurilor noi depuse la termenele din 8 noiembrie 2011 cu motivarea că acestea constituie critici noi formulate tardiv, în afara termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., care a expirat la data de 8 august 2010.
În realitate aceste înscrisuri nerealizate pe motivul că ar fi fost depuse tardiv reprezintă omisiunea instanţei de recurs de a analiza toate criticile şi motivele invocate de recurentă care conduceau la soluţia de admitere a recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probelor.
Analizând contestaţia în anulare formulată de SC ”V.A. SA Piteşti, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele arătate în continuare.
Astfel, conform art. 318 teza I C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare ca o cale de atac extraordinară de retractare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Prin urmare, sensul formulării tezei I al art. 318 C. proc. civ. referitoare la contestaţia în anulare specială (ce constituie un text de excepţie) nu poate fi extins, noţiunea de „greşeală materială” neputând fi interpretată extensiv.
În acest sens, Înalta Curte constată, pe de o parte, că eroarea trebuie să fie evidentă şi în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, contestaţia în anulare neconstituind un mijloc de reformare a hotărârii atacate. Textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica netemeinicia hotărârii, nu însă o „greşeală materială” de natură să justifice contestaţia în anulare. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că „greşeala materială” la care se referă art. 318 C. proc. civ., nu trebuie să fie rezultatul modului în care instanţa a înţeles să interpreteze un text de lege, căci, dacă s-ar admite această teză s-ar ajunge, pe cale ocolită, la judecarea unui recurs la recurs, iar legea nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă.
De altfel, textul nu se referă la o greşeală a instanţei, ci, în mod obiectiv, la o „greşeală materială”, indiferent din vina cui s-a produs.
În plus, nu este de neglijat nici faptul că prin motivele contestaţiei în anulare se încearcă o rejudecare a cauzei.
Astfel, motivele dezvoltate în cuprinsul contestaţiei în anulare, sunt în esenţă, aceleaşi ca cele din cererea de recurs depusă de societate, neîncadrându-se în ipoteza textului art. 318 C. proc. civ. Contestatoarea invocă aşadar nu erori materiale grave ci o eventuală greşeală de judecată, de apreciere a probelor şi de interpretare a textelor de lege ceea ce este inadmisibil.
Prin urmare, constatându-se că nu se invocă greşeli materiale în sensul art. 318 teza I, ci eventuale greşeli de judecată, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege invocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC V.A. SA Piteşti prin administrator judiciar Cabinet Individual de Practician în Insolvenţă M.D., împotriva deciziei nr. 609 din 7 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5177/2012. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 4972/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
