ICCJ. Decizia nr. 4990/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4990/2012
Dosar nr. 711/45/2010
Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Sineşti, prin primar H.P. a formulat contestaţie împotriva încheierii nr. VI 282 emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul de Coordonare a verificărilor bugetelor unităţii administrativ teritoriale, la data de 06 iulie 2011, prin care i-a fost respinsă contestaţia depusă împotriva Deciziei nr. 70 din 21 ianuarie 2011 a Camerei de Conturi Iaşi.
A arătat reclamanta că prin aceste acte administrative le-au fost imputate angajaţilor primăriei sume de bani ca fiind sporuri încasate necuvenit, printre care şi cel de 25 % spor dispozitiv şi sporul pentru condiţii vătămătoare ce au fost acordate din fonduri proprii, în urma unei hotărâri de consiliu local şi a Ordinului ministrului de interne nr. 275/2002, coroborat cu Ordinul MAI nr. 496/2003, încălcându-se în acest mod şi prevederile Legii nr. 330/2009 aplicată cu ocazia reîncadrării în noul sistem de salarizare a personalului primăriei.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin sentinţa nr. 307 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Iaşi – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Sineşti în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că aşa cum rezultă din cele reţinute de organul de control în considerentele încheierii Curţii de Conturi în litigiu, sporurile au fost acordate cu încălcarea unor dispoziţii legale imperative.
Referitor la indemnizaţia de dispozitiv acordată întregului personal al instituţiei, s-a reţinut că dispoziţiile art. 1 al Legii nr. 138 din 20 iulie 1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, se aplică doar personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.
În opinia instanţei fiind o lege specială este indubitabil că prevederile acesteia se referă numai la categoriile de personal expres prevăzute în textul legii la art. 13, şi anume la cadrele militare în activitate, militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili care beneficiază de o indemnizaţie de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază, şi nu pot fi aplicate altor categorii de personal.
S-a mai reţinut că indemnizaţia de dispozitiv de 25% din salariul de bază nu poate fi acordată întregului personal din administraţia publică, ci numai personalului prevăzut la art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
În ceea ce priveşte sporul pentru condiţii vătămătoare, instanţa a reţinut că în anul 2009 acest spor a fost reglementat de art. 16 din O.G. nr. 6/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru funcţionarii publici, şi de art. 14 din O.G. nr. 10/2008, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul contractual.
Potrivit acestora, sporul pentru condiţii vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, se acordă angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în care funcţionează instalaţii care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvenţă produse de emiţători pentru comunicaţii, instalaţii microunde, instalaţii de curenţi de înaltă frecvenţă sau instalaţii de bruiaj.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a declarat recurs Unitatea Administrativ Teritorială Sineşti.
Analizând lucrările dosarului, Curtea constată că sentinţa nr. 307 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a fost comunicată reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială la data de 5 decembrie 2011, astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a hotărârii (fila 38 din dosarul Curţii de Apel Iaşi).
În conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”.
Cum recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Iaşi la data de 22 decembrie 2011, (fila 2 din prezentul dosar), rezultă că declararea acestuia a fost făcută peste termenul legal, de 15 zile de la data comunicării hotărârii.
Faţă de situaţia constatată, în temeiul dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Universitatea Administrativ Teritorială Sineşti împotriva sentinţei nr. 307 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4982/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4995/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
