ICCJ. Decizia nr. 4961/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4961/2012
Dosar nr. 21695/3/2010
Ședința publică din 22 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 21695/3/CA/2010 reclamanta C.A.E. a chemat în judecată, în calitate de pârât, Guvernul României solicitând obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să se îndrepte eroarea materială pentru a se face menţiunea corectă atât a descrierii construcţiei, şi a suprafeţei de teren liber, respectiv 94 mp curte, cu o construcţie la sol de 101 mp, privind imobilul din Bucureşti, sect. 1.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este concesionara terenului vecin, de la nr. 7, concesiune efectuată cu avizul expres al RA A.P.P.S. prin răspunsul dat P.M.B. nr. 692 din 24 ianuarie 2005.
Terenul de la nr. 7 a fost neutilizat, Statul Român neîncasând nimic de la nimeni, timp de 68 ani, iar P.M.B. a fost un bun administrator, încasând de la reclamantă o sumă considerabilă pentru buget.
S-a mai arătat că RA A.P.P.S. a fost invitată de P.M.B., la punerea în posesie a reclamantei, în anul 2007, dar acesta nu s-a prezentat şi nu a invocat nicio excepţie cu ocazia înscrierii în cartea funciară sau cu ocazia obţinerii autorizaţiei de construire de către reclamantă, aceasta notificând-o în vederea îndreptării erorii materiale cu privire la suprafaţa de teren de 200 mp din București, care este deja intrat în circuitul civil.
S-a mai susţinut că în H.G. nr. 533/2002 descrie eronat suprafaţa liberă de teren curte, de 291 mp, în loc de 94 mp, precum şi construcţia, în sensul că menţionează greşit garajul pe lângă casă, deşi este în realitate la demisol, iar ulterior, H.G. nr. 60/2005 şi H.G. nr. 265/2005 reţin în totalitate aceste erori materiale, motiv pentru care se apreciază de către reclamantă că instanţa trebuie să reţină cronologia perpetuării greşelilor materiale şi în consecinţă, să dispună rectificarea lor, în condiţiile în care imobilul de la nr. 5 nu s-a putut înscrie în cartea funciară, întrucât terenul se suprapunea peste terenul de la nr. 7, concesionat de reclamantă.
Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Reclamanta a depus o cerere precizatoare, prin care a solicitat:
I . să se constate ca a îndeplinit procedura plângerii prealabile prev. de L.554/2004, prin executor judecătoresc S.I., primind la acesta răspuns negativ de la Guvernul României prin documentul cu nr. 15 A/2142/ CA din 7 aprilie 2010,
II. să se constate ca imobilul, proprietatea Statului Roman, aflat in A.P.P.S. situat in Bucureşti, Sect. 1, pe o suprafaţa de 195 mp teren, are o clădire de 101 mp, rezultand terenul liber, respectiv curte, in suprafaţa de 94 mp., clădirea fiind compusa P+2E+M, conform cu ( actele anexate ):
- să se constate că imobilul din București sect. 1 a fost predat RA A.P.P.S.-uIui pe baza unui tabel-ciorna nesemnat-nestampilat, dar cu multe greşeli materiale. Predarea s-a făcut fara consultarea documentaţiei existente, fara nicio verificare tehnica, fapt pentru care greşelile din tabelul - ciorna au ajuns in H G . nr. 39 din 30 ianuarie 1996 la pozitia nr. 44 ; apoi in H.G. nr. 533 din din 7.iunie 2002 la poziţia nr. 54 ; mai departe in H.G. nr. 60 din 2005, in Anexa 3, la poziţia 36 ; ajungând in H.G nr. 265/2005 (de modificare si completare a H.G.. Nr. 60/2005), in anexa 5 - fosta anexa 3, poziţia 3. Aceste hotărâri au preluat si au perpetuat greşelile, neverificand nimic de la un act normativ la altul;
- să se constate că în hotărârile de guvern de mai sus, proprietatea Statului Roman, administrată de RA A.P.P.S., de la adresa de mai sus, este reţinută eronat ca fiind in suprafaţa de 291,78 mp, în loc de 195 mp, deci cu un plus de 86,78 mp fata de realitate, iar cu acest plus încalcă parcela, inscrisa in C.F. cu 200 mp, proprietatea Statului Român, în administrarea P.M.B., reclamanta fiind concesionar . Parcela are o suprafaţa de 200 mp, în prezent construiţi in totalitate, conform autorizaţiei de construire nr. 2/1/P/43990 din 7 ianuarie 2008 eliberată de Primăria Sect. 1, Bucuresti – prin Primar;
III. să fie obligat pârâtul Guvernul României sa emită o hotărâre de guvern prin care sa se îndrepte eroarea materială, urmând a se face menţiunea corecta atât a descrierii construcţiei, cat si a suprafeţei de teren liber, respectiv 94 mp - curte, cu o construcţie la sol de 101 mp, privind imobilul din , sect 1, Bucureşti;
În motivare, reclamanta a mai adăugat că îi este utila hotărârea pentru a consfinţi adevărul privind starea reala (de fapt si de drept) a imobilului din Bucureşti, fata de imobilul vecin, prin dispunerea si obligarea Guvernului României de a îndrepta erorile strecurate in hotărârile sale. Astfel voi fi protejata contra arbitrarului, contra şicanelor si proceselor nedrepte care îi ocupa ani din viata, prin invocarea respectivelor H.G.-uri eronate.
La 21 octombrie 2010, a intervenit în proces RA A.P.P.S., în interesul pârâtului Guvernul României.
Prin Sentinţa nr. 133 din 14 ianuarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a- contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, declinând competenţa judecării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 6239 din 28 octombrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii, a respins capetele I şi II de cerere, ca inadmisibile, a admis capătul III de cerere, a obligat pe pârât să emită o hotărâre de guvern în care să menţioneze că suprafaţa imobilului din Bucureşti, este de 195,15 mp. şi a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de RA A.P.P.S.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2005, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."
Din interpretarea acestui text, dar şi a art. 18 din Legea nr. 554/2004, rezultă că printr-o cerere în materia contenciosului administrativ, reclamantul poate solicita anularea în tot sau în parte a actului administrativ, repararea pagubei cauzate, reparaţii pentru daune morale, obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ sau la eliberarea unui alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune.
De aceea, capătul de cerere prin care reclamanta solicita ca instanţa să constate că a fost îndeplinită procedura prealabila, nu a fost primit de instanţă, fiind inadmisibil. În condiţiile Legii contenciosului administrative, aceasta constatare reprezintă o conditie absolut necesara promovarii unei acţiuni în contencios, în caz contrar aceasta urmând a fi respinsă ca prematură, după ce instanta verifica indeplinirea aceastei proceduri. Astfel, procedura prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 544/2004 presupune ca "Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”
Capetele de cerere privind constatările privitoare la situaţia actuala a imobilului, compunerea lui, felul in care a fost preluat si erorile din H.G. sunt constatari de fapt, ce nu pot forma aobiectul unei acţiuni în contencios administrativ, ci doar motive care să ducă la admiterea unei acţiuni.
Dată fiind strânsa corelaţie dintre cererea principală şi cererea de interventie în interesul Guvernului României, în baza art. 49 și 56 C. proc. civ., Curtea a admis cererea de intervenţie.
În ce priveşte capătul III de cerere, obligarea pârâtei la emiterea unei H.G. în care să menţioneze că suprafaţa imobilului din Bucureşti, este de 195,15 mp., Curtea, în baza înscrisurilor depuse, inclusiv a expertizei tehnice topografice efectuate în Dosarul nr. 12482/299/2008 al Judecătoriei Sect. 1, a considerat că suprafaţa imobilului din Bucureşti, este de 195,15 mp.
Pe de alta parte, menţionarea unei suprafeţe de 291, 78 mp pentru acest imobil în: H.G. nr. 39 din 30 ianuarie 1996 la poziţia nr. 44, H.G. nr. 533/2002 la poziţia nr. 54, H.G. nr. 60/2005, în Anexa 3, la poziţia 36, H.G nr. 265/2005 (de modificare si completare a H.G. nr. 60/2005), în anexa 5 - fosta anexă 3, poziţia 3, în loc de 195,15 mp, nu este o eroare materială, astfel încât rectificarea acesteia să se facă în temeiul art. 71 din Legea nr. 24/2000, republicată, respectiv de art. 59 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Ar fi fost o greşeală materială, printre altele, dacă pârâtul şi intervenienta recunoşteau că suprafaţa terenului din Bucureşti, este de 195,15 mp şi nu de 291, 78 mp, dar din greşeală s-ar fi trecut 291,78 mp. Dar nu este aşa, Pârâtul şi intervenienta consideră că suprafaţa terenului este trecută corect, contestându-se dreptul reclamantei de a folosi diferenţa de teren.
3. Recursurile exercitate în cauză
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâtul Guvernul României și intervenienta RA A.P.P.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în ceea ce privește admiterea celui de-al III- lea capăt de cerere din acțiunea reclamantei.
3.1. Recurentul - pârât Guvernul României a invocat, în drept, prevederile art. 304 pct. 9 și 3041 C. proc. civ., arătând, în esență, că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a formulat o propunere de reglementare, care nu se încadrează în obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, potrivit art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, și că reclamanta, care invocă doar un drept de concesiune asupra imobilului, nu se poate substitui titularului dreptului de proprietate în demersurile privind rectificarea suprafeței imobilului din sect. 1, București, aflat în domeniul public al Statului și în administrarea RA A.P.P.S., figurând în anexele H.G. nr. 39/1996, H.G. nr. 533/2002 și ulterior H.G. nr. 262/2005.
În subsidiar, pentru ipoteza menținerii obligației stabilite în sarcina sa, recurentul-pârât a solicitat stabilirea unui termen de executare mai îndelungat, arătând că termenul de 30 de zile prevăzut în art. 24 din Legea nr. 554/2004 este insuficient pentru derularea procedurii pe care o presupune inițierea și aprobarea unui proiect de H.G., conform Legii nr. 24/2000 și H.G. nr. 561/2009.
3.2. Recurenta - intervenientă RA A.P.P.S. și-a motivat calea de atac în temeiul art. 304 pct. 6, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 6 C. proc. civ., a arătat că reclamanta a învestit instanța cu o cerere de indreptare a erorii materiale referitoare la suprafața imobilului din sect. 1, București, aflat în administrarea RA A.P.P.S., singura analiză pe care o putea face curtea de apel fiind aceea a aplicabilității, în cauză, a prevederilor art. 71 din Legea nr. 24/2000 și a art. 59 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009, cu modificările și completările ulterioare. Cu toate acestea, instanța a schimbat sensul cererii și i-a acordat o finalitate juridică la care reclamanta nu era îndreptățită, aceasta neputându-se substitui titularului dreptului de proprietate în demersurile efectuate prin acțiunea dedusă judecății.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul - pârât a arătat că, potrivit cererii de chemare în judecată, reclamanta dorea anumite constatări de fapt care ar fi putut face eventual obiectul unei acțiuni civile, fiind inadmisibilă pe calea contenciosului administrativ, în raport cu prevederile art. 8 alin (1) din Legea nr. 554/2004.
4. Apărările intimatei
Intimata – reclamantă a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicitând suspendarea judecării cauzei până la soluționarea litigiului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 12482/299/2008, aflat pe rolul Tribunalului București. Cu privire la recursurile formulate, a arătat că Statul Român este proprietarul ambelor loturi situate în București sect. 1 neexistând niciun interes legitim care să se opună restabilirii corectitudinii suprafețelor de teren.
Ulterior, intimata - reclamantă a arătat că nu mai insistă în suspendarea cauzei, Dosarul nr. 12482/299/2008 fiind soluționat, la data de 26 octombrie 2012.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Din înscrisurile administrate la dosarul de fond, rezultă că intimata - reclamantă este titulara unui drept de concesiune asupra terenului de 200 mp, situat în București, sector 1, aflat în proprietatea Statului Român și în administrarea P.M.B., teren pe care a edificat o construcție, în baza unei autorizații de construire emise de P.M.B.
În această calitate, considerându-se vătămată în dreptul său de concesiune, intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul Guvernului României de a emite o hotărâre de guvern în care să menționeze suprafața corectă, de 195 mp, a terenului învecinat, aflat în proprietatea Statului Român și în administrarea RA A.P.P.S., înscris în anexa 5, poziția 35, a HG nr. 265/2005, privind schimbarea regimului juridic al unor imobile şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea RA A.P.P.S. , cu suprafața de 291,78 mp. În esență, intimata - reclamantă a arătat că suprafața menționată în H.G. nr. 265/2005, prin perpetuarea unor erori preluate în hotărâri de guvern succesive, nu corespunde situației faptice din teren, în realitate imobilul fiind compus din teren în suprafață de 195 mp și clădire de 101 mp, diferența de aprox. 95 mp încălcând lotul de 200 mp, pentru care are contract de concesiune.
Susținerile intimatei - reclamante au suport probator în expertiza în specialitatea topografie-topometrie, efectuată în Dosarul nr. 12482/299/2008, având ca obiect o cerere de rectificare carte funciară, expertiză care a identificat loturile de teren conform vechii parcelări a Parcului J. și a constatat că lotul ( fosta parcelă 12 din Parcul J. are suprafața de 195,15 mp.
De altfel, niciunul dintre recurenți nu a contestat situația de fapt, criticile vizând aspecte procedurale, referitoare la calea urmată de intimata - reclamantă pentru protejarea drepturilor sale.
Cu referire concretă la motivele de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ”Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”
Împrejurarea că intimata - reclamantă nu este titulara unui drept de proprietate nu exclude incidența prevederii legale citate, partea acționând în contencios administrativ pentru protejarea dreptului său de concesiune.
Totodată, Înalta Curte constată, contrar susținerilor Guvernului României, că demersul procesual al intimatei - reclamante nu vizează o propunere de reglementare, care să depășească limitele obiectului acțiunii în contencios administrativ, ci refuzul rezolvării unei cereri referitoare la emiterea unui act administrativ individual, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acțiune circumscrisă tezei penultime a art. 8 alin. (1) din aceeași lege.
Este adevărat că, în cuprinsul capătului III de cerere, intimata - reclamantă a solicitat emiterea unei hotărâri de guvern prin care ”să se îndrepte eroarea materială” privind suprafața imobilului menționat, dar soluția pronunțată nu este susceptibilă de critici prin prisma art. 304 pct. 6 C. proc. civ. ( ”instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut” ), pentru că, în raport cu prevederile art. 84 și 129 C. proc. civ., instanța nu este legată de sensul literal al termenilor folosiți, ci poate califica acțiunea potrivit scopului real urmărit de parte. Este exact ceea ce a făcut, în speță, judecătorul fondului, care a interpretat cererea reclamantei prin prisma temeiurilor invocate, circumscriind-o obiectului acțiunii în contencios administrativ și adoptând o măsură adecvată pentru restabilirea dreptului lezat, în limitele art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (” Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.”)
De asemenea, în sentință au fost explicate convingător motivele pentru care instanța a considerat că în dispută nu este o simplă eroare materială, care să urmeze calea prevăzută în art. 71 din Legea nr. 24/2000 și art. 59 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009, însăşi conduita procesuală a recurenţilor din prezenta cauză fiind de natură să excludă această interpretare.
În fine, legat de termenul de executare a obligației stabilite prin dispozitiv, Înalta Curte constată că, în raport cu obiectul măsurii dispuse și cu circumstanțele cauzei, luând în considerare istoricul raporturilor litigioase dintre părți și probele administrate cu privire la suprafețele de teren, nu se impune stabilirea unui termen diferit de cel statuat prin art. 24 din Legea nr. 554/2004.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 6 și 9 ori 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi de RA A.P.P.S. împotriva Sentinţei civile nr. 6239 din 28 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4969/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4956/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
