ICCJ. Decizia nr. 4981/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4981/2012
Dosar nr. 6181/2/2011
Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 5 septembrie 2011, reclamantele S.M. şi S.E. au chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând:
- a se constata refuzul nejustificat al pârâtei de a-i soluţiona într-un termen rezonabil Dosarul nr. 26304/CC ce conţine Decizia nr. 292/2004 emisă de Primăria Comunei Râmnicelu;
- obligarea pârâtei la numirea unui evaluator în vederea realizării raportului de evaluare a imobilului teren şi construcţie situat în localitatea Constantineşti, Comuna Râmnicelu, judeţul Brăila;
- obligarea pârâtei ca ulterior realizării raportului de evaluare să emită titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În motivarea acţiunii s-a arătat că la data de 12 noiembrie 2001 reclamantele trimis o notificare Prefecturii Brăila prin intermediul executorului judecătoresc L.P. solicitând retrocedarea imobilului teren şi construcţie situat în localitatea Constantineşti, Comuna Râmnicelu. Dosarul lor a fost soluţionat prin emiterea Dispoziţiei Primarului nr. 292 din 4 iunie 2004 în temeiul căreia s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului cu consecinţa acordării de despăgubiri în cuantum estimativ de 300.000.000 ROL, respectiv 30.000 RON.
Au mai arătat reclamantele că prin Adresa nr. 727164 din 25 martie 2008, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor le-a comunicat că la data de 25 martie 2008 a fost înregistrat dosarul privind acordarea despăgubirilor la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 26304/CC, urmând să fie atribuit unui consilier în vederea demarării procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Nemaiprimind nicio informaţie, la data de 30 iunie 2009 au formulat o nouă cerere către ANRP solicitând urgentarea soluţionării dosarului, comunicându-li-se prin Adresa nr. 814244 din 8 iulie 2009 faptul că dosarul se află în lucru, analiza dosarului nefiind finalizată.
Au solicitat reclamantele a se observa faptul că dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor încă din 25 martie 2008, de peste 3 ani, timp în care procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a fost începută fără, însă, a se trece la nici la prima etapă, verificarea legalităţii deciziei emise de Primarul Comunei Râmnicelu.
2. Soluţia pronunţată de Curtea de apel
Prin Sentinţa nr. 4883 din 6 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantele S.M. şi S.E., a obligat pârâta la numirea unui evaluator şi la emiterea Deciziei în maxim 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin Legea nr. 247/2005 nu au fost stabilite termene speciale de soluţionare a cererilor, devenind aplicabile astfel dispoziţiile de drept comun, prevăzute de Legea contenciosului administrativ.
Conform art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri”.
Termenul legal de 30 de zile de soluţionare a cererii fiind depăşit, Curtea a constatat că propunerea acordării de despăgubiri este emisă în 2004, fiind depăşit un termen rezonabil justificat de încărcătura autorităţii competente în emiterea titlului.
Instanţa a reţinut că statul, prin instituţiile sale, răspunde atât pentru culpa persoanelor vinovate de neîndeplinirea sarcinilor în cadrul autorităţii, dar şi pentru organizarea necorespunzătoare a activităţii de executare a legii, concretizată în lipsa cadrului administrativ necesar pentru îndeplinirea atribuţiilor legale în cadrul unor termene rezonabile.
Astfel, a concluzionat Curtea, împrejurarea că pe rolul Comisiei sunt înregistrate foarte multe dosare reprezintă o justificare a lipsei oricărei intenţii în întârzierea produsă, dar nu absolvă autoritatea de culpă în condiţiile în care persoanele îndreptăţite au conform legii dreptul la soluţionarea oricărei cereri într-un termen rezonabil, cel de drept comun fiind de 30 de zile.
Instanţa a analizat totodată criticile pârâtei formulate prin întâmpinare pentru a aprecia asupra necesităţii repunerii cauzei pe rol pentru lămurirea situaţiei de fapt.
Curtea a apreciat că repunerea cauzei pe rol pentru noi lămuriri nu se impune, constatând că sunt invocate aspecte ce privesc legalitatea dispoziţiei Primăriei de soluţionare a notificării.
3. Recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta, în temeiul art. 3041 C. proc. civ.
Prin criticile din recurs, se arată că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că în speţă au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei; totodată se mai arată că instanţa de fond a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea dosarului la evaluator în vederea efectuării evaluării şi la emiterea directă a deciziei conţinând titlul de despăgubire în maxim 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, fără a lua în considerare că dosarul de despăgubire nr. 26304/CC nu a fost retransmis Secretariatului Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria Comunei Râmnicelu.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În conformitate cu dispoziţiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluţionare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape şi anume: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă dosarul va fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secţiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire".
În aceste condiţii, verificând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantelor se priveşte ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, admiţând acţiunea în contradictoriu cu această pârâtă.
Înalta Curte a constatat că reclamantele s-au adresat pârâtei manifestându-şi stăruinţa în soluţionarea cererilor, însă solicitarea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a le afecta pe reclamante în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor lor, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că nesoluţionarea cererii formulate de reclamante indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută.
Înalta Curte nu poate reţine apărarea autorităţi recurente, reluată ca o critică în recurs privind legalitatea Dispoziţiei Primarului de soluţionare a notificării.
Din prevederile legale aplicabile în materie rezultă că recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are competenţa de a exercita un control de legalitate asupra Dispoziţiei Primarului, cu excepţia cazului reglementat în mod expres de art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În mod corect a reţinut Curtea că Dispoziţia Primarului este supusă căilor de atac prevăzute de legea specială, nr. 10/2001, contestaţiei judiciare a persoanei interesate, respectiv controlului de legalitate al prefectului „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare„ - art. 26 din Legea 10/2001.
Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate rezultă că recurenta-pârâtă nu poate relua procesul de apreciere asupra dreptului persoanei îndreptăţite la măsuri reparatorii, acesta fiind recunoscut în mod definitiv.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei în sensul că este necesară completarea dosarului în vederea efectuării procedurii de evaluare a imobilului în discuţie nu pot fi primite.
Înalta Curte are în vedere că atribuţiile Secretariatul CCSD sunt reglementate de dispoziţiile art. 16 alin. (4) şi (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conform cărora:
„(4) Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Dispoziţiile art. 16 alin. (6) - (65) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 reglementează procedura de întocmire a raportului de evaluare de către evaluatorul desemnat:
„(6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
(61) La cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare desemnate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deţinătorii bunurilor imobile ce fac obiectul procedurilor administrative prevăzute de prezenta lege vor permite accesul acestora la locul unde se află bunurile respective, pe perioada şi numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru efectuarea lucrării de evaluare.
(62) Deţinătorii bunurilor imobile prevăzute la alin. (61) vor fi înştiinţaţi în timp util despre efectuarea lucrării de evaluare.
(63) În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţa persoanei fizice se face cu autorizarea instanţei judecătoreşti competente, dispoziţiile privind ordonanţa preşedinţială C. proc. civ. fiind aplicabile.
(64) La cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare, băncile, notarii publici, agenţiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum şi orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare sunt obligaţi să le comunice de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare efectuării evaluării, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. Evaluatorii au obligaţia de a asigura secretul datelor şi informaţiilor astfel primite.
(65) În cazul în care evaluatorul consideră necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, după caz, sunt obligaţi să-i acorde concursul pentru obţinerea datelor şi informaţiilor necesare întocmirii raportului de evaluare, precum şi pentru îndeplinirea oricărei alte activităţi în acelaşi scop”.
În raport cu dispoziţiile citate, se constată că legea conferă evaluatorului desemnat toate pârghiile necesare întocmirii raportului de evaluare, evaluatorul având posibilitatea şi obligaţia de a obţine toate datele cu privire la care pârâta CCSD susţine că le-ar fi solicitat Primăriei Comunei Râmnicelu.
Astfel, Înalta Curte apreciază că, prin conduita adoptată, pârâta CCSD a nesocotit principiul termenului rezonabil de soluţionare a dosarului de despăgubire, întrucât de la momentul înregistrării dosarului în anul 2008, abia în cursul anului 2011, şi după 3 luni de la data introducerii de către reclamante a cererii de chemare în judecată, pârâta a solicitat completarea documentaţiei aferente dosarului de despăgubire.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 4883 din 6 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4989/2012. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 4970/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
