ICCJ. Decizia nr. 4991/2012. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4991/2012
Dosar nr. 592/97/2011
Ședința publică din 23 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Primarul Com. Tomeşti a chemat în judecată pe pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Hunedoara, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Încheierii nr. VI/350 din 6 decembrie 2010 a Curţii de Conturi cu privire la Contestaţia formulată de Primăria Com. Tomeşti împotriva măsurii dispuse la pct. nr. 1 din Decizia nr. 26 din 3 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Hunedoara.
Prin Sentinţa civilă nr. 2123/ CA din 14 iunie 2011, Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a a dmis excepţia de necompetenţă materială a tribunalului şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, reţinând, în esenţă, în raport cu dispoziţiile art. art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că litigiile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale, cum este pârâta Curtea de Conturi a României, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, prin Sentinţa civilă nr. 259 din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a r espins acţiunea formulată de reclamantul Primarul Com. Tomeşti, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Hunedoara.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Primarul Com. Tomeşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Cererea formulată de reclamantul Primarul Com. Tomeşti are ca obiect Decizia nr. 26 din 3 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Hunedoara în examinarea abaterilor de la legalitate şi regularitate consemnate în procesul verbal de constatare încheiat în urma auditului financiar al situaţiilor financiare pe pe anul 2009, precum şi Încheierea nr. VI/350 din 6 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Conturi a României – Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de Primăria Com. Tomeşti împotriva deciziei respective.
În drept, decizia şi încheierea contestate au fost întemeiate pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi ale Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
Actele normative susmenţionate, reprezentând temeiul juridic al actelor administrative deduse judecăţii, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competenţa materială de soluţionare a litigiilor de contencios administrativ.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ - fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ - fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluţionează în fond de către tribunal.
În acelaşi sens, în şedinţa Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect acţiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (3) anularea procesului - verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Judeţeană.
Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi având în vedere actele ce formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ, este decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
S-a mai reţinut că şi atunci când, prin încheierea pe care o pronunţă, structura centrală a Curţii de Conturi a României respinge sau admite în parte contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, actul administrativ care produce efecte juridice şi care este supus obligaţiei de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Trebuie precizat că soluţiile de principiu adoptate la nivelul secţiei reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunţarea unor soluţii neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curţi este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluţiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
Împrejurarea că, la data emiterii actelor contestate, era în vigoare Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009 a Plenului Curţii de Conturi, nu este de natură a fundamenta o altă soluţie, atâta vreme cât, în sensul celor expuse anterior, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ a tribunalului în raport cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
De altfel, în chiar finalul Încheierii nr. VI/350 din 6 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Conturi a României – Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de Primăria Com. Tomeşti împotriva Deciziei nr. 26 din 3 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Jud. Hunedoara, ce formează obiectul prezentei cauze, se precizează expres că „entitatea verificată poate sesiza secţia de contencios administrativ, - Tribunalul Hunedoara”.
Mutatis mutandis, la pronunţarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa sa unitară referitoare la nelegalitatea dispoziţiilor dispoziţiile art. 223 lit. e) şi art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curţii de Conturi care stabileau competenţa de soluţionare a unor asemenea cauze în favoarea secţiei de contencios administrativ, a curţii de apel.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Hunedoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Primarul Com. Tomeşti împotriva Sentinţei nr. 259 din 7 septembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Hunedoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4940/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4994/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
