ICCJ. Decizia nr. 5059/2012. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5059/2012
Dosar nr. 3858/1/2012
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22 mai 2012, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1531 din 21 martie 2012, invocând ca temei a cererii formulate dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
2. Hotărârea instanţei de recurs
Prin decizia nr. 1531 din 21 martie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 110 din 13 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj – secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că prin sentinţa nr. 110 din 13 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj a fost admisă în parte acţiunea reclamanţilor M.J.F. (identic cu M.I.M.F.) şi A.M. în contradictoriu cu Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a fost obligat conducătorul autorităţii pârâte - preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de 10 aprilie 2011 şi până la executarea efectivă a sentinţei nr. 267 din 22 iunie 2010 pronunţată în dosar nr. 620/33/2010 al Curţii de Apel Cluj, sentinţa rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la 10 martie 2011.
Înalta Curte sesizată cu recursul formulat de CCSD împotriva sentinţei nr. 110 din 13 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, a reţinut că prin sentinţa nr. 267 din 22 iunie 2010 pronunţată în dosarul nr. 620/33/2010 al Curţii de Apel Cluj, a fost admisă cererea introductivă, în sensul că a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobile, potrivit dispoziţiei nr. 917 din 19 februarie 2009 a Primarului municipiului Cluj-Napoca; de asemenea, a fost obligată pârâta să achite suma de 1800 lei cheltuieli de judecată.
Înalta Curte a reţinut că prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc cu rigoare şi sfera de aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrag acordarea despăgubirilor şi aplicarea sancţiunii.
Sancţiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică numai în cazul hotărârilor care au ca obiect obligarea unei autorităţi să încheie, să înlocuiască, să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative.
Instanţa de control judiciar a reţinut că prin decizia nr. 3950 din 24 august 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul împotriva sentinţei nr. 331 din 1 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj şi a fost casată cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, reţinându-se că Preşedintele autorităţii pârâte nu a fost parte în proces, fiind încălcate astfel regulile procedurale prevăzute de lege.
Instanţa de casare a reţinut că, se impunea ca, în baza art. 129 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă să pună în discuţia părţilor introducerea în cauză a conducătorului autorităţii pârâte.
Motivul de casare reţinut de instanţa de control judiciar în raport de obiectul pricinii, a fost acela că instanţa de fond trebuia să stabilească şi calitatea procesuală pasivă a părţilor şi să pună în discuţie completarea cadrului procesual, prin introducerea în cauză a conducătorului autorităţii publice.
Or, în acest stadiu al dosarului, după casarea cu rejudecare şi după efectuarea precizării reclamanţilor, Înalta Curte a reţinut că în mod corect instanţa de fond a dispus obligarea conducătorului autorităţii pârâte la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în condiţiile în care hotărârea în discuţie nu s-a executat în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Instanţa de recurs a reţinut că reclamantul şi-a precizat cererea introductivă, în sensul indicării numelui persoanei fizice (fila 80 din dosarul nr. 383/33/2011* al CA Cluj), d-na D.D., astfel încât indicarea în dispozitivul hotărârii atacate a Preşedintelui Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, fără indicarea numelui persoanei fizice, nu este de natură a determina imposibilitatea efectuării unei executări, întrucât persoana fizică titulară a funcţiei indicate este expres indicată în actele administrative emise de această autoritate, fără a exista riscul unei confuzii în acest sens.
Instanţa a recurs a reţinut că nu sunt indicate motive de modificare sau casare a hotărârii instanţei de fond şi a respins recursul formulat.
3. Contestaţia în anulare formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Prin cererea formulată, contestatoarea a criticat soluţia instanţei de recurs, indicând ca temei al contestaţiei formulate, dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi art. 318 C. proc. civ., respectiv faptul că în ziua când s-a judecat pricina a fost un viciu de procedură cu preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi aspectul că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze unul dintre motivele de modificare sau casare invocate.
Contestatoarea invocă faptul că prin cererea introductivă reclamanţii au solicitat aplicarea amenzii conducătorului autorităţii publice, fără însă să formuleze o cerere de introducere în proces a acestuia în nume personal, în condiţiile în care instituţia de drept public este diferită faţă de preşedintele acesteia, atât în ceea ce priveşte calitatea procesuală în proces, cât şi în ceea ce priveşte patrimoniul fiecăruia.
De asemenea, contestatoarea a arătat că instanţa nu a avut în vedere şi nu s-a pronunţat asupra motivelor de recurs ce au vizat aspectele legate de punerea în executare a sentinţei nr. 267 din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, motivul de recurs ce a vizat interpretarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 247/2005 coroborate cu art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, precum şi asupra motivului de recurs ce a vizat obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei pentru ambii reclamanţi.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
Înalta Curte analizând actele şi lucrările cauzei, a constatat că nu sunt incidente în cauză motivele prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1, întrucât la data soluţionării cauzei în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost procedura completă, aşa cum reiese şi din practicaua deciziei nr. 1531 din 21 martie 2012. De altfel, neregularitatea procedurii de citare arătată poate fi invocată, inclusiv în cadrul contestaţiei în anulare, numai de partea vizată de îndeplinirea nelegală a actului procedural, interesată a invoca, fiind vorba de o nulitate relativă, sancţionată conform art. 108 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 teza I-a din acest cod, „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
Înalta Curte reţine că prin calea de atac a contestaţiei în anulare se tinde la desfiinţarea unei hotărâri, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, întrucât prin aceste dispoziţii legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziţia părţilor calea recursului la recurs.
Ori, în cauza dedusă judecăţii, instanţa de recurs a analizat situaţia de fapt şi de drept şi a precizat, argumentând sub aspect probatoriu şi al dispoziţiilor legale aplicabile, motivele soluţiei adoptate, răspunzând astfel criticilor formulate în recurs.
Contestatorul invocă aspecte care ţin de modul în care instanţa de recurs, prin aprecierea probelor şi prin stabilirea situaţiei de fapt, în raport cu interpretarea dată dispoziţiilor legale aplicabile, a înţeles să exercite controlul hotărârii recurate.
Aceste critici nu pot fi primite de instanţa de retractare şi pentru considerentele arătate, contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva deciziei nr. 1531 din 21 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5015/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5105/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
