ICCJ. Decizia nr. 5034/2012. Contencios
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5034/2012
Dosar nr. 264/2/2011
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 264/2/2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantele P.D. şi P.A.D., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Politiei Române şi Inspecţia Muncii din Cadrul I.G.P.R. au solicitat anularea adresei din 30 noiembrie 2010 emisă de pârât, obligarea acestuia la încadrarea evenimentului ce face obiectul procesului-verbal de cercetare din 08 ianuarie 2010 întocmit de Inspecţia Muncii din cadrul IGPR, în categoria accidentelor de muncă, cu consecinţa acordării tuturor drepturilor ce decurg din aceasta încadrare.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 6496 din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantele P.D. şi P.A.D., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspecţia Muncii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin procesul-verbal atacat în prezenta cauză s-a reţinut faptul că, la data de 22 iulie 2009, agentul şef principal de poliţie P.A. din cadrul I.P.J. Ialomiţa - Poliţia Oraşului Ţăndărei a fost victima unui eveniment, soldat cu rănirea gravă şi ulterior cu decesul său.
În fapt, poliţistul aflat într-un autoturism de serviciu din dotarea unităţii, în timp ce traversa un pasaj de trecere la nivel cu calea ferată, a intrat în coliziune cu un tren.
Evenimentul a fost comunicat de îndată Compartimentului Inspecţia Muncii din cadrul l.G.P.R. - Direcţia Management Resurse Umane, fiind demarate activităţile specifice de cercetare.
Datorită complexităţii cazului şi necesităţii de a aduna probe cât mai concludente, care să conducă la o atribuire obiectivă a caracterului evenimentului, prima variantă a Procesului-verbal de cercetare a fost întocmită de comisia de cercetare din cadrul I.P.J. Ialomiţa cu nr. 337904/A din 24 noiembrie 2009.
Ulterior, documentul a fost înaintat spre avizare la Serviciul Inspecţia Muncii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală Management Resurse Umane, care în urma analizării acestuia a dispus următoarele:
1. Întocmirea unui nou proces-verbal de cercetare, în care să fie stabilit clar şi motivat caracterul evenimentului, precum şi completarea dosarului cu documente prin care să fie susţinută concluzia cercetării.
2. Finalizarea cercetării de către structura de inspecţia muncii din cadrul I.G.P.R.
Procesul-verbal de cercetare a evenimentului în forma finală a fost încheiat în data de 08 ianuarie 2010.
Din analiza probelor administrate în dosarul de cercetare, comisia a stabilit faptul că evenimentul din data de 22 iulie 2009 nu se încadrează în categoria accidentelor de muncă, aşa cum sunt prevăzute de art. 5 lit. g) şi art. 30 din Legea nr. 319/2006, fiind un accident în afara muncii.
Procesul-verbal de cercetare din 08 ianuarie 2010 a fost înaintat Serviciului Inspecţia Muncii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor în vederea analizării şi avizării.
Prin adresa din 25 ianuarie 2010, structura ierarhic superioară din cadrul M.A.I. a avizat dosarul de cercetare, constatând, de asemenea, faptul că evenimentul din data de 22 iulie 2009 nu se încadrează în categoria accidentelor de muncă.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că aşa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare, principala cauză a evenimentului produs în data de 22 iulie 2009 o constituie prezenţa pe pasajul de trecere la nivel cu calea ferată simultan a autospecialei de poliţie condusă de victimă şi a locomotivei, care tracta trenul de persoane nr. 8575 pe relaţia Slobozia - Feteşti, fapt determinat de nerespectarea de către agentul de poliţie a semnificaţiei indicatorului rutier "Oprire", amplasat înaintea trecerii, pe fiecare dintre sensurile de circulaţie ale drumului.
Din declaraţiile mecanicului de locomotivă şi ale ajutorului său instanţa a reţinut faptul că viteza de deplasare a trenului era de circa 45 - 50 km/h, datorită temperaturilor ridicate din şină, precum şi faptul că au fost executate semnale repetate de atenţie cu fluierul locomotivei, iar autospeciala de poliţie nu avea în funcţiune semnalele acustice sau luminoase.
De asemenea, la verificarea vizuală a centurilor de siguranţă din autospeciala de poliţie, s-a constatat faptul că acestea nu prezintă urme vizibile de solicitare mecanică specifice producerii impactului, situaţie de fapt care coroborată cu declaraţiile martorilor (lucrătorii S.N.C.F.R. au declarat că poliţistul nu purta centura de siguranţa) şi cu menţiunile din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, privind poziţia în care a fost găsit poliţistul, a condus la concluzia că la momentul impactului poliţistul nu purta centură de siguranţă.
Din rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti din data de 22 martie 2010 în Dosarul nr. 1624/P/2009, rezultă faptul că numiţii V.G. şi B.C. (mecanicul de locomotivă şi ajutorul acestuia) nu se fac vinovaţi de uciderea din culpă a numitului P.A., ci această faptă s-a produs din culpa exclusivă a victimei, motiv pentru care nu se va începe urmărirea penală.
Instanţa de fond a reţinut faptul că agentul şef principal P.A. a utilizat autospeciala de poliţie fără a avea acest drept.
Mai mult, aşa cum rezultă din documentele existente la dosarul de cercetare (declaraţiile colegilor şi superiorului ierarhic direct al victimei, ataşate în fotocopie la dosarul cauzei) în ziua de 22 iulie 2009 ora 13,30, lucrătorii Poliţiei Oraşului Ţăndărei participau la activitatea de evaluare a activităţilor structurii pentru primul semestru al anului 2009 (bilanţul), sarcină obligatorie pentru întreg personalul în sensul obligativităţii asigurării prezenţei personalului în cadrul acestei şedinţe de bilanţ, însă s-a constatat că agentul de poliţie P.A. a părăsit locul de desfăşurare a şedinţei în jurul orei 14,45, pe timpul pauzei acordate, fără a-şi anunţa şeful ierarhic sau colegii.
Astfel, comisia de cercetare a constatat faptul că agentul şef principal de poliţie P.A. a încălcat prevederile art. 22 din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, art. 86 alin. (1) lit. b) şi c) din Anexa la O.M.I.R.A. nr. 599/2008 pentru aprobarea Normativului privind asigurarea tehnică de autovehicule a structurilor M.A.I.
Astfel s-a reţinut că victima a preluat în fapt autoturismul, fără a avea acest drept de a-l conduce, împrejurare rezultată atât din ordinele prin care superiorul ierarhic al victimei a stabilit pentru ziua respectivă misiunea fiecărui agent de poliţie.
Curtea reţine faptul că au fost încălcate şi prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, prin nerespectarea semnificaţiei indicatorului rutier "Oprire", amplasat la trecerea la nivel cu calea ferată.
Pentru toate aceste considerente, instanţa a apreciat că în mod legal comisia de cercetare a stabilit faptul că evenimentul din data de 22 iulie 2009 nu se încadrează în categoria accidentelor de muncă, aşa cum sunt prevăzute de art. 5 lit. g) şi art. 30 din Legea nr. 319/2006, fiind un accident în afara muncii, astfel cum este definit de art. 2 pct. 11 din Anexa la H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006.
3. Recursul declarat de P.D. şi P.A.D.
Recurentele au criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că încadrarea accidentului ca fiind în afara muncii este o gravă eroare comisă de membrii comisiei de cercetare, întrucât au fost ignorate adresele emise de IPJ Ialomiţa imediat după eveniment, din care rezultă fără nici un echivoc faptul că defunctul P.A. s-a aflat în misiune atunci când a avut loc accidentul rutier.
Recurentele au arătat că instanţa de fond a tratat cu superficialitate cererea reclamantelor, fără a stabili adevărul în cauză, deşi au fost administrate probe, iar instanţa nu a realizat o judecată corectă şi imparţială.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat că recursul nu au fost timbrat cu taxa de timbru datorată, deşi recurentele au fost citate cu menţiunea achitării taxei datorate pentru soluţionarea recursului declarat.
Înalta Curte reţine că în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, recursul trebuia timbrat cu suma de 2 lei şi cu 0,15 lei timbru judiciar conform prevederilor O.G. nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997.
Având în vedere faptul că recurentele nu şi-au îndeplinit obligaţia ce le revenea, conform prevederilor legale arătate, Curtea va aplica sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 şi, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul formulat de P.D. şi P.A.D. împotriva Sentinţei nr. 6496 din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - NN
← ICCJ. Decizia nr. 5032/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5036/2012. Contencios. Anulare act... → |
---|