ICCJ. Decizia nr. 5040/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5040/2012
Dosar nr. 3322/2/2011
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 3322/2/2011, reclamanţii N.A.T. şi D.A.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat obligarea pârâtului ca în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei să procedeze la analizarea Dosarului nr. 47275, la desemnarea unui evaluator şi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1643 din 7 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii N.A.T. şi D.A.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Instanţa a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la desemnarea evaluatorului şi întocmirea raportului de evaluare şi a dispus obligarea pârâtei să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire conform raportului de evaluare, pentru imobilul situat în Vaslui, str. V., judeţul Vaslui, potrivit Dispoziţiei nr. 695 din 11 decembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului Vaslui.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Dispoziţia nr. 695 din 11 decembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului Vaslui s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul compus din teren şi construcţie, situat în Vaslui, str. V., judeţul Vaslui.
Dispoziţia de restituire împreună cu dosarul aferent au fost înaintate de către Primăria Municipiului Vaslui la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 47275/CC.
Curtea a reţinut că, în cauza dedusă judecăţii, dosarul aferent Dispoziţiei nr. 695 din 11 decembrie 2009 a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat şi a fost transmis la evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, ulterior fiind întocmit raportul de evaluare din 27 decembrie 2011.
Prin urmare, reţinând că a fost întocmit raportul de evaluare al imobilului notificat, instanţa a respins ca rămas fără obiect primul capăt de cerere al acţiunii.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, instanţa constată că deşi Legea nr. 247/2005 nu impune un termen de soluţionare a cererii, neemiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire într-un interval destul de mare în raport de data înregistrării dosarului la Comisie, poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamanţilor la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil, aşa cum este acesta prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei Comisia Centrală, îi revin fără putinţă de tăgadă obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
În consecinţă, motivele invocate de pârâtă în susţinerea refuzului de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire au fost apreciate de instanţa de primă jurisdicţie ca neîntemeiate şi instanţa a constatat că se circumscriu noţiunii de refuz nejustificat de a soluţiona cererea reclamanţilor.
3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Recurenta a arătat că în mod greşit a reţinut instanţa că nu au fost respectate dispoziţiile cu privire la termenul rezonabil, întrucât în cauza dedusă judecăţii, sunt aplicabile dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care prevăd în cadrul procedurii administrative parcurgerea mai multor etape.
S-a arătat că în cauza dedusă judecăţii etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, în sensul că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 695/2009 emisă de Primăria Vaslui, în calitate de entitate notificată, a fost transmis la Secretariatul Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr. 47275/CC. S-a arătat că dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, fiind întocmit şi raportul de evaluare.
S-a precizat că datorită apariţiei O.U.G. nr. 4/2012 a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, iar Comisia nu poate acţiona în afara cadrului legal, sens în care a solicitat acordarea unui termen de graţie de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
În cauza de faţă, Înalta Curte a constatat că prin Notificarea nr. 63/2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul Vaslui, str. V., iar prin Dispoziţia nr. 695 din 11 decembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului Vaslui, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul mai sus precizat, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 47275/CC la data de 17 iunie 2010 în vederea emiterii titlului de despăgubire potrivit dispoziţiilor titlului VII din Legea nr. 554/2004, obligaţie ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deşi la dosarul înregistrat de primărie au fost depuse toate înscrisurile necesare soluţionării cauzei.
În conformitate cu dispoziţiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluţionare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape şi anume: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secţiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".
În aceste condiţii, verificând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamanţilor se priveşte ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, admiţând acţiunea reclamanţilor.
Înalta Curte a constatat că reclamanţii s-au adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în soluţionarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanţi în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a Curţii europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenţie se apără drepturi concrete şi efective, iar orice ingerinţă în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menţinerii unui just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială şi exorbitantă.
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că nesoluţionarea cererii formulate de reclamanţi, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută.
Principiul legalităţii înseamnă, înainte de toate, existenţa unor norme de drept intern, suficient de accesibile şi previzibile, ori, în cauza de faţă, Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa Curtea europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată.
În opinia Înaltei Curţi litigiul născut între reclamanţi şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluţionarea cererii adresate instituţiei pârâte este de natură a crea o vătămare a reclamanţilor într-un drept prevăzut de lege, drept la care aceştia privesc cu speranţă legitimă.
Înalta Curte a reţinut că orice amânare în soluţionarea cererii reclamanţilor ar însemna depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora "prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională."
Înalta Curte nu poate reţine solicitarea de acordare a unui termen de graţie de 6 luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de faţă, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face obiectul cauzei de faţă, va fi pusă în executare cu respectarea dispoziţiilor normative aplicabile în cauză.
În temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie reluată procedura de emitere a titlului.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 1643 din 7 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 5037/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5043/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
