ICCJ. Decizia nr. 5036/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5036/2012
Dosar nr. 218/43/2011
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea în contencios administrativ formulată de reclamantul G.P., în contradictoriu cu pârâta DGFP Mureş - Administraţia Finanţelor Publice Târgu Mureş şi înregistrată sub nr. 218/43/2011 pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 432184 din 15 din 01 noiembrie 2010 privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului cu debitoarea insolvabilă SC T.B. SRL şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 13 din 20 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată prin întâmpinare, astfel încât a fost respinsă ca inadmisibilă cererea în contencios administrativ, formulată de reclamantul G.P. în contradictoriu cu pârâta DGFP Mureş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul a înţeles să conteste, pe cale administrativă, Decizia nr. 432184/15 din 01 noiembrie 2010 emisă de DGFP Mureş, la data de 5 martie 2011, iar datorită faptului că în termenul de 30 de zile prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nu a primit niciun răspuns, a formulat acţiunea în contencios administrativ direct la instanţa de judecată la data de 16 iunie 2011.
Faţă de această situaţie de fapt reţinută, Curtea a constatat că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii, având în vedere că titlul de creanţă, respectiv Decizia nr. 432184/15 din 01 noiembrie 2010 emisă de ANAF Târgu Mureş privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului cu debitoarea declarată insolvabilă SC T.B. SRL, este un titlu de creanţă fiscal, care poate fi contestat în condiţiile prescrise de Codul de procedură fiscală.
Astfel, a reţinut instanţa că potrivit dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, doar deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.
Cu alte cuvinte, a apreciat instanţa că titlul de creanţă fiscală nu poate fi contestat direct la instanţa de judecată, ci trebuie urmată procedura administrativă obligatorie care se finalizează cu emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei. Doar această decizie poate fi contestată în cadrul acţiunii în contencios administrativ.
Instanţa a reţinut că reclamantul avea posibilitatea, în cazul nesoluţionării în termen a contestaţiei sale administrative, să solicite pe calea unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ, să oblige organul de soluţionare a contestaţiei să emită decizia de soluţionare, pe care (dacă mai avea interes), să o atace în faţa instanţei de contencios administrativ.
3. Recursul declarat de G.P.
Recurentul a criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recurentul a arătat că decizia atacată reprezintă un titlu de creanţă, iar în conformitate cu dispoziţiile speciale ale art. 174 pct. 1 din O.G. nr. 92/2003 împotriva actului administrativ se poate formula contestaţie, precum şi acţiune în anulare, dreptul la acţiune fiind garantat şi ocrotit de legiuitor.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 3041 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind sesizată cu recursul declarat, a constatat faptul că pricina dedusă judecăţii a fost soluţionată de o instanţă necompetentă material.
Necompetenţa ratione materiae, este o excepţie de ordine publică ridicată din oficiu de Înalta Curte, întrucât competenţa materială vizează împărţirea atribuţiilor între diferitele instanţe judecătoreşti, competenţă ce derivă din lege.
Actul administrativ dedus judecăţii are ca obiect atragerea răspunderii solidare în conformitate cu prevederile art. 27 - 28 din O.G. nr. 92/2003 republicată şi nu se referă la taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora.
Din acest motiv, se constată că, soluţionând cererea de anulare a deciziei privind angajarea răspunderii solidare, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de competenţă materială în litigiile de contencios administrativ şi fiscal în raport de obiectul acţiunii şi de competenţa funcţională a autorităţii administrative chemate în judecată.
Curtea de Apel Târgu Mureş a considerat că a fost legal învestită în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, după criteriul valorii debitului fiscal, chiar dacă organul fiscal competent să stabilească răspunderea solidară cu debitorul declarat insolvabil este, potrivit art. 28 C. proc. fisc., Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Mureş, ca serviciu public deconcentrat.
Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a aplicat greşit normele legale privind competenţa materială după valoarea obiectului litigiului, care nu erau aplicabile în cauză, întrucât decizia contestată de intimată se referă numai la atragerea răspunderii solidare, fără a se contesta existenţa sau cuantumul debitului fiscal pentru care a fost angajată această răspundere.
În cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale sau accesorii ale acestora, sunt aplicabile normele generale de competenţă materială care reglementează raporturile procesuale în orice litigiu de contencios administrativ şi fiscal.
Dreptul comun în această materie îl constituie prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd competenţa de soluţionare a litigiilor în raport de calitatea şi competenţa funcţională a autorităţii chemată în judecată.
Potrivit acestor dispoziţii legale, competenţa de a se pronunţa în primă instanţă asupra legalităţii deciziei de atragere a răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil, întocmită de organul fiscal teritorial, aparţine tribunalului.
De altfel şi în procedura prealabilă administrativă, reglementată de legea specială, competenţa organelor fiscale de a soluţiona contestaţia este stabilită în principal în raport de obiectul actului administrativ fiscal, iar nu după criteriul valorii sumei contestate.
Astfel, dispoziţiile art. 179 alin. (2) C. proc. fisc., republicat, prevăd că, în cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorii sau debite accesorii ale acestora, calea administrativă de atac a contestaţiei se soluţionează de către organul fiscal emitent.
De altfel, chiar în cuprinsul Deciziei nr. 432184/15 din 01 noiembrie 2010 s-a indicat că, în conformitate cu prevederile art. 207 din O.G. nr. 92/2003, republicată, se poate formula contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicare la organul fiscal emitent şi nu la Ministerul Finanţelor Publice, a cărei competenţă ierarhică ar fi fost determinată de cuantumul debitului fiscal.
Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, în temeiul art. 312 - 313 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, ca casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de G.P. împotriva Sentinţei nr. 13 din 20 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 5034/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5037/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
