ICCJ. Decizia nr. 5043/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5043/2012
Dosar nr. 1416/46/2011
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Curţii de Apel Piteşti la data de 10 noiembrie 2011, reclamantul G.M.G. a chemat în judecată pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a fi obligate să-i emită titlu de despăgubire pentru suma de 24.069.013 lei, în principal, sau pentru suma de 16.468.000 lei, în subsidiar, în Dosarul nr. 22414/FFCC/2010.
A solicitat ca executarea obligaţiei să aibă loc sub sancţiunea plăţii de penalităţi de câte 5000 lei pe zi de întârziere, reprezentând dobânda aferentă sumei la care este îndreptăţit la despăgubiri, în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Pârâta C.C.S.D. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, cu argumentele că s-a impus completarea dosarului cu acte doveditoare, din care să reiasă suprafaţa de teren ce a fost preluată de la autorul B.N. şi categoria de folosinţă la momentul preluării abuzive a suprafeţei propusă la despăgubiri, cu documente concludente pentru identificarea amplasamentului actual.
A precizat că, a primit dosarul la data de 27 septembrie 2010, parcurgându-se etapele prevăzute de lege, inclusiv evaluarea, realizată la data de 04 iulie 2011, urmând ca, în următoarea şedinţă, să se decidă emiterea titlului de despăgubire.
A precizat de asemenea că, întârzierile înregistrate în soluţionarea dosarului reclamantului au la bază motive obiective care nu-i pot fi imputate, datorită necesităţii completării dosarului, nefiind depăşit termenul rezonabil, reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Din aceleaşi considerente şi datorită neîndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, a considerat că nu poate fi obligată la plata penalităţilor.
A fost formulată întâmpinare şi de către pârâta A.N.R.P., invocându-se lipsa calităţii sale procesuale pasive, cu indicarea dispoziţiilor art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 479 din 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul G.M.G., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a fost obligată pârâta C.C.S.D. să emită de îndată titlu de despăgubire pentru suma de 24.069.013 lei, calculată în raportul de evaluare, respingând capătul de cerere privind plata penalităţilor pentru fiecare zi de întârziere, ca prematur formulat.
A fost respinsă acţiunea faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Hotărârea nr. 805 din 11 februarie 2008, emisă de Comisia Judeţeană Argeş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, s-a dispus validarea propunerii Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole Budeasa, în sensul că, autorului B.N., prin moştenitoarea P.S., să i se calculeze despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de 21,74 ha., întrucât nu există posibilitatea de a fi restituită în natură.
P.S. a cesionat reclamantului suprafaţa menţionată, prin contractul de cesiune din 28 iunie 2010, iar acesta a cesionat, la rândul său, cota de 60% din drepturi către L.E., prin contractele de cesiune din 28 septembrie 2010 şi din 06 decembrie 2010.
Aşa cum se precizează de către pârâtă, dosarul s-a înregistrat la C.C.S.D., la data de 27 septembrie 2010, sub nr. 22414/FFCC/2010, iar pârâta C.C.S.D. a dispus efectuarea raportului de evaluare în data de 25 noiembrie 2010, prin care s-a stabilit valoarea de 24.069.013 lei pentru teren. Instanţa a reţinut că deşi nu a fost contestată valoarea de către persoanele interesate, s-a dispus efectuarea unei noi expertize în luna iunie a anului 2011, stabilindu-se o valoare de 16.468.000 lei.
Instanţa a constatat că pârâta nu a justificat necesitatea efectuării celei de-a doua lucrări, iar valoarea corectă este cea stabilită în prima lucrare, întrucât este de notorietate faptul că a scăzut valoarea de circulaţie a imobilelor în anul 2011. De asemenea, pârâta nu se poate prevala de necesitatea completării dosarului, întrucât nu se putea dispune efectuarea raportului de expertiză, în situaţia în care nu existau suficiente înscrisuri; practic, nu putea fi executată lucrarea fără a exista acte de proprietate, indicii legate de amplasament, etc. Expertul era cel care trebuia să precizeze inexistenţa înscrisurilor, putând să le solicite şi inclusiv, pârâta.
De aceea, a concluzionat instanţa că după efectuarea primului raport de expertiză, pârâta era obligată să emită de îndată titlul de despăgubire, pentru a nu prejudicia drepturile părţilor.
S-a reţinut că instituţia pârâtă a desemnat un nou expert, după scăderea preţurilor de circulaţie a terenurilor, pentru a diminua suma ce trebuie acordată, tergiversând emiterea titlului de despăgubire şi ulterior acestui moment.
Instanţa constată că părţile au fost diligente în obţinerea titlului de despăgubire, adresându-se pârâtelor prin plângerile înregistrate la data de 07 decembrie 2010 şi la data de 06 iunie 2011, însă fără niciun fel de rezultat, iar tergiversarea emiterii titlului de despăgubire de către pârâta C.C.S.D., l-a împiedicat pe reclamant să obţină în termen legal acţiuni la Fondul Proprietatea pentru valoarea reală a terenului, neputând obţine nici dividendele din anul 2010.
Instanţa a respins cererea de acordare a despăgubirilor pentru întârziere ca prematur formulată, considerând că pârâta este de bună-credinţă şi va emite titlul de despăgubire, în termenul de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, recomandând părţilor ca, în cazul în care aceasta nu se va conforma, să uzeze de dispoziţiile art. 24 şi urm. din Legea nr. 554/2004, solicitând totodată, în afara amenzii de întârziere de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere şi despăgubiri pentru întârziere; dacă nici de această dată nu se va conforma, în termenul de 30 de zile de la data aplicării amenzii, neexecutarea din motive imputabile, constituie infracţiune.
Întrucât emiterea titlului de plată este doar în sarcina pârâtei C.C.S.D., având în vedere dispoziţiile art. 13 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., va fi respinsă, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.
3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Recurenta a criticat ca nelegală şi netemeinică hotărârea instanţei de fond arătat că în mod greşit a reţinut instanţa că este un refuz nejustificat de a soluţiona cererea, întrucât în cauza de faţă nu există o astfel de exprimare explicită. S-a arătat că în cauza dedusă judecăţii, sunt aplicabile dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care prevăd în cadrul procedurii administrative parcurgerea mai multor etape, care au fost parcurse de autoritate într-un termen mai mult decât rezonabil.
S-a arătat că în cauza dedusă judecăţii etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent a fost transmis la Secretariatul Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr. 22414/FFCC/2010.
S-a arătat că dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, însă în urma analizării dosarului de despăgubire s-a constatat că dosarul trebuie completat cu acte doveditoare din care să reiasă suprafaţa de teren ce a fost preluată de la autorul B.N. şi categoria de folosinţă la momentul preluării abuzive a suprafeţei propuse la despăgubiri, cu documente concludente pentru identificarea amplasamentului actual al terenului. S-a arătat că documentele solicitate au fost transmise instituţiei la data de 27 septembrie 2010 după care, dosarul a fost transmis unei societăţi de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare, fiind întocmit şi raportul de evaluare.
Recurenta a precizat că în următoarea şedinţă a Comisiei urmează să se decidă în sensul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ori în sensul trimiterii dosarului spre reevaluare.
În şedinţa Comisiei s-a dispus trimiterea dosarului ce-l priveşte pe reclamant spre reevaluare, fiind dată prin această ultimă evaluare, valoarea de piaţă a terenului din momentul evaluării.
Recurenta a invocat şi dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012 arătând că în contextul în care emiterea titlului de despăgubire a fost suspendată Comisia nu poate acţiona în afara cadrului legal.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va obliga pârâta să emită titlul de despăgubire pentru suma de 16.468.000 lei, pentru considerentele ce urmează:
În cauza de faţă, Înalta Curte a constatat că în cauza dedusă judecăţii Comisia Judeţeană Argeş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a transmis la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul de acordare a despăgubirilor în favoarea reclamantului, fiind înregistrat cu nr. 22414/FFCC/2010 în vederea emiterii titlului de despăgubire potrivit dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, obligaţie ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deşi la dosarul înregistrat au fost depuse toate înscrisurile necesare soluţionării cauzei.
În conformitate cu dispoziţiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluţionare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape şi anume: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.nr. 81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secţiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".
În aceste condiţii, verificând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamanţilor se priveşte ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, admiţând acţiunea reclamantului şi obligând autoritatea la emiterea titlului de despăgubire.
Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în soluţionarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora "prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională."
Critica recurentei cu privire la raportul de evaluare reţinut de instanţa de primă jurisdicţie, urmează a fi primită de Înalta Curte, reţinând că suma de 16.468.000 lei, reţinută în raportul de evaluare a imobilului pentru care se acordă despăgubiri este suma corectă.
Astfel, această sumă corespunde ultimului raport de evaluare şi reflectă întocmai valoarea de piaţă la momentul evaluării a imobilului.
Înalta Curte reţine că raportul de evaluare trebuie întotdeauna să stabilească o valoare de piaţă cât mai apropiată de data la care urmează a se acorda despăgubirea, iar în cauză acest ultim raport îndeplineşte criteriile arătate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 479 din 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pârâta să emită titlul de despăgubire pentru suma de 16.468.000 lei, stabilită în raportul de evaluare.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 5040/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5044/2012. Contencios → |
|---|
