ICCJ. Decizia nr. 5218/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5218/2012
Dosar nr. 1286/33/2011
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii De Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ţ.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.), obligarea acestora din urmă la soluţionarea dosarului nr. 23693/FFCC prin emiterea titlului de despăgubire pentru suma de 999.700 RON stabilită prin raportul de evaluare A.N.R.P., în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile hotărârii sub sancţiunea aplicării în sarcina conducătorului pârâtei a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere; amendarea conducătorului pârâtei pentru tergiversare şi refuzul de a soluţiona dosarul de despăgubire.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat a fost emisă Hotărârea nr. 2851 din 28 martie 2011 a Comisiei Judeţene Maramureş de Reconstituire, propunându-se acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1,05 ha situat în intravilanul mun. Sighetu Marmaţiei.
A susţinut reclamantul că tergiversarea şi refuzul de a soluţiona dosarul înregistrat (sub nr. 23693/FFCC) pentru diverse argumente nejustificate aduc atingere pe de o parte dreptului acestuia de a-i fi soluţionat dosarul de despăgubire într-un termen rezonabil, iar pe de altă parte dreptului de proprietate al recurentului asupra unui bun, respectiv al celui recunoscut prin Hotărârea nr. 2851 emisă de Comisia Judeţeană Maramureş de reconstituire a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 13 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor emite deciziile ce constituie titlul de despăgubire.
Pârâtul, Statul Român, prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că decizia de acordare a despăgubirilor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se emite numai în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
Deşi în lege nu se prevede un termen expres în care trebuie emisă decizia de despăgubire, datorită procedurii complexe care, astfel cum a precizat mai sus, presupune mai multe etape la nivelul intimatei, în acest stadiu, în dosarul reclamantului nu se poate vorbi despre depăşirea unui termen rezonabil conform art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Numitul T.N. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat să fie introdus ca reclamant în prezenta cauza.
În motivarea cererii sale, s-a arătat că, la data de 21 septembrie 2011, a fost semnat şi autentificat sub nr. 2935 Contractul de cesiune între Ţ.G. - cedent şi T.N. - cesionar şi, având în vedere că s-au achiziţionat toate drepturile lui Ţ.G. referitoare la aceste despăgubiri, interesul de a interveni în prezenta cauza în calitate de reclamant este justificat.
Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 706/2011 din 28 noiembrie 2011, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi a respins acţiunea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Totodată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Ţ.G., în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, în consecinţă a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru terenurile cu suprafaţa de 1,05 ha, situate în Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş, ce fac obiectul Hotărârii Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureş nr. 2581 din 28 martie 2011 în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu, în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. (2) C. proc. civ. instanţa nu a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie formulată de numitul T.N., întrucât obiectul cauzei este obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, iar persoana care doreşte să intervină pentru a obţine pentru sine obiectul procesului a cumpărat dreptul de creanţă împotriva Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, neputând astfel obţine emiterea titlului de despăgubire pe numele său.
În ceea ce priveşte excepţia de ordine publică a lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, instanţa a admis-o având în vedere că emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, cu toate etapele prealabile pe care aceasta le presupune, este o atribuţie pe care art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 o conferă numai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pe fondul cauzei, instanţa a constat că nu s-au invocat motive temeinice care să justifice pasivitatea pârâtei,astfel că, în concret, apare ca fiind evidentă intenţia acesteia de tergiversare a soluţionării dosarului de despăgubiri prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, impunându-se ca titlul să fie emis într-un termen rezonabil raportat la cerinţele unui proces echitabil şi care să respecte principiul operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Referitor la cererea de amendare a conducătorului pârâtei în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa a constatat că nu poate fi analizată decât în cadrul unui alt demers judiciar, în care să fie analizată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de respectivul text de lege.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9, în condiţiile art. 3041 C. proc. civ., invocând în esenţă, următoarele critici:
- sentinţa pronunţată este netemeinică şi nelegală, instanţa de fond în mod greşit reţinând temeinicia acţiunii formulată de reclamant, întrucât nu poate fi reţinută vreo culpă a sa în soluţionarea dosarului reclamantului, procedura prevăzută de lege fiind în curs de desfăşurare, fără a fi vorba de vreo tergiversare a emiterii titlului de despăgubire;
- termenul de 30 de zile indicat în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu se regăseşte în legislaţia în vigoare în materia acordării despăgubirilor.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul formulat este întemeiat pentru motivele şi în limitele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză, este necontestat că intimatul-reclamant este beneficiarul Hotărârii nr. 2581 din 28 martie 2011 emisă de Comisia Judeţeană Maramureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, transmisă împreună cu dosarul, autorităţii publice recurente în condiţiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, înregistrat sub nr. 23693/FFCC.
Totodată, din actele şi lucrările cauzei, judecătorul fondului a reţinut în mod corect că dosarul privind Hotărârea nr. 2581 din 28 martie 2011 a rămas în nelucrare la autoritatea recurentă.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că nesoluţionarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acţiunile administraţiei.
Recursul formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: "(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653/22.07.2005, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite".
În privinţa acestor dispoziţii, instanţa de recurs reţine că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile şi proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.
În ceea ce priveşte conformitatea acestor dispoziţii legale cu normele constituţionale şi convenţionale, Curtea Constituţională a reţinut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 şi nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte:
- Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar;
- De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite, relevă atenţia pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătoreşti ce cad sub incidenţa O.U.G. nr. 4/2012;
- Soluţia legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, astfel cum susţine autorul excepţiei;
- Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - şi sunt proporţionale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice şi sociale, precum şi echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective;
- Faptul că, potrivit ordonanţei de urgenţă criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, cât şi valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;
- De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând cererea nr. 60858 din 00 şi pronunţând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare;
- O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislaţiei în domeniu, şi modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie.
Într-adevăr, instanţa europeană a reţinut în motivarea hotărârii-pilot pronunţate în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din ţară şi pentru punerea lor în aplicare.
În concluzie, acţiunea formulată este întemeiată, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi emiterea titlului de despăgubire este condiţionată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituţională s-a pronunţat că sunt constituţionale, aşa cum s-a arătat mai sus.
Astfel fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi admis şi sentinţa recurată va fi modificată, în parte, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 3 luni după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în raport de dispoziţiile art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 şi posibilitatea efectivă şi reală a autorităţii pârâte de a îndeplini această obligaţie.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi pentru care nici nu au fost formulate critici în cuprinsul recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 706/2011 din 28 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că emiterea decizei-titlu de despăgubire urmează să fie făcută în termen de 3 luni de la expirarea perioadei de suspendare a prevederilor O.U.G. nr. 4/2012.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
← ICCJ. Decizia nr. 5180/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5279/2012. Contencios. Alte cereri. Fond → |
---|