ICCJ. Decizia nr. 5134/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5134/2012
Dosar nr. 11549/2/2010
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A.G., pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârât, în sensul dispoziţiilor art. 2 litera a) din O.U.G. nr. 24/2008.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în urma sesizării formulate de domnul W.R., prin cererea nr. P 5421/01 din 04 martie 2009, s-au făcut verificări conform art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. I 184945 (cotă C.N.S.A.S.), unde pârâtul figurează la filele 285 şi 305v.
A susţinut reclamantul că, din Nota de Constatare nr. DI/I/1964 din 19 august 2010, precum şi din înscrisurile ataşate dosarului rezultă faptul că prin activităţile desfăşurate de pârâtul A.G., în calitate de angajat al fostei Securităţi, acesta a suprimat drepturi şi libertăţi fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, precum dreptul la viaţă privată, secretul convorbirilor telefonice, prevăzut de art. 33 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice; dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, fiind deci întrunite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G nr. 24/2008.
Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâtul a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea notei de constatare nr. DI/I/1964 din 19 august 2010, precum şi tardivitatea introducerii acţiunii, solicitând, pe fondul pricinii, respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi totodată sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 24/2008 în integralitatea sa, respectiv a Legii nr. 293 din 28 noiembrie 2008, excepţii discutate şi asupra cărora Curtea s-a pronunţat prin Încheierea de şedinţă din 27 iunie 2011.
Prin Sentinţa civilă nr. 5727 din 10 octombrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A.G. şi a constatat existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârât.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece din actele dosarului rezultă că pârâtul A.G. a fost angajat al fostei Securităţi, având gradele şi funcţiile de maior (1983, 1984, 1985, 1986, 1987, 1988), şef al Serviciului 2 din cadrul I.J.S. Botoşani (1983, 1984) şi respectiv locotenent colonel (1988, 1989), locţiitor al şefului I.J.S. Timiş (1985, 1986, 1987, 1988, 1989), aspect necontestat de altfel nici de pârât şi că acesta a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, din documentele depuse în cauză de reclamant rezultând că pârâtul a contribuit cu informaţii la completarea dosarului persoanei care a solicitat efectuarea verificărilor.
Astfel, Curtea a reţinut că pârâtul, în calitatea pe care a deţinut-o în cadrul fostei Securităţi, prin activitatea desfăşurată, a contribuit în mod direct cu informaţii la completarea dosarului nr. 18495 privindu-l pe W.R., constând în aprobarea măsurilor privind interceptarea corespondenţei numitului J.L., transmise către persoana urmărită/obiectivul W.R.
Totodată, Curtea a mai reţinut că pârâtul A.G., în aceeaşi calitate pe care a deţinut-o în cadrul fostei Securităţi, prin activitatea desfăşurată a contribuit în mod direct cu informaţii la completarea altor dosare cu materiale constând în stabilirea planurilor de măsuri care presupuneau interceptarea corespondenţei interne şi externe, instalarea mijloacelor speciale IDEB ce vizau interceptarea discuţiilor prin intermediul emiţătorilor alimentaţi la baterie, folosirea măsurilor de filaj ale persoanelor vizate, dar şi a celor din anturajul lor, note de analiză şi măsuri, instruirea şi dirijarea surselor, note de relaţii, etc.
Instanţa a apreciat că prin astfel de activităţi, care au vizat persoane determinate, cetăţeni români, pârâtul A.G. a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului precum: dreptul la viaţa privată, secretul convorbirilor telefonice, dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că este adevărat că regulamentele, statutele militare şi prevederile legale invocate impuneau luarea unor măsuri specifice activităţii organelor de securitate, însă acestea, tot potrivit reglementărilor vremii, trebuiau să privească activităţi legate de siguranţa statului (spionaj, contraspionaj economic, industrial, etc. antiterorism, trafic de persoane sau substanţe interzise etc.), iar nu să fie îndreptate împotriva propriilor cetăţeni care, dimpotrivă, aveau dreptul să se bucure de protecţie, iar nu de represiune.
Curtea a constatat că pârâtul nu a făcut dovada că persoanele urmărite se aflau în atenţia organelor de securitate pentru activităţi de spionaj/contraspionaj etc. aşa cum, fără temei, a pretins pârâtul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul A.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii şi de constatare a calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe recurentul-pârât.
Recurentul arată că în mod greşit, în raport de probatoriul administrat, prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Prin recursul declarat recurentul-pârât arată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Fără a constata calitatea sa de ofiţer în cadrul Securităţii în perioada 1983 - 1989, recurentul arată, în mod greşit şi nelegal, prin sentinţa atacată s-a apreciat că este îndeplinită cea de-a doua condiţie legală ceea a suprimării sau îngrădirii unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în calitate de ofiţer de securitate.
În ceea ce priveşte îndeplinirea acestei condiţii recurentul invocă trei aspecte de nelegalitate.
Primul aspect priveşte aplicarea greşită a prevederilor art. 33 din Constituţia României din 1965 coroborat cu prevederile art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la dreptule civile şi politice şi a prevederilor art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu dispoziţiile art. 19 din Pact.
Se arată că activitatea desfăşurată de recurent, în calitate de ofiţer al Securităţii s-a desfăşurat strict în cadrul regulamentelor militare aplicabile, cu respectarea sarcinilor de sarcini şi pentru apărarea unui scop legitim, activitate care nu era de natură a îngrădi drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Al doilea aspect de nelegalitate priveşte pronunţarea încheierii de şedinţă din data de 27 iunie 2011 cu încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 16(1) şi art. 24 din Constituţia României şi a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin refuzul nejustificat al instanţei de a obliga pe reclamantul-intimat de a depune la dosar, dosarele din care fac parte actele anexate motiv de constatare.
Al treilea aspect de nelegalitate priveşte pronunţarea sentinţei atacate cu interpretarea greşită a regulamentului şi statutelor militare referitoare la activitatea organelor de securitate.
Se arată că în toate dosarele instrumentate au fost urmăriţi cetăţeni străini sau români suspectaţi de acte de spionaj pe teritoriul României, se arată că pentru activitatea desfăşurată înainte de 1989 recurentul-pârât a fost cercetat penal şi ulterior achitat definitiv în dosarul "Lotul Timişoara".
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii în constatare, ca nefondată.
La dosar în şedinţa publică din 4 decembrie 2012, recurentul-pârât în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a invocat excepţia nulităţii absolute a notei de constatare nr. DI/1/1964 din 19 august 2010 pe motiv că reclamantul-pârât a extins în mod nelegal sfera de verificare a calităţii de lucrător al Securităţii şi la alte persoane decât cea care a formulat cererea, care a stat la baza emiterii notei de constatare.
Curtea motivat a apreciat că motivul invocat nu est un nou motiv de recurs de ordine publică în raport de dispoziţiile art. 306(2) C. proc. civ., iar sentinţa atacată urmează a fi analizată sub toate aspectele în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., inclusiv în ceea ce priveşte legalitatea actului de sesizare a instanţei competente în raport de dispoziţiile art. 1, 7 şi 8 din O.U.G. nr. 24/2008.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, conform dispoziţiilor art. 3041 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va aprecia pentru următoarele considerente că recursul este nefondat sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
În ceea ce priveşte legalitatea procedurii de verificare sesizării instanţei competente, în raport cu dispoziţiilor art. 1 şi 8 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, Curtea constată că aceasta a fost legală, fiind legal întocmită, din punct de vedere formal nota de constatare.
Recurentul-pârât a fost verificat la cererea unei persoane fizice numitul W.R. conform cererii din 4 martie 2009, cerere prin care se solicită verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de fond informativ nr. I 184945. Din actele depuse în susţinerea notei de constatare, Curtea constată că există identitate între persoana care a formulat cererea de verificare conform art. 1(7) din O.U.G. nr. 24/2008 şi persoana care figurează în dosarul de fond reţea nr. 184945.
În consecinţă, nu poate fi reţinut aspectul de nelegalitate privind nota de constatare şi nerespectarea procedurii de sesizare a instanţei de fond. Din punct de vedere al îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, acţiunea în constatare este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1, 7 şi 8 din O.U.G. nr. 24/2008.
În ceea ce priveşte aspectele de nelegalitate invocate, în recurs, care privesc aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, Curtea apreciază că în cauză sentinţa atacată este dată cu aplicarea corectă a legii, fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 în ceea ce priveşte calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
În mod corect rima instanţă în ceea ce priveşte instrumentarea dosarului privindu-l pe W.R. a constatat îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Nu poate fi reţinut primul aspect de nelegalitate deoarece recurentul-pârât în calitatea pe care a deţinut-o, în cadrul fostei Securităţii a contribuit în mod direct cu informaţii la instrumentarea dosarului nr. 18495 privindu-l pe W.R. constând aprobarea măsurilor privind interceptarea corespondenţei numitului J.L., transmise către persoana urmărită: obiectivul W.R..
În consecinţă recurentul-pârât, prin astfel de activităţii desfăşurate în concret şi pentru alte persoane menţionate în nota de constatare a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale ale omului precum şi dreptul la viaţă privată şi secretul contravalorilor telefonice reglementate atât prin constituţia României din 1965 şi prin pactele şi tratatele ratificate de România.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentului privind legitimitatea măsurilor dispuse deoarece nu s-a probat existenţa unui scop legitim evident privind securitatea naţională.
Al doilea aspect de nelegalitate privind încheierea din 27 iunie 2011 nu poate fi reţinut. În mod corect prima instanţă a respins cererea de probe astfel cum a fost solicitată, fiind considerate actele solicitate ca nefiind utile soluţionării cauzei. Aceeaşi cerere a fost formulată în recurs şi a fost apreciată ca neutilă ca atare în şedinţa publică din 4 decembrie 2012.
Aspectele de nelegalitate privind interpretarea greşită regulamentelor şi statutelor militare referitoare la activitatea organelor de securitate nu este fondat, în cauză fiind analizat corect îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 în raport de probatoriul administrat.
Specificul activităţii organelor de Securitate şi desfăşurarea activităţii în baza unor regulamente militare sunt aspecte de necontestat. Dar cele invocate de recurent nu au legătură directă cu situaţia de fapt, iar respectarea legilor şi normelor comuniste sau a ordinelor superiorilor în cadrul atribuţiilor de serviciu nu reprezintă cauze care să determine neaplicarea dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, ţinând cont de scopul reglementării dispuse prin acest act normativ.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312(1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.G. împotriva Sentinţei civile nr. 5727 din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2012
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5080/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5136/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
