ICCJ. Decizia nr. 602/2012. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 602/2012
Dosar nr. 9239/1/2011
Şedinţa publică de la 7 februarie 2012
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea a cărei revizuire se solicită
Prin Decizia nr. 3817 din 29 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de S.R. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 168 din 24 martie 2011.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 90 din 2007 a Plenului CSM s-a dispus validarea rezultatelor concursului de promovare în funcţia de execuţie, organizat la 4 februarie 2007 şi promovarea începând cu data de 1 martie 2007 a candidaţilor declaraţi admişi.
Hotărârea a fost recurată atât de d-na judecător S.R., cât şi de d-l judecător G.D.M., recursul fiind admis numai în privinţa ultimului recurent prin Decizia nr. 3289 din 27 iunie 2007 pronunţată de Secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, C.S.M. fiind obligat să emită o hotărâre prin care să-l declare admis în funcţie de execuţie pe loc la concursul din 4 februarie 2007.
Înalta Curte a reţinut că soluţia adoptată de comisiile de corectare a baremelor, de anulare a unor întrebări şi acordare din oficiu de puncte pentru toţi candidaţii care au susţinut concursul la anumite specializări nu este prevăzută de Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 621/2006, cu modificările şi completările ulterioare, caz în care se impunea a fi sesizat C.S.M., potrivit art. 9 pct. 17 din regulament, ceea ce nu s-a întâmplat.
Recursul declarat de d-na judecător S.R. împotriva Hotărârii nr. 90 din 2007 a fost respins prin Decizia nr. 4451 din 19 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, instanţa de control judiciar reţinând în considerente că au fost respectate prevederile Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor de promovare a judecătorilor şi procurorilor, în sensul că potrivit art. 14 din acest act normativ, comisiile de soluţionare a contestaţiilor au reevaluat lucrările scrise şi au acordat note conform baremelor de evaluare şi notare definitive.
În mod eronat susţine recurenta că se află într-o situaţie identică şi cu judecătorul P.O.
Prin Decizia nr. 953 din 19 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis recursul declarat de P.O. împotriva Hotărârii nr. 1063 din 16 octombrie 2008 a Plenului C.S.M., s-a anulat această hotărâre şi a fost obligat intimatul să-i recunoască recurentului gradul profesional de judecător de tribunal, instanţa de control judiciar apreciind că recurentul se află într-o situaţie similară cu cea reţinută prin Decizia nr. 3289 din 27 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în care parte a fost d-l judecător G.D.M.
Prin Decizia nr. 4129 din 7 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a respins recursul declarat de S.R. împotriva Hotărârii nr. 816 din 7 mai 2009 a Plenului C.S.M., prin care s-a respins solicitarea acesteia de a-i fi recunoscut gradul de judecător de curte de apel şi de a fi promovată la Curtea de Apel Bucureşti.
Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 168/2011 s-a respins solicitarea petentei S.R. de a i se recunoaşte gradul de judecător de Curte de Apel şi de a fi promovată la Curtea de Apel Bucureşti.
Prin Decizia nr. 1117 din 21 iunie 2011, a respins recursul declarat de petiţionară împotriva Hotărârii menţionate anterior, instanţa de control judiciar reţinând că în cauză nu este aplicabil principiul nediscriminării, în speţă neexistând situaţii identice sau similare în care să se fi aflat recurenta, în raport cu cei doi judecători - G.D.M. şi P.O.
S-a argumentat că jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în concordanţă şi cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune identitate de soluţii numai pentru situaţii identice, principiul egalităţii nefiind egal cu cel al uniformităţii, aşa încât la situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.
2. Criticile revizuentei
Împotriva Deciziei nr. 3817 din 29 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire S.R.
Revizuenta a susţinut că recursul său soluţionat prin Decizia nr. 3817 din 29 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a întemeiat atât pe dreptul intern, cât şi pe Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi pe dreptul comunitar, însă instanţa de recurs şi-a fundamentat soluţia pe dreptul intern, făcând abstracţie de dreptul comunitar şi de caracterul prioritar al acestuia, în raport cu dreptul intern.
S-a arătat că în concluziile privind inexistenţa discriminării invocate de recurenta-revizuentă instanţa de recurs s-a raportat exclusiv la dreptul intern, fără a face referire la prevederile art. 6, 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul adiţional 12 la Convenţie care fuseseră invocate în recurs, încălcând şi Recomandare (2004) a Comitetului de Miniştri.
Revizuenta a învederat că nu s-a analizat incidenţa conceptului de discriminare, sub forma discriminării directe şi indirecte, aşa cum sunt acestea definite de art. 2 din Directiva Consiliului nr. 200/78/CE, de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în privinţa încadrării în muncă şi ocupării forţei de muncă.
Astfel art. 2 alin. (1) lit. a) din Directivă defineşte discriminarea directă prin raportare în timp la prezent şi viitor, ceea ce nu se întâmplă în legislaţia naţională.
A susţinut revizuenta că principiul nediscriminării este menţionat în art. 2 din Tratatul UE în forma consolidată de la Lisabona, în Directiva 2000/78/CE care se aplică şi persoanelor din sectorul public şi inclusiv în materie de promovare, relevantă fiind şi Recomandarea nr. 2004(5) a Comitetului de Miniştri privind necesitatea verificării, de către statele membre, a compatibilităţii legilor, proiectelor de legi şi a practicilor administrative, cu standardele Curţii Europene a Drepturilor Omului.
A concluzionat revizuenta că principiul supremaţiei dreptului comunitar determină obligaţia instanţelor naţionale de a interpreta normele dreptului intern în lumina normelor comunitare, de a exclude normele naţionale contrare dreptului comunitar şi de a aplica dreptul comunitar în lipsa prevederilor dreptului intern, obligaţii care nu au fost respectate de instanţa naţională la pronunţarea deciziei a cărei revizuire se solicită.
S-a solicitat admiterea cererii de revizuire şi pe cale de consecinţă şi a recursului, potrivit motivelor prezentate pe larg anterior.
3. Apărările intimatului
Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire
Potrivit dispoziţiilor art. 21(2) din Legea nr. 554/2004 constituie motiv de revizuire pronunţarea hotărârilor definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar reglementat de art. 148(2) coroborat cu art. 20(2) din Constituţie.
Aplicarea principiului priorităţii dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană presupune existenţa unei neconcordanţe între normele interne şi cele comunitare, instanţele fiind obligate să dea întâietate reglementării Comunitare.
Revizuenta nu a dovedit această cerinţă esenţială pentru aplicarea prioritară a dreptului comunitar, deoarece nu a indicat prevederile din legislaţia internă considerate a fi fost aplicate în mod greşit în decizia atacată şi nu a motivat incompatibilitatea acestora cu reglementare comunitară.
Pretinsa încălcare de către instanţa de recurs, a art. 2 din Tratatul de la Lisabona, a Directivei 2000/78/CE şi a Recomandării 2004(5) a Comitetului de Miniştrii au fost neîntemeiat invocate de revizuentă pentru considerente care vizează rejudecarea recursului şi nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluţiei legislative cuprinsă în art. 21(2) din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de recurs a analizat pretinsa discriminare invocată de revizuenta-recurentă în funcţie de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente.
Din motivele invocate de revizuentă rezultă că prin prezenta cerere de revizuire se tinde în realitate la o nouă judecată a recursului, situaţie inadmisibilă faţă de prevederile art. 6(1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.
Pentru considerentele prezentate, constatându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 21(2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de S.R. împotriva Deciziei nr. 3817 din 29 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 601/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 610/2012. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
