ICCJ. Decizia nr. 649/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 649/2012
Dosar nr. 8464/1/2011
Şedinţa publică de la 8 februarie 2012
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 19 aprilie 2010, înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. 3699/95/2010, reclamanta S.C. M.C. S.R.L. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 62 din 2 octombrie 2009 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj prin care i-a fost respinsă contestaţia împotriva Deciziei de impunere nr. 1120 din 10 august 2009, decizie emisă în temeiul Raportului de Inspecţie Fiscală încheiat în data de 7 august 2010 de aceeaşi instituţie şi înregistrat la sediul acesteia sub nr. 4840 din 10 august 2009.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin Decizia de impunere nr. 1120 din 10 august 2009, emisă în temeiul Raportului de Inspecţie Fiscală încheiat în data de 7 august 2010 de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj şi înregistrat la sediul acesteia sub nr. 4840 din 10 august 2009 a fost obligată la plata sumei de 389,093 RON reprezentând T.V.A aferent operaţiunilor de prestări servicii, pe care societatea le-a efectuat în favoarea cetăţeanului G.P.S. precum şi la plata sumei de 312.783 RON reprezentând majorări de întârziere aferente TVA.
A mai arătat reclamanta că atât dispoziţiile art. 133 alin. (2) lit. a), invocate de organul fiscal, cât şi cele ale art. 133 alin. (2) lit. i), invocate de reclamantă, au caracter derogatoriu de la regula consfinţită de art. 33 alin. (1) din C. fisc. întrucât sunt dispoziţii de excepţie, acestea sunt de strictă interpretare şi aplicare şi ca atare, argumentul aplicării art. 133 alin. (2) lit. a) doar în baza aşa zisului său caracter derogatoriu nu rezistă criticii.
A susţinut reclamanta că operaţiunile de intermediere sau altele similare nu se regăsesc în enumerarea de la punctual 13 alin. 4 din Normele de aplicare ale Codului fiscal, acestea fiind reglementate de art. 133 alin. 1 din Codul Fiscal, iar domnul G.P.S. îndeplineşte condiţiile prevăzute de legea română pentru ca prestarea serviciului să fie considerată ca fiind efectuată în Spania, respectiv a furnizat un cod de identificare în scop de TVA, legal emis de autorităţile spaniole, astfel că operaţiunea de intermediere nu este supusă TVA în România.
Prin Sentinţa nr. 1509 din 11 iunie 2010, Tribunalul Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 1980/54/2010, iar în şedinţa publică din 23 septembrie 2010 reclamanta a depus o cerere de suspendare a executării actelor administrative, întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acestei cereri, reclamanta a arătat că în situaţia în care se trece la executarea celor două acte administrative s-ar ajunge la o încetare de plăţi a societăţii, având în vedere că societatea ar avea de plată o sumă de peste 600.000 RON. Astfel, organul fiscal, trecând la executarea raportului de inspecţie fiscală ar proceda la poprirea conturilor societăţii, fapt ce ar duce la imposibilitatea de plată a furnizorilor curenţi, paguba fiind iminentă, în sensul că nu ar mai putea lucra cu instrumentele bancare şi nici să onoreze obligaţiile de plată în curs de executare.
A mai arătat reclamanta că măsura suspendării este justificată şi de necesitatea continuării activităţii societăţii ce s-ar întrerupe în cazul în care nu ar putea onora obligaţiile curente de plată, fapt ce ar duce la crearea unei stări de insolventă a societăţii.
A precizat că societatea are contracte în curs de derulare, contracte de leasing şi de credit, care nu ar mai putea fi onorate, în cazul unei eventuale executări de către organul fiscal, aspecte de natură să prejudicieze societatea şi să creeze o pagubă iminentă, mergând până la încetarea colaborării cu furnizorii, fapt ce ar avea ca efect încetarea activităţii societăţii.
Reclamanta consideră că există serioase îndoieli asupra constatărilor inspecţiei fiscale, care a dat o interpretare greşită speţei, creând un fals debit în sarcina societăţii, deoarece operaţiunile comerciale derulate nu sunt purtătoare de TVA, datorită incidenţei art. 133 alin. (1) din C. fisc., coroborat cu Normele de aplicare ale Codului Fiscal.
În privinţa cazului bine justificat, reclamanta a arătat că acesta derivă şi din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea înaintea definitivării acestei proceduri mai înainte ca instanţa să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal constituie motiv întemeiat de suspendare.
Prin Sentinţa nr. 538 din 25 noiembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de contestatoarea S.C. ";M.C."; S.R.L., în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, a anulat Decizia de impunere nr. 1120 din 10 august 2009 şi Decizia nr. 62 din 2 octombrie 2009 emise de D.G.F.P. Gorj, a respins capătul de cerere privind anularea raportului de inspecţie fiscală, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere până la soluţionarea irevocabilă a cauzei şi a respins capătul de cerere privind suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- Prin Decizia de impunere nr. 1120 din 10 august 2009, emisă în temeiul Raportului de Inspecţie Fiscală încheiat în data de 7 august 2010 şi înregistrat la sediul acesteia sub nr. 4840 din 10 august 2009 a fost obligată la plata sumei de 389,093 RON reprezentând T.V.A aferent operaţiunilor de prestări servicii, pe care societatea le-a efectuat în favoarea cetăţeanului G.P.S. precum şi la plata sumei de 312.783 RON reprezentând majorări de întârziere aferente TVA, fiind invocate dispoziţiile art. 133 alin. (2) lit. a) din C. fisc.;
- În perioada februarie, martie şi iulie 2007, contestatoarea a efectuat prestări servicii de intermediere a vânzării bunurilor imobiliare pentru persoana fizică G.P.S., rezident al statului spaniol, înregistrând venituri în sumă de 2.047.854 RON, venituri pentru care nu a colectat taxa pe valoarea adăugată în suma de 389.093 RON, pe facturile interne întocmite de societate înscriindu-se ";contravaloare servicii colaborare la intermediere vânzare terenuri";, acestea fiind singurele operaţiuni derulate pe perioada verificată;
- Operaţiunile de prestări servicii au avut loc în baza contractelor de prestări servicii încheiate cu persoana fizică G.P.S., constând în colaborare la intermediere vânzare terenuri pentru un număr de patru firme din judeţul Gorj, pentru care societatea a emis patru facturi fiscale către persoana fizică G.P.S., rezident al statului spaniol şi cumpărător al acestor terenuri, facturile întocmite fiind evidenţiate în jurnalele de vânzări, ca fiind livrări intracomunitare de bunuri, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. a) şi d) din Legea nr. 571/2003.
Analizând normele legale ce au fost avute în vedere de către pârâtă la emiterea actelor supuse controlului judecătoresc, în principal prin prisma modului de interpretare a legii, raportat la speţa dedusă judecăţii, instanţa de fond a apreciat că interpretarea dată excede cadrului statuat în mod expres prin art. 133 alin. (1) din C. fisc.
A reţinut prima instanţă că potrivit acestui text de lege, locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.
Coroborând textele de lege enunţate şi aplicabile speţei, instanţa de fond a constatat, că prevederile art. 133 alin. (2) lit. a), cât şi cele ale art. 133 alin. (2) lit. i), invocate de către pârâtă în apărare au un caracter derogatoriu de la regula consfinţită de art. 133 alin. (1) din C. fisc.
Fiind dispoziţii de excepţie, Curtea a apreciat că acestea sunt, potrivit regulilor generale, de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse şi aplicate şi în ipoteza incriminată de legiuitor, la alin. (1) al art. 133, normă ce este operantă contestatoarei şi implicit, speţei.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 133 alin. (1) C. fisc. şi a Normelor metodologice de aplicare, rezultă că legiuitorul a definit în concret noţiunea de servicii legate de bunurile imobile, operaţiunile de intermediere sau altele similare neregăsindu-se în enumerarea expresă şi limitativă de la pct. 13 alin. (4) din Norme, aceasta fiind şi logica juridică pentru care operaţiunile de intermediere, indiferent de obiectul asupra căruia poartă intermedierea, sunt prevăzute în mod expres în art. 133 alin. (1) din C. fisc.
Pe de altă parte, a constatat prima instanţă că numitul G.P.S. îndeplineşte condiţiile prevăzute de legea română pentru ca prestarea serviciului să fie considerată ca fiind efectuată în Spania, respectiv a furnizat codul de identificare, în scop de TVA, legal emis de autorităţile spaniole, operaţiunea de intermediere nefiind aşadar supusă TVA în România.
În ceea ce priveşte capetele de cerere privind anularea şi suspendarea raportului de inspecţie fiscală, Curtea de apel a reţinut că acestea sunt inadmisibile, având în vedere că raportul de inspecţie fiscală conţine constatări din punct de vedere faptic şi legal, potrivit art. 109 alin. (1) C. proc. fisc., fără ca prin el însuşi să producă efecte juridice fiscale, acestea fiind produse de decizia de impunere emisă în baza raportului de inspecţie fiscală potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. fisc., neputându-se reţine natura juridică de act administrativ fiscal, a raportului de inspecţie fiscală.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale prima instanţă a constatat că reclamanta a consemnat cauţiunea stabilită de instanţă în cuantum de 7.000 RON şi a apreciat că prin executarea ce se poate porni oricând împotriva reclamantei se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activităţii, a achitării obligaţiilor curente de plată şi în final la insolvenţa societăţii.
Cazul bine justificat, a considerat instanţa de fond că derivă din nelegalitatea actelor administrativ fiscale reţinută pentru considerentele expuse anterior, iar până la pronunţarea unei soluţii irevocabile cu privire la legalitatea şi temeinicia datoriei constatate prin actul fiscal, se impune adoptarea soluţiei de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Faţă de probele administrate şi de prevederile legale incidente, Curtea de apel a reţinut că, în cauză sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 4541 din 4 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj împotriva Sentinţei nr. 538 din 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi a modificat în parte sentinţa atacată în sensul respingerii în întregime a acţiunii reclamantei S.C. M.C. S.R.L.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut că operaţiunile de intermediere cumpărare terenuri executate de intimată în baza contractului de prestări servicii încheiat cu un rezident spaniol reprezintă din punct de vedere al TVA prestări servicii constând în operaţiuni de intermediere cu bunuri imobile, pentru care locul prestării este în România, conform art. 133 alin. (2) lit. a) din C. fisc., fiind impozabile din punct de vedere al TVA în România, potrivit art. 126 alin. (1) C. fisc., persoana obligată la plata TVA fiind intimata, potrivit art. 150 alin. (1) lit. a) C. fisc.
Cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării deciziei de impunere şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei s-a constatat că pentru a se dispune această măsură în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, trebuiau îndeplinite cerinţele art. 14 din legea contenciosului administrativ.
Instanţa de fond şi-a motivat soluţia prin trimitere la argumentele pentru care a admis acţiunea, or în cadrul cererii de suspendare nu se antamează fondul cauzei, ci doar se cercetează sumar aspecte care să inducă o puternică îndoială cu privire la legalitatea actelor a căror suspendare s-a solicitat.
Viziunea diferită a reclamantei asupra dispoziţiilor legale incidente cauzei, în raport cu cea a organelor fiscale nu este de natură să creeze incertitudine cu privire la actele administrative emise de autorităţile fiscale cu respectarea competenţelor legale şi în aplicarea legii.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire S.C. M.C. S.R.L., fără a depune, însă, şi dovada plăţii taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar corespunzătoare căii extraordinare de atac exercitate.
Înalta Curte, constată că, deşi conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, revizuenta a fost citată cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 10 RON, datorată potrivit art. 2 alin. (1) teza I coroborat cu art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, şi a timbrului judiciar în valoare de 0,3 RON, aceasta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală, faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Conform prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997, ";neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii";.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 şi va anula, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de S.C. M.C. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează cererea de revizuire formulată de S.C. M.C. S.R.L împotriva Deciziei nr. 4541 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 648/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 708/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
