ICCJ. Decizia nr. 708/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 708/2012
Dosar nr. 96/32/2011
Şedinţa publică de la 10 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 februarie 2011, pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.A., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. Bucureşti şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea primei pârâte să-i elibereze diploma de absolvire a examenului de licenţă sesiunea iunie 2009, în original, precum şi a celui de-al doilea pârât să-i recunoască absolvirea studiilor superioare ciclul I (Bologna) cu examen de licenţă la Universitatea S.H.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 9 iulie 2009 a absolvit studiile universitare de licenţă ciclul I (Bologna) din cadrul Universităţii S.H. - Facultatea de Geografie.
Ca urmare a promovării examenului de licenţă, i s-a eliberat doar o adeverinţă care atestă că a absolvit studiile, adeverinţă în baza căreia a participat la concursul unic de ocupare a posturilor vacante pentru învăţământul preuniversitar (concursul de titularizare) în iulie 2009, iar în urma rezultatului obţinut a fost repartizat pe un post.
Arată reclamantul că, deşi s-a adresat în repetate rânduri, pârâta Universitatea S.H. nu i-a eliberat încă diploma de licenţă şi, cu toate că este doctorand, se află în imposibilitatea de a-şi depune dosarul pentru examenul de definitivat în învăţământul preuniversitar şi nu poate participa la concursul unic de ocupare a posturilor/catedrelor vacante din învăţământul preuniversitar.
De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să recunoască absolvirea studiilor superioare ciclul I ( Bologna) cu examen de licenţă la Universitatea S.H., apreciind că această recunoaştere implică eliberarea de către minister a formularelor de diplomă de licenţă către Universitatea, S.H. din Bucureşti, în condiţii de egalitate cu orice altă instituţie de învăţământ de stat sau privată acreditată.
Pârâta Universitatea S.H. din Bucureşti a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
În privinţa primului capăt de cerere, pârâta arată că şi-a îndeplinit obligaţiile legale de a emite adeverinţele de studiu pentru reclamant şi a făcut demersurile legale pe lângă minister în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenţilor pentru anul 2009.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, pârâta solicită respingerea ca neîntemeiat, iar în situaţia în care va fi admis, solicită obligarea numai a ministerului pârât să recunoască solicitările reclamantului.
Arată pârâta că a solicitat aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la SC R. SRL , fiind îndreptăţită să primească oficial un răspuns în scris din partea ministerului, însă solicitările sale au primit numai în parte un răspuns pozitiv, astfel că se află în imposibilitate să elibereze tuturor absolvenţilor diplomele solicitate.
Mai arată pârâta că reclamantul a absolvit cursurile în specializarea geografie din cadrul universităţii şi, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanţă de judecată nu s-a pronunţat în sensul revocării sau anulării adeverinţei de licenţă, aceasta îşi produce efectele juridice.
În consecinţă, pârâta solicită admiterea cererii de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi obligării ministerului, potrivit petitului solicitat.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei procedurii prealabile, solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă, în privinţa capătului doi din cerere.
Pe fondul cauzei, susţine că singurele entităţi care au dreptul cât şi obligaţia de a elibera diplomele de licenţă sunt instituţiile de învăţământ superior acreditate, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 75/2005, ale Ordinului ministrului educaţiei nr. 295/2007, ale Legii nr. 84/1995, ale Ordinului ministrului educaţiei nr. 5289/2008 şi ale Ordinul ministrului educaţiei nr. 2284/ 2007.
Totodată, învederează că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenţi care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare la o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze-provizoriu conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate, astfel că universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenţii unor programe de studii şi forme de învăţământ neautorizate/neacreditate.
Potrivit art. 60 şi art. 103 alin. (2) din Legea nr. 84/1995 şi dispoziţiilor Legii nr. 88/1993 şi ale O.U.G. nr. 75/2005, formele de învăţământ cu frecvenţă redusă şi la distanţă trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică şi nu trebuie confundată vocaţia pe care o au universităţile de a organiza în cadrul facultăţilor forme de învăţământ la distanta (I.D.) în specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza şcolarizarea la forma de învăţământ I.D., întrucât dreptul de a putea organiza şcolarizarea incumbă obligaţia parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.
Faţă de aceste susţineri, pârâtul menţionează că, în cazul Universităţii S.H. din Bucureşti, specializările/programele de studii de la forma de învăţământ la distanţă au fost organizate şi desfăşurate fără respectarea prevederilor legale.
Prin urmare, ministerul pârât susţine că nu poate fi obligat să recunoască o diplomă dacă aceasta nu a fost emisă conform prevederilor legale, respectiv dacă în urma verificărilor s-a constatat că forma de învăţământ şi specializarea urmată nu existau, iar singura atribuţie a ministerului este de a recunoaşte fără formalităţi diplomele emise în condiţiile legii, iar dacă aceste condiţii nu au fost respectate, nu se poate invoca eroarea, aparenţa sau buna credinţă.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie, ministerul pârât arată că în urma analizării documentaţiilor transmise de către Universitatea S.H., prin notele nr. 37450 din 21 iunie 2010 şi nr. 12356/F din 25 octombrie 2010, a trimis către SC R. SRL avizul pentru achiziţionarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor S.H. şi prin urmare, cererea universităţii este lipsită de obiect. Obligarea ministerului pârât la emiterea suplimentară a unor formulare tipizate, constând în diplome de licenţă cu suplimentele aferente este în afara cadrului legislativ în vigoare, respectiv Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare şi Legea învăţământului nr. 84/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin Sentinţa nr. 62 din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ a hotărât următoarele:
- a admis excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acest pârât, privind obligarea M.E.C.T.S. la recunoaşterea absolvirii studiilor de către reclamant, ca inadmisibilă;
- a respins, ca nefondată, cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
- a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. Bucureşti, privind obligarea acestei pârâte să îi elibereze diploma de licenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Curtea de apel a reţinut că această excepţie a fost respinsă prin încheierea din data de 31 martie 2011.
Referitor la excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, instanţa a reţinut că, la termenul din 31 martie şi 14 aprilie 2011, reclamantul a precizat că nu a considerat necesar să adreseze o cerere ministerului, deoarece s-a adresat universităţii, căreia îi revine obligaţia de a elibera diploma de licenţă.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamantul a absolvit la data de 9 iulie 2009 studii universitare de licenţă ciclul I Bologna (I.D.), în cadrul Universităţii S.H. – Facultatea de Geografie şi Geografia Turismului, specializarea Geografie, a susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea iunie 2009 şi a obţinut titlul de licenţiat în geografie, conform adeverinţei nr. 3576 din 10 iulie 2009.
Ulterior eliberării acestei adeverinţe, reclamantul s-a adresat universităţii pentru eliberarea diplomei de licenţă.
Pârâta Universitatea S.H. Bucureşti şi-a îndeplinit obligaţia legală de a elibera adeverinţă de studiu pentru reclamant şi a făcut demersurile legale pe lângă Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenţilor pentru anul 2009, spre a putea comanda aceste formulare în scopul livrării lor.
Potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 84/1995, art. 29 alin. (1) din O.G. nr. 75/2005, pct. 4.2 şi 3 lit. g) din Metodologia de evaluare externă, standardele, standardele de referinţă şi lista indicatorilor de performanţă a Agenţiei Române de asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, aprobată prin H.G. nr. 1418/2006, actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenţi care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare la o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate, iar aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâre a Guvernului, care se actualizează anual.
Or, pentru forma de învăţământ pe care a urmat-o reclamantul, nu s-a făcut dovada că aceasta ar fi fost acreditată sau autorizată, fiind astfel încălcate dispoziţiile Legii nr. 88/1993 şi ale O.U.G. nr. 75/2005 referitoare la faptul că formele de învăţământ cu frecvenţă redusă şi la distanţă trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Instanţa a reţinut că nu trebuie confundată vocaţia pe care o au universităţile de a organiza în cadrul facultăţilor forme de învăţământ la distanţă (I.D.) în specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza şcolarizarea la forma de învăţământ I.D., întrucât dreptul de a putea organiza şcolarizarea incumbă obligaţia parcurgerii procedurii de organizare/acreditare pentru aceste programe.
În consecinţă, Universitatea S.H. Bucureşti nu era îndreptăţită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfăşoare procesul de învăţământ pentru forme de învăţământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării şi autorizării provizorii şi, prin urmare, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu poate fi obligat să emită formulare tipizate pentru diplome dacă specializările urmate nu s-au desfăşurat conform prevederilor legale.
Este de necontestat că reclamantul a absolvit studii universitare de licenţă ciclul I Bologna în cadrul Universităţii S.H. Bucureşti – Facultatea de Geografie, forma ID, că a susţinut şi promovat examenul de licenţă sesiunea iunie 2009 şi a obţinut titlul de licenţiat în geografie, conform adeverinţei nr. 3576 din 10 iulie 2009 eliberată de universitate, adeverinţă care nu a fost anulată, însă nu poate fi validată o stare de fapt contrară legii, în situaţia în care cursurile urmate de către reclamant nu au fost organizate în conformitate cu prevederile legale, culpa aparţinând pârâtei Universitatea S.H. din Bucureşti.
Instituţiile de învăţământ superior pot organiza funcţionarea anumitor specializări prin reglementări proprii, însă se impune ca aceste reglementări să respecte dispoziţiile legale imperative prevăzute de Legea învăţământului precum şi celelalte acte normative care reglementează acest domeniu.
Autonomia universitară nu implică însă existenţa unei autonomii de reglementare şi decizie în afara cadrului legal şi invocarea situaţiei discriminatorii raportat la studenţii care au absolvit aceste cursuri într-o altă perioadă, nu are relevanţă în cauză, deoarece instanţa nu poate accepta în speţa de faţă că o situaţie de fapt nelegală trebuie considerată legală, doar în aprecierea că alta aproximativ identică nu a fost analizată şi cenzurată din punct de vedere al legalităţii.
Motivaţia reclamantului că nu a cunoscut cadrul legislativ şi că a semnat un contract cu Universitatea S.H., că a achitat toate taxele, nu poate duce la concluzia că se impune obligarea Universităţii la eliberarea diplomei de licenţă în mod automat, deoarece s-ar accepta situaţia că oricine poate organiza forme de învăţământ fără respectarea prevederilor legale şi între absolvenţii acestora şi cei de la formele de învăţământ care au respectat prevederile legale, s-ar pune semnul egalităţii, ceea ce nu poate fi admis.
A concluzionat instanţa că nu se poate opune contractul încheiat de reclamant cu Universitatea S.H., în temeiul art. 5 C. civ., Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului şi nici societăţii, atâta timp cât au fost încălcate prevederi legale imperative, cu privire la organizarea formei de învăţământ pe care a urmat-o reclamantul, acesta având însă calea unei acţiuni în daune împotriva Universităţii S.H., în cazul în care consideră că a fost prejudiciat.
Referitor la cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, instanţa a apreciat că nu poate fi reţinută o culpă a ministerului pentru neaprobarea tipăririi formularelor de diplomă de licenţă pentru absolvenţii promoţiei 2009 de la forme de învăţământ organizate de universitate în afara cadrului legal şi nici nu poate fi obligat ministerul să le aprobe, deoarece cadrul legislativ trebuie respectat de toate instituţiile furnizoare de educaţie tocmai pentru a asigura un fundament echitabil aplicabil tuturor.
3. Recursurile exercitate împotriva sentinţei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamantul G.A. cât şi pârâta Universitatea S.H. Bucureşti.
3.1. Reclamantul G.A. nu şi-a structurat motivele de recurs după cum impun prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., dar a formulat critici de nelegalitate ce pot fi subsumate motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
A arătat, în esenţă că, deşi nu se contestă dreptul său de a obţine diploma finală de studii, instanţa de fond a dezlegat în mod greşit fondul demersului judiciar.
Recurentul a afirmat că refuzul pârâtei de a elibera diplomele obţinute în urma examenului de licenţă sesiunea iulie 2009, susţinut în aceleaşi condiţii ca şi absolvenţii promoţiilor 2005 – 2008, programele I.D. şi F.R. neacreditate, posesori ai diplomelor finale, produce efecte vătămătoare asupra sa şi creează, totodată, o situaţie de discriminare între absolvenţii care şi-au finalizat studiile la aceeaşi formă de învăţământ.
În opinia reclamantului, ministerul pârât nu poate fi exonerat de răspundere deoarece se face vinovat de faptul că nu a luat nicio măsură pentru reglementarea situaţiei privind Universitatea S.H. şi a altor instituţii asemănătoare din ţară, deşi legislaţia îl obligă la acţiuni de sesizare din oficiu cu privire la demersurile de acreditare, evaluare şi reevaluare a instituţiilor de învăţământ universitar.
3.2. Pârâta Universitatea S.H. Bucureşti a criticat sentinţa în temeiul art. 3041 C. proc. civ., cu privire la soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie a intimatului-pârât Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului arătând, în esenţă că, instanţa de fond a respins nejustificat şi nelegal cererea de chemare în garanţie, în condiţiile în care pârâta s-a conformat cu promptitudine şi întocmai condiţiilor impuse de minister, poziţia chematului în garanţie care refuză în calitate de autoritate competentă să aprobe tipărirea formelor tipizate constând în diplomele de licenţă şi suplimentele de diplomă, fiind contrară adresei nr. 36125 din 25 iunie 2009.
A mai arătat recurenta că poziţia adoptată de ministerul pârât nu poate să fie generatoare de consecinţe în planul recunoaşterii parcurgerii unei forme de învăţământ prin promovarea unui examen de licenţă, prin crearea unor situaţii de discriminare, atâta vreme cât pentru alţi absolvenţi, M.E.C.T.S. a aprobat formularele tipizate de diplomă.
În optica recurentei, culpa reţinută de instanţa de fond în sarcina sa este nelegală, în condiţiile în care, potrivit autonomiei universitare constituţionale şi a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 84/1995, Universitatea a fost îndreptăţită să organizeze toate formele de învăţământ, sub oblăduirea M.E.C.T.S.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru motivul revăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante.
Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o acţiune vizând, în principal, refuzul nejustificat al rezolvării cererii reclamantului, de eliberare a diplomei de licenţă, ca urmare a promovării examenului de licenţă- sesiunea iulie 2009, organizat de Universitatea S.H. - Facultatea de geografie - forma de învăţământ I.D.
Prima instanţă a respins cererea reclamantului, reţinând că pentru forma de învăţământ la distanţă (I.D.) pe care a urmat-o reclamantul nu s-a făcut dovada că ar fi fost acreditată sau autorizată printr-o hotărâre de guvern, astfel că pârâta nu era îndreptăţită să elibereze diploma de licenţă, soluţie pe care instanţa de recurs nu o împărtăşeşte.
Conform adeverinţei nr. 3576 din 10 iulie 2009, recurentul – reclamant a absolvit Facultatea de geografie a Universităţii S.H., specializarea geografie, forma de învăţământ ID şi a promovat examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009.
Acest act se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate specifică actelor administrative şi nu a fost atacat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului sau de o altă autoritate publică, în condiţiile art. 1 alin. (8) teza finală din Legea nr. 554/2004.
Analizând succesiunea demersurilor efectuate de reclamant, a reacţiei autorităţilor implicate în procedură şi a modului în care acestea şi-au îndeplinit atribuţiile, instanţa de control judiciar reţine, contrar concluziei la care a ajuns Curtea de apel, că pârâta Universitatea S.H. avea obligaţia de a elibera diploma de licenţă, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2287/2007, obligaţie care nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligaţiei ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare.
În condiţiile în care, aşa cum s-a menţionat şi anterior, ministerul nu a solicitat anularea adeverinţei de promovare a examenului de licenţă, nu pot fi reţinute apărările privind legalitatea organizării examenului de licenţă de către instituţia de învăţământ superior şi corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenţi ai specializărilor acreditate, apărări pe care Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului le-a formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al recurentului – reclamant.
Instanţa de fond, la rândul său, nu a analizat dreptul pretins a fi vătămat reclamantului, ci şi-a însuşit întâmpinarea pârâtului M.E.C.T.S.
Prin urmare, se va reţine că reclamantul este licenţiat şi poate pretinde eliberarea diplomei de licenţă, câtă vreme actul prin care i s-a recunoscut calitatea de licenţiat în geografie este în fiinţă, nu a fost revocat (anulat), se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate proprie unui act administrativ.
Obligaţia recurentei - pârâte Universitatea S.H. de a elibera diploma de licenţă este corelativă obligaţiei intimatului - pârât M.E.C.T.S. de a aproba formularele tipizate, astfel cum a arătat recurenta-pârâtă prin cererea de chemare în garanţie, cerere care este întemeiată şi urmează să fie admisă.
Cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibil a capătului de cerere relativ la obligarea M.E.C.T.S. de a recunoaşte studiile absolvite de reclamant, instanţa de control judiciar constată că nu s-au formulat critici aşa încât soluţia nu va fi reformată sub acest aspect.
Pe de altă parte, se reţine că în mod constant s-a statuat, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în litigii de aceeaşi natură, că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are obligaţia legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012 şi nr. 709 din 10 februarie 2012).
De aceea, soluţia din prezenta decizie se impune şi în considerarea respectării principiului coerenţei şi unităţii jurisprudenţei consacrat ca atare în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Beian contra României).
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile şi va modifica soluţia în sensul admiterii acţiunii reclamantului G.A. şi a cererii de chemare în garanţie şi obligării pârâtului să-i recunoască.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de G.A. şi Universitatea S.H. împotriva Sentinţei nr. 62 din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul G.A. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Obligă pârâta Universitatea S.H. să elibereze diploma de licenţă.
Obligă chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diploma de licenţă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 649/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 714/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
