ICCJ. Decizia nr. 657/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 657/2012
Dosar nr.2940/54/2010
Şedinţa publică din 9 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe.
Prin acţiunea formulată la data de 29 octombrie 2010 pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 2940/54/2010, reclamantul P.M. a chemat în judecată pârâţii Guvernul României şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea HG nr. 737/2010 art. 1 lit. c) - h).
Reclamantul a mai solicitat şi suspendarea executării HG nr. 737/2010, în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin HG nr. 737/2010 s-a aprobat metodologia de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, prin care s-a dispus anularea pensiei de serviciu a acestuia, stabilită prin Decizia de pensionare nr. 191337 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Olt. S-a mai susţinut că hotărârea de guvern este nelegală întrucât contravine atât prevederilor art. 15 din Constituţia României cât şi prevederilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
S-a mai arătat că HG nr. 737/2010 este o normă retroactivă, în condiţiile în care afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, s-a arătat că aceasta are la bază un caz bine justificat şi este menită să prevină o pagubă iminentă.
La data de 15 noiembrie 2010, Guvernul României a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile; excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de anulare şi suspendare a HG nr. 737/2010 ca neîntemeiată.
La data de 16 noiembrie 2010, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a depus la dosar o cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului Guvernul României, arătând că, cererea se justifică dată fiind calitatea acestui minister de iniţiator al actului normativ contestat de reclamant în prezenta cauză.
Intervenientul a invocat excepţia netimbrării acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
La data de 08 noiembrie 2010, reclamantul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
La termenul din data de 14 decembrie 2010 a fost admisă în principiu cererea de intervenţie accesorie.
La data de 01 februarie 2011, la prezentul dosar, a fost conexat dosarul nr. 26/54/2011 al Curţii de Apel Craiova, apreciindu-se că există identitate de părţi, obiect şi cauză.
Prin sentinţa nr. 133 din 15 martie 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul P.M. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi intervenientul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ca neîntemeiată.
A admis cererea de intervenţie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Examinând cu prioritate excepţiile invocate, prima instanţă a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia netimbrării invocată de intervenientul accesoriu, instanţa a constatat că reclamantul a achitat taxele judiciare conform chitanţele de la fila nr. 45 din dosar şi, ca atare, această excepţie nu este întemeiată.
Cu privire la îndeplinirea procedurii prealabile, instanţa a reţinut că reclamantul a depus la dosarul nr. 26/54/2011 (conexat la prezentul dosar) copie a plângerii prealabile şi confirmare de primire, astfel că această condiţie de promovare a acţiunii în baza Legii nr. 554/2004 a fost respectată.
În ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantului, invocate de pârâtul Guvernul României, instanţa a apreciat că există identitate între persoana reclamantului şi cel care ar fi titularul dreptului afirmat, precum şi un folos practic urmărit de reclamant prin promovarea prezentei acţiuni în contencios administrativ, ce derivă din împrejurarea că prin HG nr. 737/2010 s-a aprobat metodologia de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 119/2010, prin care s-a dispus anularea pensiei de serviciu a reclamantului, stabilită prin Decizia de pensionare arătată în petitul cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că instanţa de contencios administrativ este ţinută să verifice doar concordanţa între actul administrativ supus analizei sale, respectiv HG nr. 737/2010, cu actele normative cu forţă juridică superioară, respectiv Legea nr. 119/2010, în temeiul şi în executarea căreia a fost emisă, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă.
În opinia primei instanţe, toate argumentele aduse de reclamant au practic în vedere "nelegalitatea" Legii nr. 119/2010, actul juridic cu forţă superioară în executarea căruia s-a emis hotărârea atacată, respectiv art. 1 lit c), atât în raport de practica mai veche a Curţii Constituţionale, precum şi de reglementările comunitare şi jurisprudenţa CEDO.
Totodată, prima instanţă a invocat Decizia nr. 873 pronunţată în procedura controlului de constituţionalitate a priori de către Curtea Constituţională, în care s-a stabilit constituţionalitatea art. 1 din Legea nr. 119/2010.
Prin această decizie, Curtea Constituţională a statuat că înlăturarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor este neconstituţională, pentru argumente de ţin de statutul magistratului, însă nu se poate reţine discriminarea între menţinerea pensiilor speciale pentru magistraţi şi înlăturarea lor pentru personalul auxiliar din justiţie, cum este cazul reclamantei, deoarece cele două categorii profesionale nu sunt similare, indiferent de incompatibilităţile la care sunt supuşi grefierii.
Prima instanţă nu a reţinut nici critica privitoare la aplicarea retroactivă a legii, având în vedere considerentele Curţii Constituţionale din Decizia nr. 873/2010 şi natura juridică a dreptului la pensie stabilit în baza principiului contributivităţii, conform considerentelor obligatorii ale Deciziei nr. 874/2010 CCR.
În ce priveşte susţinerile reclamantului de încălcare a prevederilor CEDO, instanţa a avut în vedere atât considerentele Curţii Constituţionale cât şi explicaţiile din nota de fundamentare a Guvernului. Astfel, instanţa a reţinut că reclamantul beneficiază de un bun în sensul CEDO în ceea ce priveşte dreptul său la pensie. Recalcularea reprezintă o ingerinţă din partea statului, justificată de principiul contributivităţii precum şi de angajamentele asumate de statul român în condiţiile de criză economică odată cu acordurile de împrumut încheiate cu organismele financiare internaţionale. Prin urmare, reducerea diferenţei de pensie suportată de stat, peste nivelul determinat în baza contribuţiei reclamantei la sistemul public de pensii, intră în marja de apreciere a statului în condiţiile de interes public major, gestionarea resurselor bugetare în situaţie de criză.
Având în vedere soluţia pronunţată în cererea principală, instanţa a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului, Guvernul României.
Faţă de cererea de suspendare a executării hotărârii de guvern, formulată de reclamant în cuprinsul acţiunii în anulare a actului atacat şi întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, Curtea a reţinut că reclamantul nu a dovedit împrejurările legate de starea de fapt şi de drept prevăzute la art. 2 lit. t), care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului de aprobare a metodologiei în raport de actul de bază.
2. Recursul exercitat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Un prim motiv de recurs vizează faptul că, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a directorului E.C., de a semna cererea de intervenţie, deşi pentru termenul de judecată din data de 14 decembrie 2010, a invocat această excepţie.
Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că prima instanţă, în mod greşit s-a pronunţat, mai întâi cu privire la anularea hotărârii şi apoi cu privire la cererea de suspendare, deşi ordinea legală de soluţionare a cererilor era inversă.
Referitor la soluţia primei instanţe, de a respinge cererea de suspendare a executării hotărârii, recurentul a susţinut că în mod greşit s-a apreciat că nu există cazul bine justificat, întrucât prin cererea de chemare în judecată a furnizat o serie de argumente, care la o analiză sumară conduc la îndeplinirea acestei condiţii. Are în vedere aparenta nelegalitate a HG nr. 737/2010 raportată la argumentele privind încălcarea art. 1 din Protocolul 1 CEDO, referitoare la dreptul de proprietate şi art. 14 din aceeaşi convenţie cu trimitere la principiul nediscriminării.
Referitor la capătul de cerere privind anularea HG nr. 737/2010, recurentul a reiterat motivele formulate prin cererea introductivă de chemare în judecată, susţinând în esenţă că măsura dispusă prin această hotărâre încalcă dispoziţiile art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care se aplică cu prioritate faţă de orice altă dispoziţie de drept intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţia României.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la împrejurarea că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a directorului E.C., de a semna cererea de intervenţie accesorie formulată Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Înalta Curte reţine că acest motiv de recurs este nefondat.
Într-adevăr, prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 10 decembrie 2010, reclamantul a invocat această excepţie. Cu toate acestea la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2010, când s-a pus în discuţie, cu respectarea principiului contradictorialităţii procesului civil, admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie, reclamantul prezent în instanţă nu a mai susţinut excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a directorului E.C., punând concluzii doar cu privire la admisibilitatea acestei cereri.
În atare condiţii, aşa cum s-a reţinut mai sus, acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Pe fond, Înalta Curte reţine că prima instanţă a pronunţat hotărâre legală şi temeinică, astfel:
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, „în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 2, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului".
În temeiul acestor prevederi legale, precum şi al dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României, Guvernul României a adoptat HG nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Aşa cum o arată şi titlul actului administrativ normativ contestat, prin conţinutul acestuia se reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuţie.
HG nr. 737/2010 nu conţine, aşadar, principii sau norme de drept substanţial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 şi nr. 119/2010, dispoziţiile acestui din urmă act normativ constituind şi temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.
Aceasta rezultă din însuşi conţinutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul şi sfera de reglementare a actului emis în temeiul şi aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operaţiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000; HG nr. 737/2010 îndeplineşte, deci, o simplă funcţie metodologică (tehnică), iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate de intimata-reclamantă, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalităţii actului administrativ contestat.
Rolul HG nr. 737/2010, precum şi sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispoziţiilor actului legislativ cu forţă juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat şi ale cărei dispoziţii nu le încalcă.
Or, dispoziţiile Legii nr. 119/2010 în temeiul căreia s-a emis HG nr. 737/2010, au făcut deja obiectul unor excepţii de neconstituţionalitate, respinse prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, care a considerat că sunt neîntemeiate criticile ce vizau încălcarea art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 47, art. 53, art. 135 (2) lit. f) şi art. 20 din Constituţie, prin raportare la Primul Protocol adiţional CEDO (art. 1), Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 17, art. 23 pct. 3 şi art. 25 pct. 1) Carta Drepturilor Fundamentale UE (art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25, art. 34 alin. (1) şi art. 52 alin. (1)).
De asemenea, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat că dispoziţiile art. 1 lit. a), b), d) - i) şi art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituţionale, reţinându-se în schimb neconstituţionalitatea art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie (este vorba de pensiile de serviciu al judecătorilor, procurorilor, respectiv magistraţilor-asistenţi ai Curţii Constituţionale).
Înalta Curte constată că instanţa constituţională a considerat că dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind unele măsuri în domeniul pensiilor, care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, nu încalcă principiul constituţional instituit prin art. 15 alin. (2), al neretroactivităţii legii, luând în considerare componentele pensiei de serviciu reglementată prin lege specială pentru o anumită categorie profesională, respectiv pensia contributivă, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat şi suplimentul care depăşeşte acest cuantum şi se suportă din bugetul de stat.
Curtea Constituţională a reţinut că acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul pensiilor şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, aşa cum este reglementat de art. 47 alin. (2) din Constituţie, din raţiuni suficient de puternice cum ar fi criza economică, pensiile speciale putând fi eliminate.
În Decizia nr. 873/2010 instanţa constituţională a clarificat conceptul de „drepturi câştigate" precizând că acestea pot cuprinde numai prestaţiile realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, care nu le-a afectat în nici un fel şi aşa cum a arătat şi în Decizia nr. 458/2003 a statuat că „ o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul vechii legi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Pe baza celor două componente ale pensiei de serviciu, ţinând cont de împrejurarea că suplimentul din partea statului se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pe viitor a acestei componente nu încalcă art. 1 din Protocolul 1 adiţional CEDO, în cauza Muller contra Austriei - 1972, instanţa europeană subliniind că acest text nu poate fi interpretat în sensul garantării numai unui anumit cuantum al pensiei, ci numai a dreptului la pensie, de care intimata nu a fost privată (cauza Bechen v. Cehia 2006, Kjartan Asmundsson v. Islanda).
Din analiza efectuată mai sus rezultă că nu sunt motive de nelegalitate a HG nr. 737/2010, că aceasta a fost emisă pentru organizarea executării Legii nr. 119/2010 şi este conformă cu legea în baza căreia s-a adoptat.
Faţă de cele prezentate se va reţine că, prin criticile de nelegalitate formulate, reclamanta îşi manifestă nemulţumirea, în realitate, faţă de dispoziţiile de ordin substanţial cuprinse în Legea nr. 119/2010, ce constituie temeiul emiterii de către Guvern a actului administrativ contestat, iar nu faţă de normele pur tehnice, de aplicare a legii, conţinute de acest din urmă act.
Aşa fiind, constatându-se că actul administrativ contestat nu încalcă prevederile legale pentru a căror executare a fost emis, Înalta Curte va respinge recursul reclamanţilor ca neîntemeiat.
Pentru motivele expuse mai sus, Înalta Curte nu va reţine nici criticile privind respingerea cererii de suspendare a executării hotărârii, instanţa de fond apreciind în mod corect că o astfel de măsură nu se justifică. De altfel cererea privind suspendarea executării HG nr. 737/2010 este lipsită de obiect având în vedere că această hotărâre a fost abrogată prin OUG nr. 59/2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de P.M. împotriva Sentinţei nr. 133 din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2012.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 656/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 658/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
