ICCJ. Decizia nr. 658/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 658/2012
Dosar nr.991/64/2010
Şedinţa publică din 9 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi cadrul procesual.
Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 noiembrie 2010 reclamanta J.I. din Sfântu Gheorghe a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României solicitând anularea HG nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în M. Of. nr. 528 din 29 iulie 2010.
Faţă de acţiunea formulată de reclamantă, pârâtul Guvernul României a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
În cauză a formulat o cerere de intervenţie de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti, încuviinţată în principiu în şedinţa publică din 28 februarie 2011.
Prin sentinţa nr. 73/F din 18 aprilie 2011 Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei şi a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României formulată de intervenientul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Prin HG nr. 737/2010 s-a aprobat metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Potrivit art. 1 - "pe data intrării în vigoare a prezentei legii, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare" - "lit. c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea", - "lit. h) pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi".
Această HG nr. 737/2010 a fost aprobată prin Legea nr. 119 din 30 iunie 2010 - privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Ori, ca şi forţă juridică Legea nr. 119/2010, este superioară HG nr. 737/2010 atacată în cauză.
Mai mult, HG nr. 737/2010 este dată în aplicarea legii.
Ori, legea a fost declarată constituţională de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 873/2010 ca atare, nu se pune problema neconstituţionalităţii acestei legi, şi nici că hotărârea de Guvern atacată ar fi în afara legii sau a prevederilor constituţionale.
În esenţă, s-a reţinut că HG nr. 737/2010 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Referitor la jurisprudenţa CEDO invocată de reclamantă instanţa a apreciat că, prin această jurisprudenţa nu se reţine garantarea unui cuantum al dreptului patrimonial, ci dreptul în sine şi plata acestui drept de pensie, ca şi bun patrimonial iar în cauză nu este vorba de încălcarea unui drept patrimonial sau la o pensie pentru munca depusă, ci se pune problema cuantumului acestei pensii care se va calcula după o anumită metodologie avându-se în vedere principiul proporţionalităţii, raportat la cota de participare la fondul de asigurări sociale.
Cazuistica CEDO invocată în acţiune de reclamantă în sensul admiterii acţiunii, nu poate conduce la anularea HG nr. 737/2010, reţinând că aceasta a fost fundamentată de emitentul actului, şi justificată în fapt şi în drept scopul acesteia a fost justificat şi corespunde interesului public, nefiind vorba de încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei.
Nu este vorba nici de încălcarea principiului proporţionalităţii, dimpotrivă acest principiu corespunde calculului pensiei în funcţie de perioada cotizată şi aportul beneficiarului dreptului la pensie la bugetul de asigurări sociale.
În ce priveşte cererea de intervenţie a Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale instanţa a reţinut că este justificată şi că intervenienta are interes în cauză în formularea acesteia, pentru susţinerea apărării Guvernului, fapt ce rezultă din nota de fundamentare a hotărârii atacate.
2. Recursul exercitat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut în esenţă că, în mod greşit prima instanţă a reţinut că pensia nu i-a fost afectată prin HG nr. 737/2010 şi astfel nu s-a încălcat principiul neretroactivităţii, întrucât HG nr. 737/2010 este o normă retroactivă, în condiţiile în care afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare. Chiar dacă norma juridică nu afectează pensia pentru lunile scurse anterior intrării sale în vigoare, urmând să afecteze pensia începând cu luna septembrie 2010, însă acest lucru nu se datorează faptului că legea nu are caracter retroactiv, ci a însăşi naturii obligaţiei pe care şi-a asumat-o prin art. 68 din Legea nr. 567/2004. Pensia specială este o prestaţie periodică, lunară, pe care statul s-a angajat să o plătească foştilor angajaţi în serviciile auxiliare din justiţie, nu o sumă stabilită lunar prin acte normative diferite.
În legătură cu considerentul instanţei de fond în sensul că necesitatea reformulării sistemului public de pensii publice şi a evoluţiei acestuia s-a efectuat în corelaţie cu tendinţele macroeconomice şi demografice din România recurenta a susţinut că prima instanţă trebuia să aibă în vedere faptul că HG nr. 737/2010 contravine dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor, care se aplică cu prioritate faţă de orice altă dispoziţie de drept intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie, întrucât îi impune o privare de proprietate discriminatorie şi lipsită de proporţionalitate.
A invocat Hotărârea Buchen c. Cehia din 2002, în care s-a statuat că în situaţia în care un grup de persoane suportă o reducere a pensiei, în timp ce imensa parte a pensionarilor, indiferent de cuantumul pensiilor acestora, nu suportă absolut niciun fel de reducere, este o situaţie incompatibilă cu prevederile Convenţiei europene.
Recurenta a mai arătat că în mod nelegal prima instanţă a reţinut că faptul că nu i s-a încălcat dreptul de proprietate.
A susţinut recurenta că interpretarea corectă a dispoziţiilor acestui articol, în sensul că suma calculată în baza textelor de lege în vigoare la data soluţionării cererii de pensionare ca fiind cuantumul cuvenit în baza dreptului constituţional la pensie constituie un „bun" protejat de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1. rezultă cu prisosinţă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
A arătat, de asemenea, că i s-a încălcat dreptul la proprietate garantat prin art. 44 din Constituţia României şi Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (art. 1 Protocolul nr. 1), având în vedere că dreptul la pensie, garantat prin Constituţie, art. 47, generează asupra pensiei stabilite potrivit legii în vigoare la momentul naşterii dreptului la pensie, un drept de proprietate.
Recurenta a invocat şi Cauza Gazgusuz contra Austriei prin care s-a reţinut că dreptul reclamantului la pensie reprezintă un drept patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul 1.
Totodată a susţinut că Guvernul nu a fundamentat rezonabil interesul public ci doar a afirmat dificultăţile economice, relaţiile cu organisme financiare internaţionale, fără a face o prezentare concretă a impactului legilor speciale de pensionare asupra acestora, diferenţiat pe categorii profesionale, după cum au contribuit sau nu în perioada activităţii la fondul de asigurări sociale.
În ceea ce priveşte discrepanţele şi criteriile diferite mai avantajoase unor categorii profesionale şi armonizarea cu practica europeană şi recomandările UE, a susţinut că potrivit practicilor şi recomandărilor invocate statele membre sunt încurajate în adoptarea unor reglementări specifice unor profesii, care să încurajeze practicarea lor, de natură a compensa condiţiile concrete de exercitare ale acestora.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 873/2010, susţinând că „pensiile speciale nu sunt un privilegiu ci sunt acordate de legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective".
A fost invocată Decizia nr. 873/2010 care menţionează că independenţa judecătorilor, ca şi concept „nu se referă exclusiv la judecători, acoperind sistemul judiciar în întregime", şi care reţine că pensia stabilită prin lege specială pentru magistraţi este o compensaţie cuvenită pentru rigorile statutului profesional, interdicţiile şi obligaţiile presupuse de acesta.
Pentru aceleaşi considerente, pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, care aparţin „sistemului judiciar în întregime" şi se supun potrivit statutului legal al profesiei unor obligaţii şi interdicţii, nu reprezintă un privilegiu.
Pe de altă parte disproporţia dintre măsură şi cauză, scopul invocat, sub aspectul duratei a precizat că măsura ce determină afectarea dreptului de proprietate (recalcularea pensiei) este permanentă şi nu temporară, deşi situaţia economică invocată ca una din cauzele măsurii este temporară. Se impune şi sublinierea că prin gravitatea afectării dreptului, respectiv cuantumul cu care s-a redus pensia, recalcularea afectează însăşi substanţa dreptului, existenţa acesteia. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat că o reducere substanţială a cuantumului pensiei, afectează substanţa dreptului de proprietate şi chiar însuşi dreptul de a rămâne beneficiar al dreptului de asigurare.
În fine recurenta a invocat jurisprudenţa 1 CEDO şi CJCE asupra noţiunii de „bun patrimonial" care a statuat că în conformitate cu art. 14 din Convenţia pentru interzicerea discriminării şi art. 1 din Protocolul 1 referitor la protecţia proprietăţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că „noţiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie şi, evident, dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate" (cauza Buchen versus Cehia).
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate a HG nr. 737/2010, se constată că acest act administrativ normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 119/2010, prin care s-a statuat că de la data intrării în vigoare a acestei legi, categoriile de pensii enumerate la art. 1 stabilite pe baza legislaţiei anterioare devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000, iar Curtea Constituţională prin Decizia nr. 871/2010 a constatat că legea este constituţională, legiuitorul având dreptul exclusiv de a dispune în funcţie de politica socială şi fondurile disponibile asupra acordării pensiilor de serviciu, precum şi asupra cuantumului şi condiţiilor de acordare.
Argumentele prezentate de recurent în motivarea excepţiei HG nr. 737/2010 reprezintă de fapt critici formulate cu privire la dispoziţiile Legii nr. 119/2010, despre care a arătat că nu putea modifica pensii aflate în plată, stabilite printr-un act normativ anterior - Legea nr. 94/1992, decât cu încălcarea principiului neretroactivităţii, a drepturilor câştigate de beneficiarii unui sistem ocupaţional de pensii, a art. 1 Protocol 1 CEDO, a principiului proporţionalităţii şi nediscriminării.
Or, dispoziţiile Legii nr. 119/2010 în temeiul căreia s-a emis HG nr. 737/2010, au făcut deja obiectul unor excepţii de neconstituţionalitate, respinse prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, care a considerat că sunt neîntemeiate criticile ce vizau încălcarea art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 47, art. 53, art. 135 (2) lit. f) şi art. 20 din Constituţie, prin raportare la Primul Protocol adiţional CEDO (art. 1), Declaraţia Universală a Drepturilor Omului - art. 17, art. 23 pct. 3 şi art. 25 pct. 1 Carta Drepturilor Fundamentale UE (art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25, art. 34 alin. (1) şi art. 52 alin. (1)).
De asemenea, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat că dispoziţiile art. 1 lit. a), b), d) - i) şi art. 2 - 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituţionale, reţinându-se în schimb neconstituţionalitatea art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie (este vorba de pensiile de serviciu al judecătorilor, procurorilor, respectiv magistraţilor-asistenţi ai Curţii Constituţionale).
Înalta Curte constată că instanţa constituţională a considerat că dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind unele măsuri în domeniul pensiilor, care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, nu încalcă principiul constituţional instituit prin art. 15 alin. (2), al neretroactivităţii legii, luând în considerare componentele pensiei de serviciu reglementată prin lege specială pentru o anumită categorie profesională, respectiv pensia contributivă, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat şi suplimentul care depăşeşte acest cuantum şi se suportă din bugetul de stat.
Curtea Constituţională a reţinut că acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul pensiilor şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, aşa cum este reglementat de art. 47 alin. (2) Constituţie, din raţiuni suficient de puternice cum ar fi criza economică, pensiile speciale putând fi eliminate.
În Decizia nr. 873/2010 instanţa constituţională a clarificat conceptul de „drepturi câştigate" precizând că acestea pot cuprinde numai prestaţiile realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, care nu le-a afectat în nici un fel şi aşa cum a arătat şi în Decizia nr. 458/2003 a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul vechii legi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Pe baza celor două componente ale pensiei de serviciu, ţinând cont de împrejurarea că suplimentul din partea statului se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pe viitor a acestei componente nu încalcă art. 1 din Protocolul 1 adiţional CEDO, în cauza Muller contra Austriei - 1972, instanţa europeană subliniind că acest text nu poate fi interpretat în sensul garantării numai unui anumit cuantum al pensiei, ci numai a dreptului la pensie, de care intimata nu a fost privată (cauza Bechen v. Cehia 2006, Kjartan Asmundsson v. Islanda).
Din analiza efectuată mai sus rezultă că nu sunt motive de nelegalitate a HG nr. 737/2010, că aceasta a fost emisă pentru organizarea executării Legii nr. 119/2010 şi este conformă cu legea în baza căreia s-a adoptat.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de J.I. împotriva sentinţei nr. 73/F din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2012.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 657/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 664/2012. Contencios → |
|---|
