ICCJ. Decizia nr. 661/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 661 /2012
Dosar nr. 19999/3/2010
Şedinţa publică de la 9 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi cadrul procesual
Prin încheierea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale la data de 12 aprilie 2011 s-a dispus, în baza art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, suspendarea judecăţii cauzei privind pe reclamanta C.L.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, şi înaintarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 297 din 09 martie 2010 emis de Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
La Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. 19999/3/2010.
În motivarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 297 din 09 martie 2010, reclamanta a învederat instanţei următoarele:
- deşi Ordinul este emis la data de 09 martie 2010, acesta retroactivează şi prevede că se aplică începând cu data de 01 ianuarie 2010, fapt care contravine flagrant principiului potrivit căruia un act administrativ îşi produce efecte începând cu data comunicării acestuia. Ordinul atacat nu putea dispune decât pentru viitor fără să poată aduce atingere drepturilor salariale anterioare stabilite conform contractului individual de muncă şi contractului colectiv de muncă la nivel naţional;
- în conformitate cu dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 330/2009, „Salariile de bază ale personalului contractual încadrat în funcţii specifice care nu sunt prevăzute în prezenta lege, se stabilesc cu ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta lege, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice”. În acest sens, se impune a se remarca faptul că reclamanta a fost încadrată potrivit contractului său de muncă în funcţia de coordonator tehnic RECL în cadrul Unităţii de Management a Proiectelor (UMP), funcţie care nu apare în niciuna din anexele la Legea nr. 330/2009. În aceste condiţii, pentru emiterea legală a Ordinului, ar fi fost necesare avizele din partea Ministerului Muncii şi Ministerului de Finanţe, avize care însă nu există.
La data de 30 iunie 2011, pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin Sentinţa nr. 5483 din 29 septembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta C.L.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi a constat nelegalitatea Ordinului nr. 297/09 martie 2010 emis de Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 52/1999 (varianta în vigoare din data de 29 decembrie 2009), salarizarea personalului prevăzut la art. 4 (personalul care îşi desfăşoară activitatea în UMP) se stabileşte prin asimilare cu salarizarea personalului din instituţiile publice la nivelul cărora funcţionează.
Salarizarea personalului din instituţiile publice este reglementată prin Legea nr. 330/2009, prin art. 39 stabilindu-se faptul că „Salariile de bază ale personalului contractual încadrat în funcţii specifice, care nu sunt prevăzute în prezenta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta lege, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice.”
În raport cu aceste dispoziţii, Curtea a apreciat că emiterea Ordinului nr. 297 din 09 martie 2010 nu putea fi realizată în lipsa celor două avize obligatorii prevăzute de lege, adresa Ministerului Finanţelor Publice nr. 3528 din 17 februarie 2010 şi adresa Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 831 din 24 februarie 2010, neputând fi asimilate celor două avize.
Totodată, a reţinut ca fiind întemeiate şi susţinerile reclamantei cu privire la retroactivitatea Ordinului contestat, având în vedere că Ordinul s-a emis la data de 09 martie 2010, cu aplicabilitate de la 01 ianuarie 2010, încălcându-se astfel principiul potrivit căruia actul administrativ produce efecte numai pentru viitor.
În ceea ce priveşte obligaţia efectuării procedurii prealabile Curtea a apreciat că nu era necesară parcurgerea acestei proceduri, întrucât obiectul litigiului este excepţia de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, iar nu contestaţie împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.
Relativ la împrejurarea că reclamanta nu mai putea fi plătită cu salariul stabilit prin contractul individual de muncă s-a reţinut aceasta este un aspect ce vizează fondul cauzei, astfel că excede competenţei instanţei de contencios administrativ învestită cu excepţia de nelegalitate.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut, în esenţă că în mod greşit prima instanţă a constatat a fi nelegal Ordinul nr. 297 din 09 martie 2010 întrucât, pe de o parte pentru emiterea ordinului nu era necesar avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale sau al Ministerului Finanţelor Publice, Ordinul fiind emis în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 52/1999, iar pe de altă parte nu se poate reţine nici retroactivitatea ordinului, pe motiv că, independent de emiterea acestui ordin, începând cu data de 29 decembrie 2009, salarizarea personalului din UMP se făcea conform O.U.G. 52/2009, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. 114/2009.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. VIII din O.U.G.nr. 114/2009 „- Art. 5 din O.U.G. nr. 52/1999 privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanţate prin împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, inclusiv privind plata specialiştilor români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor de management de proiect, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 186 din 29 aprilie 1999, aprobată prin Legea nr. 172/2001, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 5 - Salarizarea personalului prevăzut la art. 4 se stabileşte prin asimilare cu salarizarea personalului din instituţiile publice la nivelul cărora funcţionează."
Ordonanţa de urgenţă nr. 114/2009 a intrat în vigoare începând cu data de 29 decembrie 2009.
Prin Ordinul nr. 297 din 09 martie 2010, a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în baza O.U.G.nr. 52/1999 aşa cum a fost modificată prin O.U.G.nr. 114/2009, a stabilit funcţia şi salariul reclamantei prin asimilare cu salarizarea personalului din instituţiile publice la nivelul cărora funcţionează.
Prima instanţă a apreciat că Ordinul nr. 297 din 09 martie 2010 este nelegal în raport cu următoarele considerente: - ordinul a fost emis fără avizul Ministerului Finanţelor Publice şi avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - ordinul retroactivează, încălcându-se astfel principiul potrivit căruia actul administrativ produce efecte numai pentru viitor.
În ceea ce priveşte lipsa avizelor Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Înalta Curte constată că în mod greşit s-a reţinut acest considerent, întrucât nu erau necesare aceste avize.
Astfel Ordinul nr. 297/2010 a fost emis în temeiul art. 5 din O.U.G. nr. 52/1999, aşa cum a fost modificat de O.U.G. nr. 114/2009 privind unde măsuri financiar-bugetare (publicată în 29 decembrie 2009), potrivit căruia „salarizarea personalului prevăzut la art. 4 se stabileşte prin asimilare cu salarizarea personalului din instituţiile publice la nivelul cărora funcţionează.”
În conformitate cu această dispoziţie salarizarea personalului se stabileşte prin asimilare cu salarizarea personalului din instituţia publică la nivelul căreia funcţionează, fără a fi necesar avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale sau al Ministerului Finanţelor Publice.
Referitor la faptul că ordinul a fost emis retroactiv, Înalta Curte constată că în mod greşit a fost reţinut ca şi motiv de nelegalitate a ordinului, având în vedere că O.U.G. 114/2009 care prevedea modul de salarizare al personalului din cadrul UMP, a intrat în vigoare începând cu data de 29 decembrie 2009, astfel că stabilirea funcţiei şi salariului prin asimilare cu salarizarea personalului din instituţia publică la nivelul căreia funcţionează, era obligatorie începând cu această dată.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, constatând întemeiate criticile recurentului, Înalta Curte urmează să admită recursul şi să modifice hotărârea atacată în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 297 din 09 martie 2010, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale împotriva Sentinţei nr. 5483 din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 297/9 martie 2010 emis de Ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 660/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 662/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
