ICCJ. Decizia nr. 669/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 669 /2012
Dosar nr. 8159/2/2009
Şedinţa publică de la 9 februarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Cererea înregistrată la data de 24 august 2009, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat în contradictoriu cu pârâtul N.G., să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securităţii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, aşa cum rezultă şi din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/1/2642 din 02 octombrie 2008, pârâtul a fost recrutat în calitate de colaborator, în luna iunie a anului 1974, „pe bază de sentimente patriotice în vederea pregătirii sale pentru a fi trimis cu sarcini în exterior". A primit numele conspirativ de colaborator „N." şi a îndeplinit misiuni informative în România, dar şi în Statele Unite ale Americii.
Potrivit rapoartelor întocmite de foştii ofiţeri de Securitate, pârâtul „a fost angrenat la rezolvarea de sarcini specifice muncii, reuşindu-se cu ajutorul său, descoperirea unei secte ilegale din comuna H.
A susţinut reclamantul că actele întocmite de foştii ofiţeri de Securitate cu privire la relaţia avută cu informatorii lor se bucură de prezumţia relativă de veridicitate a conţinutului lor, aspect care derivă din prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care dau o valoare probatoare la fel de importantă atât „relatărilor verbale reţinute în scris de lucrătorii operativi" cât şi eventualelor informaţii oferite în scris de colaboratorii Securităţii.
Totodată, reclamantul a precizat că denunţarea, de către pârât, a existenţei unei grupări religioase neagreate de autorităţile comuniste şi ale cărei întâlniri aveau, în consecinţă, caracter secret, se înscria în sfera delaţiunilor ce se refereau la atitudini potrivnice regimului şi care erau de natură a produce consecinţe negative asupra celor vizaţi. Din formularea celor două rapoarte rezultă că informaţia oferită de către pârât a avut un caracter determinant în descoperirea, de către Securitate, a acelei grupări (descoperirea s-a făcut „cu ajutorul său"). Pe cât de esenţial a fost, pentru Securitate, ajutorul dat de pârât, pe atât de nociv a fost acest rol, pentru persoanele afectate de respectivul denunţ.
În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, privitoare la vizarea încălcării unor drepturi sau libertăţi fundamentale (nu în mod necesar şi dovedirea încălcării lor), s-a susţinut că rezultă din împrejurarea că nu era posibil ca pârâtul să nu fi conştientizat urmările fireşti, pentru acele vremuri, ale unui denunţ de acest fel, urmări care presupuneau, de regulă, cel puţin restrângerea libertăţii de conştiinţă a practicanţilor acelui cult, precum şi îngrădirea dreptului la viaţă privată, drept ce era încălcat în momentul iniţierii unor acţiuni de verificare din partea autorităţilor, asupra persoanelor care făceau parte din acea mişcare religioasă.
La 21 aprilie 2010, în proces a intervenit în interesul pârâtului Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, solicitând respingerea cererii.
În motivare, intervenienta a arătat că „încă de la înfiinţare, Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului a acţionat prin toate mijloacele puse la dispoziţie de lege, pentru promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în România, dar, mai ales, s-a pus în slujba celor care au avut de suferit abuzuri ori încălcări flagrante ale acestor drepturi din partea instituţiilor statului cu care au intrat în relaţie pentru soluţionarea unor cereri îndreptăţite”.
Aşadar, conform prevederilor Legii nr. 27/2004, organizaţiile nonguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului sau care au un interes legitim în combaterea discriminării, au calitate procesuală activă în procesele civile şi penale, fiind nevoie doar de cererea persoanei care se consideră discriminată în vreunul din drepturile sale, putând chiar să se autosesizeze atunci când discriminarea afectează un grup de persoane.
La data de 25 iunie 2010, pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrative şi fiscal prin Sentinţa nr. 2819 din 8 aprilie 2011 a respins cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul N.G.
A admis cererea de intervenţie în interesul pârâtului formulată de intervenienta Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se retine calitatea de colaborator al Securităţii sunt necesare îndeplinirea următoarelor condiţii:
1. Informaţiile furnizate Securităţii, indiferent sub ce formă, să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
2. Informaţiile prevăzute la pct. 1 să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În legătură cu prima condiţie Curtea a constatat că reclamantul afirmă că pârâtul a furnizat informaţii care se referă la atitudini potrivnice regimului comunist.
Aşa cum rezultă din cuprinsul a două rapoarte întocmite de foştii ofiţeri de Securitate, pârâtul a fost angrenat la rezolvarea de sarcini specifice muncii, reuşindu-se cu ajutorul său, descoperirea unei secte ilegale din comuna H.
Practicarea unei religii interzise de regim era o atitudine potrivnică regimului comunist, de sfidare a închistării ideologice practicate de acesta, dar şi a consecinţelor cu care erau ameninţaţi cei care căutau să aibă o viată spirituală liberă, conformă cu propriile convingeri.
Denunţarea, de către pârât, a existenţei unei grupări religioase neagreate de autorităţile comuniste se înscria în sfera delaţiunilor ce se refereau la atitudini potrivnice regimului şi care erau de natură a produce consecinţe negative asupra celor vizaţi.
Curtea a apreciat că este îndeplinită, astfel, prima condiţie pusă de art. 2 lit. b), care se referă la denunţarea unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist.
În legătură cu cea de a doua condiţie prima instanţă a reţinut că nu este îndeplinită deoarece nu sunt identificate persoanele ale căror drepturi au fost vizate spre a fi îngrădite.
Condiţia vizării îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului presupune identificarea concretă a titularilor acestor drepturi.
În lipsa unei identificări, nu se poate vorbi de o vizare a încălcării unor drepturi concrete.
Conchizând că cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, în baza art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, Curtea a respins cererea ca neîntemeiată.
Datorită legăturii dintre cererea principală şi cererea de intervenţie, în baza art. 49 - 56 C. proc. civ., instanţa a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtului formulată de intervenienta Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securităţii, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, instanţa de fond reţinând, în mod greşit, că activitatea reclamantului de a contribui la descoperirea unei secte ilegale din comuna H. nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a fi reţinută calitatea de colaborator al securităţii.
Astfel, deşi s-a reţinut că practicarea unei religii interzise de regim era o atitudine potrivnică regimului comunist, fiind îndeplinită o primă condiţie privitoare la conţinutul informaţiilor furnizate, nu s-a considerat că este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie privind vizarea îngrădirii unor drepturi ale persoanelor.
În drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, în fapt, s-a reţinut în sarcina pârâtului, pe baza a două rapoarte întocmite de foştii ofiţeri de Securitate, că pârâtul „a fost angrenat la rezolvarea de sarcini specifice muncii, reuşindu-se cu ajutorul său, descoperirea unei secte ilegale din comuna H.”.
Stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii presupune îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv informaţiile furnizate să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În raport de aceste elemente de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că, pe baza acestei unice relatări sumare, nu se poate stabili, fără dubiu, că informaţia furnizată a fost de natură să vizeze drepturile şi libertăţile fundamentale ale unor persoane. Astfel, probatoriul administrat nu conţine nici o menţiune referitoare la normele şi statutul sectei la care s-ar referii informaţiile analizate şi nici ale persoanelor vizate, iar în lipsa acestor elemente, nu se poate afirma cu certitudine dacă era vorba de o sectă persecutată de regimul comunist, sau de o sectă ce avea practici contrare ordinii sociale şi bunelor moravuri ale oricărei societăţi. De asemenea, nu se poate stabili, din probele existente, în ce a constat, în mod concret, contribuţia reclamantului la descoperirea sectei.
Pentru considerentele menţionate, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva Sentinţei nr. 2819 din 8 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 667/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 671/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
