ICCJ. Decizia nr. 662/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 662 /2012
Dosar nr. 4405/2/2009
Şedinţa publică de la 9 februarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 mai 2009, reclamantul D.D. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, RA R. şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, anularea Hotărârii nr. 146 din 05 martie 2009 a Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, admiterea sesizării sale astfel cum a fost formulată, constatarea stării de discriminare, obligarea RA R. la înlăturarea acesteia şi la plata despăgubirilor civile menţionate în cerere, cu cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2299 din 12 mai 2010 a respins ca nefondată acţiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr. 146 din 05 martie 2009 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a reţinut că faptele prezentate de reclamant nu constituie acte de discriminare conform O.G. nr. 137/2000 şi a dispus clasarea dosarului.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut că sesizarea reclamantului are ca obiect Ordinul nr. 1137/2003 al Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, prin care, în opinia petentului, se restrânge dreptul persoanelor, cadre militare pensionate prin Legea nr. 37/2001, de a-şi continua activitatea ca angajaţi în cadrul sistemului administraţiei publice din subordinea MTCT până la completarea stagiului de contribuţie pentru pensionarea ca efect al limitei de vârstă.
Sub aspectul incidenţei art. 2 al O.G. nr. 137/2000, republicată, Colegiul Director a constatat că, în fapt, petiţia, astfel cum este formulată, vizează în mod indisolubil modalitatea în care reclamata a încheiat contract de muncă petentului, în speţă pe perioadă determinată. Sub acest aspect, s-a reţinut că petentul invocă faptul că i-a fost încheiat un contract de muncă pe perioadă determinată, contract ce i-a fost reînnoit, spre deosebire de alte persoane care au beneficiat de contracte de muncă pe perioadă nedeterminată.
Or, dincolo de o eventuală premisă ipotetică corelativă situaţiei analoage invocate de petent, instanţa a constatat că din probele aflate la dosar nu se poate reţine existenţa unui raport de cauzalitate între faptele imputate şi un eventual criteriu prevăzut de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, care să fi constituit mobilul determinant sau cauza tratamentului imputat. Acest fapt este determinat|de fondul plângerii deduse soluţionării, circumscris sine qua non modalităţii în care reclamata, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, a stabilit încheierea contractului de muncă cu petentul.
Petentul a indicat drept criteriu de discriminare categoria persoanelor pensionate conform Legii nr. 37/2001, cu modificările şi completările ulterioare, adică persoanele pensionate din sistemul militar şi a realizat comparaţia cu persoanele pensionate din sistemul civil, arătând că motivul pentru care nu i s-a încheiat contract pe perioadă nedeterminată este tocmai faptul că este pensionat din sistemul militar.
Colegiul Director a constatat că ordinul acesta nu distinge între cele două categorii de pensionari în ceea ce priveşte posibilitatea de a încheia un contract de muncă după momentul pensionării. Având în vedere acest aspect, Colegiul Director a apreciat că respectivul criteriu invocat de petent, al apartenenţei la categoria pensionarilor militari, nu poate fi reţinut ca fiind acel element care a generat tratamentul diferenţiat invocat de petent, în speţă încheierea contractului de muncă pe perioadă determinată, având în vedere că ordinul nu distinge între diferitele categorii de persoane sub aspectul vocaţiei de a încheia contracte de muncă.
Prima instanţă a stabilit că din analiza memoriului reclamantului, care se constituie în actul de sesizare a CNCD, reiese raportul de accesorialitate dintre cele două conduite reclamate Consiliului, pretinsa adoptare discriminatorie al ordinului de către ministru, şi accesoriu - opţiunea regiei de a aplica acest ordin, pretins discriminatoriu, în detrimentul legii.
Prin Ordinul nr. 1137 din 18 iulie 2003 al Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului s-au stabilit, în art. 1, următoarele:
„Art. 1 - (1) Cu data prezentului ordin, în Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi în unităţile din subordinea, de sub autoritatea sau din coordonarea acestuia nu se mai admite continuarea activităţii după împlinirea vârstei legale de pensionare pentru limită de vârstă, precum şi încadrarea de personal cu contract individual de muncă prin cumul cu pensia sau încheierea de convenţii cu pensionari.
(2) Cu aceeaşi dată, încetează raporturile de muncă sau de serviciu cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului ale salariaţilor care au continuat activitatea având decizie de pensionare pentru limită de vârstă, anticipată şi parţial anticipată, ale celor încadraţi cu contract individual de muncă prin cumul cu pensia, precum şi raporturile de muncă ale pensionarilor stabilite în baza convenţiilor.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor cărora li s-a acordat pensie de serviciu pentru activitatea depusă în temeiul prevederilor Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 100/1999 privind unele măsuri de protecţie socială a cadrelor militare şi a salariaţilor civili, care se vor aplica în perioada restructurării, sau pensionate în temeiul prevederilor Decretului nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, chiar dacă au solicitat suspendarea plăţii pensiei, la cerere".
Reclamantul a susţinut, în sesizarea adresată CNCD, că prin ordinul în discuţie s-a creat o situaţie discriminatorie între angajaţii civili din sistemul MTCT şi cei care au fost militari şi au fost pensionaţi prin aplicarea Legii nr. 37/2001.
Or, a reţinut prima instanţă, din analiza ordinului menţionat nu rezidă o atare discriminare, dimpotrivă, se prevede expres, în alin. (3), că aceleaşi prevederi, cuprinse în alin. (1) şi (2) se aplică şi foştilor angajaţi militari, pensionaţi, fie beneficiari ai pensiei de serviciu potrivit Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat sau O.U.G. nr. 100/1999, fie pensionaţi în temeiul Decretului nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, în această din urmă situaţie aflându-se reclamantul.
Prin urmare, în raport cu această pretinsă discriminare relativ la discriminarea de reglementare, instanţa a împărtăşit întru totul concluzia CNCD.
Aceeaşi concluzie se impune, în consecinţă, reţinând caracterul accesoriu al acesteia şi în privinţa invocatei discriminări de către regie prin aplicarea ordinului de către ministru, prin care s-a criticat opţiunea regiei de a aplica acest ordin, pretins discriminatoriu, în detrimentul legii.
Totodată Curtea a observat că, prin concluziile scrise adresate CNCD, reclamantul şi-a modificat sesizarea iniţială, care viza exclusiv aspectele redate la punctele 2 şi 3 de mai sus, invocând o discriminare de facto, dincolo de cea de reglementare, prin aceea că, deşi erau supuse aceleiaşi reglementări, reglementare nediscriminatorie prin ea însăşi, după cum s-a arătat, unor persoane li s-a încheiat contractul de muncă pe durată nedeterminată, lucru care reclamantului i-a fost refuzat.
Această susţinere, însă nu s-a verificat, din Adresa nr. 17752 din 19 septembrie 2008 a R. reieşind că, până la momentul emiterii adresei, în: cadrul regiei nu au existat persoane pensionate în sistemul civil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, care să fi avut încheiat cu RA R. contract de muncă pe perioadă nedeterminată, astfel că invocata discriminare a reclamantului în raport de pensionarii civili nu îşi găseşte susţinere probatorie.
În privinţa invocatei discriminări în raport cu alţi pensionari militari, reclamantul şi-a fundamentat sesizarea pornind de la situaţia concretă a numitului T.T.
Or, din aceeaşi adresă a R., mai sus invocată, rezultă că dl. general T.T. este angajat al regiei, cu contract de muncă pe durată nedeterminată, din data de 01 iulie 1999, deci cu mult anterior adoptării Ordinului nr. 1137 din 18 iulie 2003 al Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, care a stabilit, cu aplicabilitate pentru viitor, că „nu se mai admite continuarea activităţii după împlinirea vârstei legale de pensionare pentru limită de vârstă, precum şi încadrarea de personal cu contract individual de muncă prin cumul cu pensia sau încheierea de convenţii cu pensionari".
Reclamantul a fost angajat pentru prima oară la R. RA, după pensionare, din data de 01 septembrie 2005 şi până la 28 februarie 2006, iar ulterior pe alte câteva perioade de câte 6 luni, deci pe durată determinată.
Prin urmare, Curtea a constatat că nu se poate reţine nici discriminarea reclamantului în raport cu numitul T.T., aceştia nefiind în situaţii comparabile, fiind angajaţi în cadrul R., după pensionare, sub incidenţa unor reglementări diferite.
Dincolo de consideraţiunile de fond, instanţa a subliniat că excepţia tardivităţii sesizării reclamantului adresată CNCD a fost respinsă de acesta în considerarea faptului că ceea ce se invocă ca fiind discriminatoriu este ordinul, deci discriminarea de reglementare, reţinându-se că acesta era în vigoare şi producea efecte.
În raport cu discriminarea de facto însă, instanţa a reţinut că sesizarea reclamantului era în termenul legal de sesizare de un an, consacrat de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, exclusiv pentru modul de soluţionare a cererii sale din 2007, de încheiere a unui nou contract de muncă, de această dată pe durata nedeterminată, anume cererea înregistrată sub nr. 13046 din 06 iunie 2007.
Or, în raport cu situaţia existentă în acel moment, reclamantul nu a indicat nici un criteriu de discriminare şi nicio situaţie concretă din care să se poată eventual desprinde un astfel de criteriu.
În ceea ce priveşte restul aspectelor invocate instanţa a reţinut că ţin de aprecierea oportunităţii încheierii contractelor de muncă, pe durată determinată sau nedeterminată, la nivelul regiei, în condiţiile în care legea nu prevede obligativitatea încheierii unui anume tip de contract, pe durata determinată sau nedeterminată, cu persoanele pensionate, aspecte a căror analiză nu sunt de competenţa instanţei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul D.D., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor capete de cerere, respectiv constatarea discriminării în raport cu ceilalţi angajaţi ai RA R. şi a celei create prin obligarea sa de a participa şi plăti din surse proprii cursurile de formare profesională, fiind omisă şi cererea sa de despăgubiri;
- hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este greşită, deoarece nu constată că prevederile CMCT nr. 1137/2003 sunt discriminatorii atât pentru pensionarii civili, cât şi pentru pensionarii militari în raporturile dintre aceştia, pe de o parte, şi în raporturile cu ceilalţi angajaţi, pe de altă parte, încălcând prevederile art. 24 din Legea nr. 37/2001 - care prevede explicit că pensionarii militari pensionaţi în baza legii pot cumula pensia cu salariul.
În drept, recurentul şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 3, 7 - 9 şi 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă, reclamantul a sesizat instanţa de fond cu plângerea împotriva Hotărârii nr. 146 din 5 martie 2009 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea acesteia, iar pe cale de consecinţă să fie înlăturată starea de discriminare şi să fie obligată RA R. la plata de despăgubiri.
În mod neîntemeiat, recurentul susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere din acţiune, instanţa de fond analizând pe larg legalitatea şi temeinicia Hotărârii nr. 146 din 5 martie 2009, fără a fi însă obligată să răspundă argumentelor invocate de reclamant în modul solicitat de acesta.
În privinţa capetelor de cerere accesorii, este evident că în condiţiile respingerii capătului de cerere principal analiza acestora pe fond a devenit inutilă. Fără ca aceasta să echivaleze cu o nepronunţare, deoarece soluţia nu putea fi decât identică cu cea a capătului principal.
Referitor la criticile ce vizează Ordinul nr. 1137/2003 al M.T.C.T., ce a constituit obiectul sesizării Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în mod corect instanţa de fond a constatat că, prin conţinutul său, ordinul nu distinge între categoriile de pensionari (militari şi civili) în ceea ce priveşte posibilitatea de a încheia un contract de muncă după momentul pensionării, iar potrivit probelor administrate, încheierea contractului de muncă al recurentului pe o perioadă determinată s-a făcut potrivit necesităţilor pe care angajatorul le avea în momentul respectiv.
De asemenea, instanţa de fond a făcut o analiză amănunţită a susţinerilor reclamantului privind existenţa unei discriminări de facto, probele cu înscrisuri infirmând existenţa unor contracte de muncă pe perioadă nedeterminată încheiate între R. şi pensionari civili sau pensionari militari ulterior adoptării Ordinului nr. 1137/2003, exceptând situaţia d-lui general T.T., angajat în anul 1999 (la o dată anterioară adoptării respectivului ordin).
Prin urmare, în mod temeinic şi legal instanţa de fond a reţinut că în speţă nu se constată un tratament diferit în baza vreunuia dintre criteriile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 şi care să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile, astfel că, Înalta Curte, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. De asemenea va respinge cererea intimatului-pârât Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, acestea nefiind dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.D. împotriva Sentinţei nr. 2299 din 12 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea intimatului-pârât Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 661/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 665/2012. Contencios → |
|---|
