ICCJ. Decizia nr. 682/2012. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 682 /2012
Dosar nr. 1442/54/2011
Şedinţa publică de la 9 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, E.G. a chemat în judecată Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi chestorul B.I., solicitând obligarea acestora la executarea Sentinţei nr. 472 din 03 decembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1863/54/2009, în ceea ce priveşte întocmirea fişei de evaluare profesională a acestuia, pentru perioada 01 decembrie 2007 - 30 octombrie 2008. Această sentinţă a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 3813 din 23 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată a solicitat aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere faţă de chestor de penitenciare B.I., în calitate de director general al ANP, precum şi acordarea de despăgubiri, în valoare de 5.000 RON, pentru întârzierea punerii în executare a hotărârii judecătoreşti.
Pârâtul Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională la cererea de chemare în judecată promovată de domnul E.G.
A invocat excepţia autorităţii de lucru judecat întrucât, astfel cum precizează chiar reclamantul în acţiune sa, acesta a mai introdus o acţiune cuprinzând exact aceleaşi solicitări pe care le adresează acestei onorate instanţe, iar alături de acesta trebuie să stea celelalte părţi chemate în judecată în Dosarul 256/54/2011.
A susţinut că aspectele pentru care reclamantul este nemulţumit şi cererile acestuia au fost deja soluţionate în cadrul Dosarului nr. 256/54/2011, deci există un precedent în eventualitatea în care domnul E.G. va susţine că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru admiterea acestei excepţii pe motiv că în prezenta cauză ar fi alte părţi faţă de cele din Dosarul nr. 256/54/2011 şi a solicitat să se aibă în vedere prevederile legale privind organizarea şi funcţionarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi asupra reglementarilor specifice în materia evaluării activităţii profesionale a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
Totodată, a solicitat să se aibă în vedere şi faptul că reclamantul a ieşit din rândul funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, fiind în acest moment inapt medical, deci pensionar pe caz de boală.
De asemenea, a solicitat să se observe faptul că, deşi nu au fost obligaţi la realizarea reevaluării reclamantului, acestuia i-au fost adresate 2 invitaţii în vederea desfăşurării celei de-a doua etape (şi ultima dintre etapele care revin Administraţie Naţionale a Penitenciarelor, prin directorul sau general). Insa reclamantul a refuzat să se prezinte la sediul instituţiei pârâte.
2. Hotărârea primei instanţe.
Curtea de Apel Craiova Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 644 din 6 decembrie 2011 a respins acţiunea precizată şi formulată de reclamantul E.G., împotriva pârâţilor Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi B.I.
Pentru a hotărî astfel această instanţă a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, Curtea a reţinut că prin Sentinţa nr. 211/2011 a Curţii de Apel Craiova a fost respinsă cererea precizată formulată de reclamantul E.G. în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministrul Justiţiei C.P. şi Directorul General al ANP - B.I., prin care reclamantul a solicitat aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie faţă de Directorul General al ANP şi faţă de Ministrul Justiţiei, precum şi despăgubiri în valoare de 5.000 RON pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti.
Prin cererea de chemare în judecată formulată ulterior de către reclamantul E.G. acesta a solicitat aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere faţă de chestorul de penitenciar B.I., precum şi acordarea de despăgubiri în valoare de 5.000 RON pentru întârzierea punerii în executare a Sentinţei civile nr. 472/2009, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 3813/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, a reţinut prima instanţă, deşi în privinţa obiectului există identitatea cerută de lege, având în vedere că scopul final urmărit de reclamant este acelaşi în ambele acţiuni, nu există identitate de părţi în cele două cereri de chemare în judecată, cadrul procesual sub aspectul părţilor chemate în judecată fiind diferit.
În cea de-a doua cerere de chemare în judecată reclamantul a restrâns cadrul procesual fiind chemaţi ca şi pârâţi doar ANP şi Directorul General al Penitenciarelor - B.I., părţi faţă de care a fost respinsă prima cerere de chemare în judecată în cadrul căreia a fost analizat fondul cauzei, fiind pronunţată Sentinţa nr. 211/2011 a Curţii de Apel Craiova, rămasă definitivă şi irevocabilă.
În acest sens Curtea de Apel Craiova a reţinut că nu există atitudine culpabilă a pârâţilor care să-l îndreptăţească pe reclamant să solicite aplicarea disp. art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în cuprinsul Deciziei nr. 3599/2011 că aplicarea dispoziţiilor art. 24 este condiţionată de cuprinderea în hotărârea a cărei neexecutare se invocă a uneia din obligaţiile expres şi limitativ prev. de art. 24, iar o astfel de obligaţie nu se regăseşte în Sentinţa nr. 472/2009.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 166 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 1201 C. civ., Curtea a constatat că, în speţă, există prezumţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte cererile de aplicare a sancţiunii şi acordării de despăgubiri, prezumţie ce impune consecvenţă în soluţionare, în sensul că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o hotărâre ulterioară.
În ceea ce priveşte petitul cererii formulate de reclamant privind obligarea pârâţilor la reevaluare ca urmare a admiterii acţiunii sale şi a anulării raportului de evaluare a performanţelor profesionale pentru perioada 01 decembrie 2007 - 30 octombrie 2008, Curtea a constatat că acest capăt de cerere nu este întemeiat, având în vedere că, în speţă, reclamantul invocă existenţa unui refuz nejustificat al pârâţilor în a proceda la reevaluarea sa.
Or, din înscrisurile anexate dosarului cauzei, respectiv corespondenţa purtată de reclamant şi pârâţi se reţine că nu există un refuz nejustificat al acestora de a proceda la reevaluarea reclamantului, având în vedere că a fost convocat în mod repetat, pentru datele din 28 martie 2011 şi respectiv pentru una din zilele cuprinse în intervalul 04 aprilie - 04 iunie 2011 în vederea desfăşurării etapei interviului.
În condiţiile în care cererea de obligare a pârâţilor la reevaluarea activităţii profesionale a reclamantului presupune existenţa unui refuz nejustificat al acestora de a executa obligaţia legală ce le incumbă şi cum în speţă pârâţii au făcut dovada demersurilor efectuate în vederea executării, cererea reclamantului formulată în acest sens nu este întemeiată.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâţi, Curtea a apreciat că aceasta reprezintă, de fapt, o apărare a pârâţilor în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, neputând fi calificată ca şi cerere prin care se formulează pretenţii proprii împotriva reclamantului.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul E.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie.
În prealabil, Curtea verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 25 alin. (3) din Legea 554/2004.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 554/2004 „Art. 25. - (1) Sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor.
(2) Cererea prevăzută la alin. (1) este scutită de taxa de timbru.
(3) Hotărârea pronunţată de instanţa de executare poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare”
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă, că sentinţa atacată a fost comunicată recurentului reclamant la data de 28 decembrie 2011, iar recursul a fost înregistrat la data de 10 ianuarie 2012, potrivit rezoluţiei, de la fila nr. 2 a dosarului, depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 5 zile de la comunicare, prevăzut de textul de lege sus citat.
Având în vedere şi prevederile dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune astfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voinţa ei.
Cum în cauză, recurentul nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mei presus de voinţa lui, se va constata că recursul este tardiv formulat şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de E.G. împotriva Sentinţei nr. 644 din 6 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 678/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 690/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
