ICCJ. Decizia nr. 676/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 676 /2012
Dosar nr. 2107/2/2011
Şedinţa publică de la 9 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 8 martie 2011, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii T.I. şi P.R. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, obligarea acesteia din urmă la plata unei indemnizaţii echivalente cu salariul acordat anterior suspendării raporturilor de serviciu, începând cu data intrării în vigoare a legii, mai exact 01 ianuarie 2011 şi până la momentul definitivării dosarului penal în considerarea căruia au fost suspendaţi, în aplicarea dispoziţiilor cap. III pct. B din Normele de aplicare nr. 44/77/2011 ale Legii nr. 285/2010.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3561 din 18 mai 2011 a admis acţiunea formulată de reclamanţii T.I. şi P.R., în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară şi a obligat autoritatea pârâtă să plătească în continuare reclamanţilor drepturile salariate cuvenite lunar raportat la salariul acordat anterior suspendării raporturilor de serviciu, începând cu data de 01 ianuarie 2011 şi până la încetarea perioadei de suspendare.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Prin Deciziile nr. 130, respectiv 131 din 15 noiembrie 2005 ale Comisarului general al Gărzii financiare, reclamanţilor le-au fost suspendate raporturile de serviciu cu instituţia pârâtă, începând cu data de 15 noiembrie 2005, în temeiul dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, în forma în vigoare la momentul emiterii deciziilor, în prezent art. 94 alin. (1) lit. m) din lege.
Textul legal care constituie temei al suspendării raporturilor de serviciu ale reclamanţilor, recte actualul art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, statuează următoarele:
„(1) Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii:
……..........
m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h)
……………….,
infracţiunile la care face referire art. 54 lit. h) fiind „infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face persoana în cauză incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice”.
Faţă de reclamanţi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea lor în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de; art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) C. pen., a celor prev. de art. 289 raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, a celor prev. de art. 264 C. pen. cu art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fiind prin urmare întrunită ipoteza normei legale cuprinsă în art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999, aspect de altminteri necontestat în cauză.
Ulterior, urmare soluţiei de achitare decisă prin Sentinţa penală nr. 199/PI din 29 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş, li s-a stabilit o indemnizaţie echivalentă cu indemnizaţia de încadrare în funcţia publică stabilită în condiţiile prezentei legi, pentru funcţiile publice în care au fost numiţi, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 330/2009.
Curtea a reţinut că prin Legea nr. 330/2009, art. 18 din Anexa III - Reglementări specifice funcţionarilor publici, s a stabilit că „Funcţionarii publici ale căror raporturi de serviciu sunt suspendate, în condiţiile legii, în cazul cercetării disciplinare sau penale, au dreptul, pe perioada suspendării, la o indemnizaţie echivalentă cu indemnizaţia de încadrare în funcţia publică stabilită în condiţiile prezentei legi, pentru funcţiile publice în care au fost numiţi. În situaţia în care măsura se dispune pentru o perioadă mai mare de două luni aceştia au dreptul la salariul acordat anterior suspendării raporturilor de serviciu. în situaţia în care a fost declarat nevinovat, funcţionarul public are dreptul, pentru perioada în care a fost suspendat, la diferenţa dintre salariul la care avea dreptul şi indemnizaţia acordată".
Prin urmare, în aplicarea acestui text de lege, pârâta a dispus, prin Deciziile 457 din 19 iulie 2010 respectiv nr. 458 din 19 iulie 2010 că începând cu data de 01 ianuarie 2010 reclamanţii vor beneficia de „salariul acordat anterior suspendării raporturilor de serviciu /../ conform art. 18 din anexa III a Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice".
Prima instanţă a statuat că sunt îndreptăţiţi la plata în continuare, pe durata suspendării, a acestor drepturi băneşti şi după abrogarea acestor dispoziţii prin Legea nr. 284/2010.
În argumentarea acestei soluţii Curtea a reţinut prevederile cap. III lit. B din Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Finanţelor Publice nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora„în anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat. In mod similar se va proceda şi pentru persoanele care s-au aflat în concediu plătit pentru creşterea şi îngrijirea copilului, precum şi pentru personalul ale cărui raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au fost suspendate din alte cauze, potrivit legii, luându-se în considerare funcţia, clasa, gradul, treapta de salarizare deţinute anterior suspendării din funcţie /../".
Astfel, a considerat Curtea, în condiţiile în care textul mai sus redat, invocat şi de reclamanţi în fundamentarea acţiunii lor, nu face nicio distincţie între diferite cauze, temeiuri legale de suspendare a raporturilor de serviciu, nici interpretului legii, celui care o aplică, nu îi este îngăduit a o face.
De asemenea, instanţa a subliniat că înspre aceeaşi concluzie duce şi interpretarea legii în acord cu principiile constituţionale relative la nediscriminare, la egalitatea în faţa legii, consacrate în art. 16 din Constituţia României.
Astfel, în privinţa altor categorii de bugetari aflaţi în situaţii similare, militari, poliţişti, funcţionari publici cu statut special din sistemul penitenciar, noua reglementare cuprinde o prevedere expresă în sensul plăţii. Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (1) şi (3) ale Legii nr. 284/2010, „(1) Personalul militar pus la dispoziţie, potrivit legii, ca efect al trimiterii în judecata unei instanţe penale, în stare de libertate, precum şi cel eliberat pe cauţiune beneficiază de solda de funcţie minimă corespunzătoare gradului deţinut, de solda de grad, de gradaţiile cuvenite, precum şi de alte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate de ordonatorul principal de credite, până la definitivarea situaţiei", respectiv „(3) Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare puşi la dispoziţie, potrivit legii, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau care sunt judecaţi în stare de libertate ori liberaţi provizoriu pe cauţiune beneficiază de salariul de funcţie minim corespunzător gradului profesional deţinut, de salariul gradului profesional şi de gradaţiile cuvenite/ până la definitivarea situaţiei".
Împotriva Sentinţei civile nr. 3561 din data de 9 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs în termen legal Garda Financiară - Comisariatul general, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii formulate de reclamanţii T.I. şi P.R.
Recurenta a învederat că prima instanţă a dat o greşită interpretare a dispoziţiilor prevăzute de Capitolul III punctul B din Ordinul comun al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011, reţinând că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la drepturile salariale cuvenite lunar raportat la salariul acordat anterior suspendării raporturilor de serviciu, începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la încetarea perioadei de suspendare. În acest sens, a precizat recurenta că prevederile legale sus menţionate reglementează nivelul salarial al funcţionarilor publici care au avut raportul de serviciu suspendat şi care îşi reiau activitatea în anul 2011 şi nu prevăd o indemnizaţie care să fie acordată pe perioada în care raportul de serviciu al unui funcţionar public este suspendat pe motiv că s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999.
A apreciat recurenta, de asemenea, că instanţa de fond a adăugat la lege (atribut exclusiv al puterii legiuitoare) şi nu a respectat principiul de drept potrivit căruia "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem) atunci când a statuat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la drepturile salariale pretinse, motivat de faptul că Legea nr. 284/2010 cuprinde o prevedere expresă în sensul plăţii pentru alte categorii de personal aflate în situaţii similare, militari, poliţişti, funcţionari publici cu statut special din sistemul penitenciar.
Recurenta a mai considerat că este eronată interpretarea judecătorului fondului în sensul că reclamanţii beneficiază de drepturile salariale solicitate şi în virtutea principiilor constituţionale relative la nediscriminare, la egalitatea în faţa legii, consacrate în art. 16 din Constituţia României. În acest sens, s-a relevat că instituirea unor drepturi salariale în Legea nr. 284/2010 doar în beneficiul unor categorii profesionale speciale (militari, poliţişti, funcţionari publici cu statut special din sistemul penitenciar) şi neprevederea acestora în beneficiul altei categorii profesionale (funcţionari publici) nu are caracterul unei discriminări, ci reprezintă o problemă de legiferare, fiind vorba despre opţiunea legiuitorului, cu privire la stabilirea categoriilor de personal beneficiare drepturilor în cauză.
Intimaţii T.I. şi P.R. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a Sentinţei civile nr. 3561 din data de 18 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Recursul este fondat.
Reclamanţii T.I. şi P.R. au solicitat, prin acţiunea în contencios administrativ cu care au învestit curtea de apel, obligarea pârâtei Garda Financiară - Comisariatul General, în temeiul dispoziţiilor Capitolului III punctul B din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul nr. 42/77/2011 al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice, la plata unei indemnizaţii echivalente cu salariul acordat anterior suspendării raporturilor de serviciu, începând cu data intrării în vigoare a legii, mai exact 01 ianuarie 2011, şi până la momentul definitivării dosarului penal în baza căruia reclamanţii au fost suspendaţi din funcţia publică deţinută, aceea de comisar.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect, prin considerentele sentinţei pronunţate, că reclamanţii au beneficiat, în cursul anului 2010, de prevederile art. 18 din Anexa III - Reglementări specifice funcţionarilor publici din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care stabileau că „Funcţionarii publici ale căror raporturi de serviciu sunt suspendate, în condiţiile legii, în cazul cercetării disciplinare sau penale, au dreptul, pe perioada suspendării, la o indemnizaţie echivalentă cu indemnizaţia de încadrare în funcţia publică stabilită în condiţiile prezentei legi, pentru funcţiile publice în care au fost numiţi. În situaţia în care măsura se dispune pentru o perioadă mai mare de două luni aceştia au dreptul la salariul acordat anterior suspendării raporturilor de serviciu. În situaţia în care a fost declarat nevinovat, funcţionarul public are dreptul, pentru perioada în care a fost suspendat, la diferenţa dintre salariul la care avea dreptul şi indemnizaţia acordată" şi că noul act normativ în materia salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2011 şi prin care a fost abrogată Legea nr. 330/2009, respectiv Legea nr. 284/2010, nu cuprinde, cu privire la situaţia funcţionarilor publici, o reglementare similară celei conţinute de art. 18 din Anexa III la Legea nr. 330/2009, dar a statuat în mod neîntemeiat că o interpretare justă, teleologică şi nediscriminatorie a noilor prevederi legale, în acord şi cu normele de aplicare, nu poate duce decât la ideea justeţei pretenţiilor reclamanţilor.
Indiscutabil, Capitolul I punctul B - Reglementări specifice funcţionarilor publici din Anexa nr. I - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu mai cuprinde dispoziţii similare celor cuprinse anterior în textul art. 18 din Anexa III din Legea nr. 330/2009 şi aplicabile în anul 2010, iar prin raportare la această împrejurare prima instanţă a dat o interpretare greşită a prevederilor Capitolului III punctul B din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul nr. 42/77/2011 al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice.
Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 42/77/2011 al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice vizează aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, inclusiv a textului art. 3 din legea în discuţie, care dispune expres că "Prevederile art. 1 şi 2 se aplică în mod corespunzător şi personalului ale căror raporturi de muncă sau serviciu au fost suspendate în condiţiile legii şi şi-au reluat activitatea în anul 2011.
Astfel, în mod legal, în executarea dispoziţiilor art. 2 şi 3 din Legea nr. 285/2010, s-a prevăzut prin Capitolului III - Angajarea, promovarea şi avansarea personalului - punctul B din normele de aplicare, că "În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat. În mod similar se va proceda şi pentru persoanele care s-au aflat în concediu plătit pentru creşterea şi îngrijirea copilului, precum şi pentru personalul ale cărui raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au fost suspendate din alte cauze, potrivit legii, luându-se în considerare funcţia, clasa, gradul, treapta de salarizare deţinute anterior suspendării din funcţie (..)". Dispoziţiile normative sus menţionate reglementează, în mod evident, nivelul salarial al funcţionarilor publici care au avut raportul de serviciu suspendat şi care îşi reluau activitatea în anul 2011 şi nu prevăd o indemnizaţie care să fie acordată pe perioada în care raportul de serviciu al unui funcţionar public - cum este cazul intimaţilor - este suspendat pe motiv că s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Principiul nediscriminării, avut în vedere de către judecătorul fondului la pronunţarea soluţiei, nu este operant în cauză, textul art. 65 din Legea nr. 284/2010 referindu-se la bugetari care au un regim de salarizare distinct de categoria funcţionarilor publici. In plus, trebuie observat că judecătorul unui litigiu concret nu are competenţa de a anula aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi nici să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este nelegală şi netemeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de Garda Financiară - Comisariatul general împotriva Sentinţei civile nr. 3561 din data de 18 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamanţilor T.I. şi P.R.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Garda Financiară - Comisariatul General împotriva Sentinţei nr. 3561 din 18 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 672/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 677/2012. Contencios. Completare/lămurire... → |
|---|
