ICCJ. Decizia nr. 792/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 792/2012
Dosar nr.8766/1/2011
Şedinţa publică din 16 februarie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă de recurs
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul T.A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Muncii, a solicitat anularea Deciziei nr. 704 din 24 decembrie 2009 emisă de pârâtă, suspendarea executării acestui act, până la soluţionarea acţiunii pe fond, reintegrarea sa în funcţia publică de conducere de şef serviciu pe care a deţinut-o până la data de 23 decembrie 2009, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, precum şi la efectuarea modificărilor survenite în carnetul de muncă.
Prin Sentinţa nr. 3508 din 21 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul T.A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Muncii, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, invocând ca temei legal prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond a dat o hotărâre nelegală şi netemeinică, dar fără a-şi sistematiza criticile în raport cu cele două motive invocate.
Prin Decizia nr. 4871 din 20 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.A. împotriva acestei sentinţe.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că sunt nefondate criticile recurentului cu privire la sentinţa de fond, întrucât prima instanţă a interpretat, în mod judicios, dispoziţiile art. 99 şi art. 100 din Legea nr. 188/1999, iar Decizia nr. 704/2009 nu produce efecte retroactive datei la care a fost emisă, întrucât numirea recurentului-reclamant în funcţia respectivă de conducere a fost făcută începând cu data emiterii acelei decizii, faptul comunicării la o dată ulterioară neavând consecinţele juridice pretinse, ci doar în ceea ce priveşte termenul de contestare.
Totodată, s-a mai arătat în considerentele deciziei atacate că recurentul-reclamant nu a atacat şi nici nu a invocat pe cale de excepţie nelegalitatea Ordinului nr. 1819/2009 prin care Serviciul contencios a fost transformat în Biroul contencios, cu consecinţa transformării şi a funcţiei publice de conducere, în aplicarea căruia a fost emisă Decizia nr. 704/2009 pentru numirea recurentului-reclamant în funcţia de şef de birou la Biroul contencios din cadrul Serviciului legislaţie al Inspecţiei Muncii.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Deciziei nr. 4871 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare T.A., invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare se menţionează, în esenţă, că instanţa de recurs nu a cercetat: motivul menţionat la pct. II din motivele de recurs, şi anume lipsa motivării deciziilor contestate; motivul învederat la pct. I din motivele de recurs referitor la nerespectarea de către Inspecţia Muncii a procedurii de reorganizare instituită de legiuitor la art. 100 şi art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5) - (7) din Legea nr. 188/1999; motivul referitor la faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la interogatoriul administrat în cauza dedusă judecăţii, fapt care conducea la casarea Sentinţei civile nr. 3508 din 21 septembrie 2010 conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În cuprinsul contestaţiei în anulare sunt reiterate şi argumente care ţin de fondul cauzei soluţionate irevocabil prin Decizia nr. 4871 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, solicitându-se reluarea judecăţii şi pronunţarea unei hotărâri în sensul urmărit de contestator.
Ulterior, contestatorul a adus completări contestaţiei în anulare, susţinând că instanţa de fond şi-a motivat hotărârea pe aspecte care nu au fost puse în discuţia părţilor, acest fapt fiind necercetat de instanţa de recurs; au fost necercetate motivele de casare invocate în cererea de recurs şi ulterior expuse şi în concluziile scrise referitoare la probele administrate în cauză; instanţa de recurs a omis să cerceteze unele susţineri din cererea de recurs reluate şi în concluziile scrise referitoare la nelegalitatea deciziei prin care a fost eliberat din funcţia deţinută.
Intimata Inspecţia Muncii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată, arătându-se că nu s-a precizat care este omisiunea din greşeală săvârşită de instanţa de recurs pentru a putea fi admisă această cale de atac extraordinară. Se menţionează şi faptul că instanţa de recurs a analizat cauza sub toate aspectele, iar argumentele invocate de contestator ţin strict de fondul speţei, regăsindu-se atât în acţiunea de fond, cât şi în recursul promovat, fiind analizate pe larg atât de instanţa de fond, cât şi de cea de recurs, astfel că nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 318 C. proc. civ. pentru a fi admisă contestaţia în anulare formulată.
3. Soluţia Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, asupra contestaţiei în anulare
După cum se constată, contestatorul a invocat ca temei al contestaţiei în anulare formulată dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Contestatorul, în contestaţia formulată, susţine, de fapt, că instanţa de recurs nu a cercetat mai multe argumente în sprijinirea motivului de casare, însă nu a precizat în ce constă omisiunea din greşeală a instanţei de recurs să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., teza a II-a.
Astfel cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 4871 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestatorul-recurent a invocat ca temei legal al recursului prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., fără a-şi sistematiza criticile în raport de motivele de recurs formulate.
Instanţa de recurs a statuat că toate criticile invocate se subsumează motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 cu raportare la dispoziţiile art. 3041 Cod procedura civilă şi a analizat recursul din perspectiva acestor prevederi legale.
Se impune a se face diferenţa între motivele de casare şi argumentele arătate în sprijinirea acestor motive.
Omisiunea vizează motivul şi nu argumentele de fapt şi de drept indicate de parte, care sunt subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.
Instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent pentru dezvoltarea unui motiv de recurs pentru a răspunde printr-un considerent comun, chiar dacă nu a răspuns tuturor argumentelor.
De altfel, instanţa de recurs a analizat cauza sub toate aspectele, cât şi prin prisma criticilor invocate, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţinerile contestatorului în sensul că instanţa de recurs nu a analizat şi motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu pot fi reţinute ca fiind fondate. Acest motiv de recurs a fost doar enumerat, nu dezvoltat, toate argumentele din cererea de recurs nevizând acest motiv în sensul dispoziţiilor legale, nefiind arătate argumentele în sprijinul acestuia.
Toate argumentele invocate de contestator şi în contestaţia în anulare, despre care se susţine că puteau fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează, de fapt, aspecte ce ţin de fondul cauzei ce a fost analizat atât de instanţa de fond, cât şi de cea de control judiciar.
Cum contestatorul şi în contestaţia în anulare se referă tot la argumente în sprijinirea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu a motivului de casare sau de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., despre care se susţine că nu a fost cercetat de instanţa de recurs, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., pentru a fi admisă contestaţia formulată.
Susţinerile din motivarea contestaţiei în anulare reprezintă de fapt o reluare a motivelor de recurs deja analizate de instanţa ce a soluţionat recursul, prin acestea urmărindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului.
Prin urmare este nefondată contestaţia în anulare formulată.
De altfel, această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reaminteşte faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionată definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea permanent subliniază că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs.România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
În concluzie, avându-se în vedere considerentele expuse, se apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., astfel că urmează a fi respinsă contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de T.A. împotriva Deciziei nr. 4871 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 790/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 799/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
