ICCJ. Decizia nr. 817/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta C.A. în calitate de intimată reclamantă în dosar al Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de MAI, raportat la prevederile Codului Fiscal și cele ale art. 44 din Constituția României.
în motivarea excepției de nelegalitate, contestatoarea a susținut ca prin dispozițiile criticate i se cere să facă dovada plătii taxei speciale de primă înmatriculare, care era perceputa în baza art. 2141- 2143 C. fisc., articole abrogate prin art. 14 din O.U.G. nr. 50/2008.
în opinia contestatoarei, intimata a solicitat în mod abuziv să facă dovada plății taxei de poluare prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008, de vreme ce în art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1.501/2006 nu este prevăzut acest lucru, iar ordinul nu a suferit modificări în sensul înlocuirii taxei speciale cu taxa de poluare.
A mai susținut ca Adresa nr. 285783 din 02 iulie 2008 emisa de Ministerul de Finanțe - Direcția de legislație în domeniul accizelor prin care se recomandă pârâtei că «începând cu data de 01 iulie 2008, pentru autovehiculele uzate importate care se înmatriculează pentru prima dată în România, persoana pe numele cărei se înmatriculează autovehiculul să facă dovada plății taxei de poluare, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008 și a normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 686/2008» nu ține loc de modificare legislativa a ordinului menționat, cu atât mai mult cu cat acesta nu îi este opozabil.
Prin încheierea din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția Contencios Administrativ și Fiscal a admis cererea de sesizare, a sesizat Curtea de Apel București cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul nr. 1.501/2006 a MAI și a suspendat judecata cauzei până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.
Pentru a pronunța această încheiere, s-a reținut că de actul administrativ atacat ca nelegal - Ordinul nr. 1.501/2006,art. 7 alin. (1) depinde soluționarea litigiului, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 Curtea a admis cererea reclamantei C.A. și a dispus sesizarea Curții de Apel București cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 7 lit. j) a Ordinului nr. 1.501/2006 a MAI, față de opțiunea reclamantei, în sensul că instanța competentă cu soluționarea excepției de nelegalitate este instanța de contencios administrativ de la sediul emitentului actului administrativ ce formează obiectul excepției de nelegalitate, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentința nr. 3157 din 03 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosar, s-a admis excepția necompetenței teritorială a Curții de Apel București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul la înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel București a reținut că, anterior instituirii, prin Legea nr. 554/2004 a procedurii speciale de soluționare a excepțiilor de nelegalitate a actelor administrative, judecătorul cauzei era și judecătorul excepției.
Prin Decizia nr. 3904 din 12 iulie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosar, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal prin Sentința civilă nr. 444 din 7 octombrie 2011 a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 lit. f) din Ordinul nr. 1.501/2006 invocată de reclamanta C.A.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că ceea ce invocă titularul excepției de nelegalitate nu constituie o cauză de nulitate a actului administrativ unilateral, cu caracter normativ, ci o interpretare a noțiunii de taxă specială pentru autoturismul și autovehicule datorată potrivit legii.
Ca natură juridică, reține instanța, taxa de poluare constituie o taxă specială iar noțiunea de taxă datorată "potrivit legii" este susceptibilă de o interpretare extensivă, incluzând atât legea cât și alte acte normative.
Concluzionând instanța de contencios a reținut că dispozițiile Art. 7 alin. (1) lit. j) îndeplinesc cerința de conformitate față de dispozițiile constituționale ale art. 44 atribuția reglementară a ministerului afacerilor interne fiind îndeplinită cu respectarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) din Constituție și cele ale art. 4 din Legea nr. 24/2000, excepția de nelegalitate fiind prin urmare neîntemeiată.
împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta C.A.
Recurenta a susținut următoarele critici.
- Instanța a fost în eroare și nu a observat că recurenta invocă excepția de nelegalitate în raport cu Codul fiscal în vigoare din care au fost abrogate art. 2141- 2143 care erau temeiul juridic al art. 7 lit. j) din Ordinul MAI nr. 1.501/2006, care nu a suferit modificări legislative.
- Actul administrativ contestat produce efecte juridice de sine stătătoare, se circumscrie definiției actului administrativ dat de Legea nr. 554/2004 și îi sunt incidente dispozițiile art. 4 din aceeași lege.
- Taxa specială stipulată expres la lit. j) este rămasă fără temei legal din moment ce art. 2141- 2143 din C. fisc. în vigoare la acea dată au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit modificări legislative în sensul de a se modifica cu "taxa de poluare" care are un alt temei juridic decât al predecesoarei ei.
O.U.G. nr. 50/2000 este nelegală și în raport de dreptul intern pentru că nicio ordonanță de urgență nu poate modifica Codul fiscal, întrucât acesta nu poate fi modificat decât printr-o lege.
Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041C. proc. civ., înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Astfel, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondat, în condițiile în care, în mod corect, prima instanță a reținut faptul că norma a cărei legalitate este contestată stabilește documentele necesare la înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este menționată, începând cu data de 1 ianuarie 2007, și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.
într-adevăr, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art. 2141- art. 2143), în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008, dar și de O.U.G. nr. 50/2008, începând cu data de 1 iulie 2008.
Pe de altă parte, deși recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., nu a procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre aceste motive de modificare a hotărârii judecătorești.
în fine, nici ultimul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.
Art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul MAI nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 1 ianuarie 2007, se numără și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.
Actul administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referință.
Ordinul contestat nu reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs.
în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Cu alte cuvinte, verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.
în speța de față, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că recurenta invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui act normativ.
De asemenea, înalta Curte reține faptul că sintagma "taxă stabilită potrivit legii", utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.
Prin urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 1 iulie 2008 - se abrogă art. 2141- art. 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal", care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situația de față nu există un vid legislativ, întrucât "taxa specială, stabilită potrivit legii" este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.
în această ordine de idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din această ultimă reglementare instituie obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Pe de altă parte, se cuvine a fi amintite și dispozițiile art. 5 alin. (4) din același act normativ, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu.
Ca atare, față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 844/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 807/2012. Contencios → |
|---|
