ICCJ. Decizia nr. 816/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin Cererea din 15 aprilie 2011 formulată de R.P., reclamant în dosarul Curții Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1.501/2006 emis de Ministerul Administrației și Internelor, în raport de prevederile Codului fiscal și cele ale art. 44 din Constituția României.
în motivarea excepției, reclamantul a s-a arătat că prin dispozițiile criticate i se cere să facă dovada plății taxei speciale de primă înmatriculare care era percepută în baza art. 2141- 2143 C. fisc., articole abrogate prin art. 14 din O.G. nr. 50/2008.
Reclamantul a mai susținut că solicitarea taxei este abuzivă atâta vreme cât în art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul sus-menționat nu este prevăzut acest lucru, iar ordinul nu a suferit modificări în sensul înlocuirii taxei speciale cu taxa de poluare.
Cât privește Adresa Ministerului Finanțelor nr. 285783 din 2 iulie 2008, s-a arătat că nu ține loc de modificare legislativă a ordinul menționat, care nu îi este opozabil.
Curtea de Apel Craiova Secția de contencios administrativ și fiscal prin Sentința civilă nr. 525 din 27 octombrie 2011, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Instituția Prefectului Județului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări Autovehicule.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că ceea ce invocă titularul excepției de nelegalitate nu constituie o cauză de nulitate a actului administrativ unilateral cu caracter normativ ci o interpretare a noțiunii de "taxă specială pentru autoturisme și autovehicule datorată, potrivit legii".
Ca natură juridică, taxa de poluare constituie o taxă specială iar noțiunea de taxă datorată "potrivit legii" are o interpretare extensivă ce include atât legea cât și alte acte normative.
Concluzionând, instanța de fond reține că dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) îndeplinesc cerința de conformitate față de dispozițiile art. 44 din Constituție astfel că excepția de nelegalitate invocată este neîntemeiată, urmând să fie respinsă ca atare.
împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul R.P., care a susținut următoarele motive de casare:
- Instanța a fost în eroare și nu a observat că recurentul invocă excepția de nelegalitate în raport cu Codul fiscal în vigoare din care au fost abrogate art. 2141- 2143 care erau temeiul juridic al art. 7 lit. j) din Ordinul MAI nr. 1.501/2006, care nu a suferit modificări legislative.
- Actul administrativ contestat produce efecte juridice de sine stătătoare, se circumscrie definiției actului administrativ dat de Legea nr. 554/2004 și îi sunt incidente dispozițiile art. 4 din aceeași lege.
- Taxa specială stipulată expres la lit. j) este rămasă fără temei legal din moment ce dispozițiile art. 2141- 2143 din Codul fiscal în vigoare la acea dată au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit modificări legislative, în sensul de a se modifica cu "taxa de poluare" care are un alt temei juridic decât al predecesoarei ei.
O.U.G. nr. 50/2000 este nelegală și în raport de dreptul intern, pentru că nicio ordonanță de urgență nu poate modifica Codul fiscal, întrucât acesta nu poate fi modificat decât printr-o lege.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate și a prevederilor art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul nu este fondat .
Astfel, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondat, în condițiile în care, în mod corect, prima instanță a reținut faptul că norma a cărei legalitate este contestată stabilește documentele necesare la înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este menționată, începând cu data de 01 ianuarie 2007, și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.
într-adevăr, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art. 2141- art. 2143), în perioada 01 ianuarie 2007 - 01 iulie 2008, dar și de O.U.G. nr. 50/2008, începând cu data de 01 iulie 2008.
Ca atare, judecătorul cauzei s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Pe de altă parte, deși recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., nu a procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre aceste motive de modificare a hotărârii judecătorești.
în fine, și ultimul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.
Dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 01 ianuarie 2007, se numără și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.
Actul administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referință.
Ordinul contestat nu reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs.
în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Cu alte cuvinte, verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.
în speța de față, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că recurentul invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui act normativ.
De asemenea, înalta Curte reține faptul că sintagma "taxă stabilită potrivit legii", utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.
Prin urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 01 iulie 2008 - se abrogă art. 2141- art. 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal", care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situația de față nu există un vid legislativ, întrucât "taxa specială, stabilită potrivit legii" este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.
în această ordine de idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008 din această ultimă reglementare instituie obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Pe de altă parte, se cuvine a fi amintite și dispozițiile art. 5 alin. (4) din aceeași ordonanță de urgență, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, asupra susținerilor reclamantului referitoare la incompatibilitatea dintre prevederile O.U.G. nr. 50/2008 și dreptul european, prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, este competentă a se pronunța instanța învestită cu litigiul în fond, întrucât analiza efectuată de instanța de contencios administrativ în soluționarea excepției de nelegalitate este limitată la verificarea legalității actului administrativ în raport cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 828/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 818/2012. Contencios → |
|---|
