ICCJ. Decizia nr. 87/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.87/2012
Dosar nr. 7582/2/2010
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 7582/2/2010, reclamantul R.R., a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru cetăţenie şi E.N.E., în calitate de preşedinte al Autorităţii Naţionale Pentru Cetăţenie constatarea refuzului nejustificat al pârâţilor de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române; obligarea pârâţilor să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei; obligarea pârâţilor să-i comunice, ulterior analizării cererii, ordinul de redobândire a cetăţeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales, în termen de maxim 30 de zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetăţeniei române (indiferent dacă acesta este pozitiv sau negativ), respectiv să îl programeze pentru depunerea jurământului de credinţă faţă de tară în maxim 30 de zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetăţeniei române; obligarea pârâţilor la plata sumei de 100 lei pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune interese, de la data introducerii acţiunii şi până la data primirii ordinului de redobândire a cetăţeniei române.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, următoarele:
A depus cererea de redobândire a cetăţeniei române la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie la data de 19 mai 2010, primind număr de Dosar nr. 19168/RD/2010.
La data de 09 iunie 2010 a depus cerere de urgentare a soluţionării dosarului, solicitând informaţii concrete cu privire la modul în care se lucrează la cererea sa de redobândire a cetăţeniei române, respectiv soluţionarea acesteia, comunicarea datei la care aceasta urmează a fi analizată de Comisia pentru cetăţenie, primind de fiecare dată acelaşi răspuns, respectiv că dosarul se află în lucru şi că trebuie să aibă răbdare.
Având în vedere prevederile art. 141 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, modificată, conform cărora: „Comisia va verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române într-un termen care nu va depăşi 5 luni de la data înregistrării cererii", precum şi prevederile art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei, reclamantul a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâţilor de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române şi să se dispună obligarea acestora să procedeze la soluţionarea/avizarea cererii în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
În ceea ce priveşte al treilea capăt de cerere, reclamantul a solicitat să fie admis, având în vedere faptul că, în concret, la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie s-a format o adevărată practică, în sensul că după ce dosarele primesc aviz pozitiv se emite ordinul de redobândire a cetăţeniei române într-un termen deosebit de lung, de aproximativ 7-8 luni de zile, în condiţiile în care prevederile art. 18 din Legea nr. 21/1991 erau şi sunt foarte clare, sub aspectul obligaţiei de comunicare a ordinului, de îndată, de la data emiterii.
În lipsa unui termen expres prevăzut de lege pentru emiterea ordinului, reclamantul a apreciat că trebuie emis în cel mult 30 de zile, cu atât mai mult cu cât etapa laborioasă în care sunt analizate toate actele şi se solicită avizele de la instituţiile abilitate este de maxim 5 luni de zile, în conformitate cu art. 141 din lege.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la programarea pentru depunerea jurământului de credinţă faţă de tară, reclamantul a invocat prevederile art. 19 din lege, precum şi faptul că de cele mai multe ori nu se respectă termenul prevăzut de acest text de lege.
În privinţa capătului de cerere având ca obiect acordarea de daune interese, reclamantul a menţionat că prin admiterea acestuia s-ar realiza o reparaţie echitabilă, ca urmare a prejudiciului suferit, cu atât mai mult cu cât această instituţie a fost creată tocmai pentru a determina îndeplinirea obligaţiei.
Prin întâmpinarea formulată la data de 10 februarie 2011, pârâtele au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 2326 din 24 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamantul R.R., a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie să procedeze la analizarea/ avizarea cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei, a respins în rest acţiunea precizată, ca neîntemeiată şi a obligat pârâta la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Examinând susţinerile reclamantului, prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, Curtea a reţinut că la data sesizării instanţei (31 august 2010), termenul de maxim 5 luni prevăzut de aceste dispoziţii legale, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române de Comisia pentru cetăţenie, nu era împlinit, raportat la data depunerii cererii, care este 19 mai 2010, însă acest termen s-a împlinit la data de 19 octombrie 2010, fără ca pârâta să fi procedat la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române formulată de reclamant.
Prin urmare, s-a apreciat că în cauză se impune a fi reţinută nesoluţionarea în termenul legal a cererii de redobândire a cetăţeniei române formulată de reclamant.
Instanţa a respins acţiunea precizată, ca neîntemeiată, în privinţa capetelor de cerere având ca obiect obligarea la comunicarea ordinului şi programarea pentru depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară, motivat de faptul că nu poate fi vorba de nesoluţionarea unei cereri, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, sau de existenţa unui refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din acest act normativ, atât timp cât obligaţiile de comunicare a ordinului şi de programare pentru depunerea jurământului de credinţă, invocate de reclamant, nu pot fi aduse la îndeplinire în lipsa emiterii ordinului de redobândire a cetăţeniei române. Or, în cauza dedusă judecăţii nu s-a solicitat şi obligarea pârâtelor la emiterea ordinului de redobândire a cetăţeniei române.
Instanţa reţinând culpa procesuală a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, în raport de pretenţiile admise, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie criticând soluţia pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi pe cale de consecinţă, rejudecând cauza în fond respingerea tuturor capetelor de cerere din acţiunea introductivă formulată de reclamant.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 299 raportate la art. 4 pct. l C. proc. civ., analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, cetăţenii moldoveni de naţionalitate română pot depune cererile de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în condiţiile în care au reşedinţa sau domiciliul în străinătate.
Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri pârâtei, manifestându-şi stăruinţa în redobândirea cetăţeniei române, însă cererea sa înregistrată la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe acesta în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. l din Legea nr. 554/2004.
înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenţie se apără drepturi concrete şi efective, iar orice ingerinţă în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menţinerii unui just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială şi exorbitantă (cauza S. şi L.; cauza Străin şi alţii împotriva Român iei).
Or, din această perspectivă înalta Curte reţine că nesoluționarea cererii intimatului-reclamant, indiferent de motivaţia autorităţii recurente ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetăţeniei române.
Principiul legalităţii înseamnă, înainte de toate, existenţa unor norme de drept intern, suficient de accesibile şi previzibile, or în cauza de faţă Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţă sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată( cauza F. împotriva Franţei şi cauza H. împotriva Republicii Cehe).
În opinia Înaltei Curţi litigiul născut între reclamant şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluţionarea cererii adresate instituţie pârâte este de natură a crea o vătămare a reclamantului într-un drept prevăzut de lege, drept la care acesta priveşte cu speranţă legitimă.
Înalta Curte are în vedere, la stabilirea caracterului rezonabil al perioadei de soluţionare a cererii, stadiul în care se află la acest moment cererea reclamantului.
Or, instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea până la acea dată a cererii reclamantului şi trebuia să-şi ia toate diligentele pentru a verifica stadiul cererii intimatului-reclamant, căci nu poate fi imputată instanţei soluţionarea cu celeritate a cererii, în condiţiile în care vătămarea a fost dovedită.
Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantului ar fi însemnat depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în actele internaţionale.
În privinţa capetelor de cerere având ca obiect obligarea la comunicarea ordinului şi programarea pentru depunerea jurământului de credinţă, se apreciază că instanţa de fond a argumentat în mod judicios soluţia de respingere a acestora.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie împotriva sentinţei nr. 2326 din 24 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 869/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 874/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
