ICCJ. Decizia nr. 874/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 874/2012
Dosar nr.8013/2/2010
Şedinţa publică din 21 februarie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1819 din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea reclamantei T.D. în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care a fost obligată să transmită dosarul de despăgubire al reclamantei înregistrat sub nr. 19945/CC/2006 unui evaluator şi să emită în favoarea reclamantei Decizia reprezentând titlul de despăgubire, respingându-se ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unei penalităţi de 1.000 RON pe zi de întârziere, de la data pronunţării hotărârii, până la îndeplinirea obligaţiilor.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a constatat că reclamanta, în calitate de unică moştenitoare a autorilor săi, este persoana îndreptăţită la despăgubiri, în temeiul Legii nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Bucureşti str. B., nr. 13, sector 5, compus din construcţie demolată şi teren, aşa cum a fost menţionat în Dispoziţia nr. 5051 din 27 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Bucureşti.
Dosarul aferent acestei dispoziţii a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale şi înregistrat sub nr. 19945/CC/2006, fiind declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, care debutează cu această etapă.
Instanţa a stabilit că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2), Capitolul V, Titlul VII, modificat şi completat prin OUG nr. 81/2007, prevăd etapele următoare: etapa analizării dosarelor, etapa evaluării, etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi etapa valorificării titlului, iar în cauza dedusă judecăţii, procedura administrativă declanşată nu a avansat după înregistrarea dosarului reclamantei, fiind practic stagnată, deşi a fost aprobată solicitarea petentei de soluţionare cu prioritate a dosarului, în luna martie 2009, faţă de vârsta înaintată a acesteia, de 83 de ani, la acea dată.
De asemenea, instanţa a constatat că la cererile reclamantei din 15 februarie şi 22 iulie 2010, de solicitare a unor relaţii în legătură cu stadiul de soluţionare al dosarului privind despăgubirile cuvenite acesteia, autoritatea pârâtă nu a oferit niciun răspuns.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a concluzionat că pârâta a încălcat dreptul la respectarea bunurilor reclamantei, în sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reclamanta fiind vătămată într-un drept prevăzut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 acţiunea fiind admisă cum s-a arătat anterior.
2. Instanţa de recurs
a. Motivele de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că în mod greşit prima instanţă a reţinut că s-ar fi încălcat termenul rezonabil, deoarece în cadrul procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 554/2004 s-au prevăzut mai multe etape care trebuie parcurse, respectiv etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, conform art. 16 alin. (1) şi (2) din Capitolul V, Titlul VII, modificat şi completat prin OUG nr. 81/2007, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce formează obiectul notificării şi etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestuia în condiţiile prevăzute de pct. 26 din OUG nr. 81/2007.
S-a susţinut că, în speţă, s-a parcurs numai etapa transmiterii şi înregistrării dosarului cu privire la măsurile reparatorii în favoarea reclamantei, dosarul aferent Dispoziţiei nr. 5051/2005 fiind transmis de Primăria Municipiului Bucureşti şi înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 19945/CC/2006, verificarea respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat şi etapa evaluării, fiind condiţionate de ordinea înregistrării dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
S-a învederat că prin Decizia nr. 1694/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus modificarea Dispoziţiei nr. 5051/2005, în sensul de a se propune măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 287 mp, în loc de 255 mp, păstrându-se celelalte menţiuni, iar cu Adresa nr. 19945/CC din 20 august 2010 recurenta a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti relaţii privind justificarea menţinerii suprafeţei de teren menţionate în dispoziţie, în condiţiile în care aceasta a fost modificată prin hotărâre irevocabilă, iar dosarul trimis cu adresa din 20.08.2010 nu i-a fost restituit încă de această instituţie, neputându-se continua procedura, în lipsa dosarului.
A concluzionat recurenta că nu există un refuz nejustificat din partea sa de a desemna un evaluator pentru imobilul pentru care s-a stabilit dreptul intimatei la despăgubiri, însă această măsură se va realiza în cadrul şi cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005, republicată, care nu se declanşează prin simpla cerere a persoanei îndreptăţite, ci numai după transmiterea dosarelor, potrivit art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 247/2005, aşa cum a fost modificat şi completat prin OUG nr. 81/2007.
Ulterior s-au mai depus note scrise de către recurentă, care a arătat că nu i s-a restituit dosarul aferent Dispoziţiei 5051/2005 de către Primăria Bucureşti, iar în urma demersurilor întreprinse la autorităţile competente nu s-au putut obţine relaţii privind detaliile constructive, fiind necesară o declaraţie autentificată a intimatei şi a altei persoane cu privire la acest aspect.
Recurenta a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, întrucât instanţa nu poate obliga o parte la o prestaţie imposibil de executat.
b. Analiza motivelor de recurs
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Curtea constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Situaţia de fapt
Intimata-reclamantă a solicitat despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001 printr-o notificare din 2001 adresată Primăriei Municipiului Bucureşti pentru imobilul situat în Bucureşti, str. B., nr. 13, care nu mai putea fi restituit în natură, construcţia fiind demolată, iar terenul afectat de amenajări de utilitate publică (reţea edilitară şi trotuar), imobil preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974.
Prin Dispoziţia nr. 5051/2005, Primarul Municipiului Bucureşti a propus acordarea de despăgubiri numai pentru suprafaţa de 255 mp. din terenul solicitat, însă prin Sentinţa nr. 1405 din 02 octombrie 2006 Tribunalul Bucureşti a admis în parte contestaţia intimatei, căreia i s-a recunoscut dreptul de despăgubiri pentru întreaga suprafaţă de teren notificată de 287 mp., soluţie confirmată prin Decizia nr. 1694/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul cu propunerea de despăgubire a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat la nr. 19945/CC/2006, intimatei în vârstă de 83 de ani aprobându-i-se cerea de soluţionare cu prioritate a dosarului, aşa cum rezultă din adresele recurentei nr. 789505 din 16 martie 2009 şi 753829 din 23 martie 2009.
Recurenta a solicitat Primăriei Bucureşti relaţii privind suprafaţa terenului pentru care s-au solicitat despăgubiri, faţă de considerentele hotărârilor judecătoreşti prin care aceasta a fost majorată, precum şi informaţii privind detaliile construcţiei demolate, necesare evaluării.
Intimata a solicitat instituţiei recurente cu adresele din 15 februarie şi 22 iulie 2010 relaţii privind stadiul soluţionării dosarului cu privire la despăgubirile cuvenite, însă recurenta nu i-a răspuns.
Considerentele Înaltei Curţi
Recursul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti declarat împotriva sentinţei nr. 1819 din 08 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti prin care a fost obligată să transmită dosarul unui evaluator şi să emită titlu de despăgubire în beneficiul intimatei, nu cuprinde critici propriu-zise cu privire la soluţia primei instanţe, ci reia susţinerile şi argumentele prezentate în întâmpinarea depusă la fond, ce vizează complexitatea şi etapele procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, inexistenţa unei culpe a autorităţii în derularea acesteia şi pe cale de consecinţă concluzionează că nu există niciun refuz nejustificat al soluţionării solicitării acesteia, de desemnare a unui evaluator şi de emitere a titlului de despăgubire.
Deşi argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005, care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entităţi (organe învestite cu soluţionarea notificării, evaluatorii), sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depăşirea termenului rezonabil de rezolvare a situaţiei litigioase a intimatei.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptăţeşte autoritatea publică să determine discreţionar acest interval de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie parcurse într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 parag. 1 CEDO.
Termenul rezonabil priveşte atât durata procedurilor administrative preliminare, cât şi timpul necesar finalizării procedurilor judiciare propriu-zise şi de executare a hotărârilor judecătoreşti, astfel că Statul Român avea obligaţia de a organiza astfel funcţionarea puterilor sale, încât să răspundă acestor cerinţe şi persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 CEDO.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite discreţionare, de pasivitate, a autorităţilor publice.
Atunci când Statul Român şi-a asumat obligaţia de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri şi care astfel au devenit posesoarele unui "bun" în sensul art. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens pronunţându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viaşu împotriva României, Katz şi Faimblat din anul 2009.
În speţă, raportat la perioada îndelungată de circa 11 ani, care a trecut de la data declanşării procedurii de restituire a imobilului luat abuziv de statul comunist de la autorul intimatei, de la emiterea notificării din anul 2001, prima instanţă a concluzionat în mod corect că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil.
Susţinerile recurentei privind lipsa dosarului, restituit Primăriei Bucureşti cu Adresa nr. 19945 din 20 august 2010 nu o pot exonera de răspundere, deoarece de mai bine de un an şi jumătate recurenta nu a mai întreprins niciun fel de demers cu privire la relaţiile solicitate, astfel că aprobarea soluţionării dosarului cu prioritate, acordată în martie 2009, în considerarea persoanei intimatei, în vârstă de 86 ani în prezent, rămâne fără niciun fel de eficienţă.
De altfel, motivarea întârzierii, rezultată din ultimele note scrise depuse la dosar de recurentă, privind necesitatea unei declaraţii autentificate a intimatei vizând suprafaţa şi detaliile construcţiei demolate este contrazisă de adresa din 15.06.2009 depusă la dosar de către intimata T.D., prin care aceasta a transmis respectivele declaraţii, pasivitatea recurentei fiind evidentă.
c. Soluţia instanţei de recurs
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 1819 din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 87/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 882/2012. Contencios → |
|---|
