ICCJ. Decizia nr. 868/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 868/2012
Dosar nr.1248/36/2011
Şedinţa publică din 21 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1. Cererea de chemare în judecată
Reclamanta SC M.I.C.G. SRL Constanţa a solicitat suspendarea provizorie a actelor administrativ-fiscale reprezentate de Decizia de impunere nr. 2995 din 6 aprilie 2011 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată în cuantum de 335.385 RON plus accesorii de 48.427 RON şi a dispoziţiei nr. 2995 din 7 iunie 2011 privind măsura de diminuare cu 1.035.873 RON a pierderii fiscale din anii 2007 - 2009, ambele emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, în cadrul contestaţiei împotriva acestor acte, aflate pe rolul instanţei.
Reclamanta a arătat că şi-a însuşit o parte din sumele constatate ca datorate de către organele fiscale de control, însă a apreciat să sunt deductibile fiscal cheltuielile în valoare de 460.727 RON reprezentând dobânzi şi comisioane bancare, precum şi cheltuieli lunare de întreţinere în valoare de 56.203 RON efectuate pentru achiziţionarea şi întreţinerea unui imobil reprezentând punct de lucru al societăţii în Poiana Braşov, în timp ce organele fiscale au considerat nelegal că acestea sunt cheltuieli nedeductibile.
S-a mai învederat că în mod eronat organele fiscale, printr-un algoritm nejustificat în niciun fel au considerat că valoarea pierderii fiscale pentru anii 2007 - 2009 era de 1.275.632 RON, faţă de valoarea stabilită de societate de 2.403.348 RON, ceea ce a condus la recalcularea impozitului pe profit suplimentar de plată pentru anul 2010.
Reclamanta a arătat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii sale de suspendare.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Încheierea nr. 32 din 11 noiembrie 2011 Curtea de Apel Constanţa a admis cererea reclamantei şi a dispus, în temeiul art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea provizorie a executării deciziei de impunere şi a dispoziţiei nr. 2995/2011 emise de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, până la soluţionarea cererii de suspendare executare a aceloraşi acte formulate în cadrul dosarului 1427/36/2011 al Curţii de Apel Constanţa, cu termen de judecată la 8 decembrie 2011.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a constatat că s-au îndeplinit cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea provizorie a executării actelor administrativ-fiscale menţionate în dispozitiv: s-a făcut dovada achitării cauţiunii solicitate de instanţă, a introducerii cererii în anulare şi de suspendare a actelor administrative şi a îndeplinirii cerinţelor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
II. Instaţa de recurs
1. Criticile pârâtului
Recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi arătând că prima instanţă a aplicat greşit legea la soluţionarea cauzei.
Astfel, recurenta a susţinut că, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea actelor administrativ-fiscale este necesar a plăti o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei datorate.
A învederat recurenta că reclamanta a depus o cauţiune minimă de 500 RON, deşi suma ce forma obiectul cererii de suspendare parţială a actului administrativ-fiscal era de 383.660 RON, aşa încât instanţa de judecată nu trebuia să pună în discuţia părţilor cererea de suspendare.
Pe fond, s-a apreciat că intimata-debitoare nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actelor administrativ-fiscale, care se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate, nefiind probat nici "cazul bine justificat" şi nici "paguba iminentă", în sensul unei tulburări semnificative a activităţii, a reducerii considerabile a cifrei de afaceri, intimatei-reclamante neputându-i-se aplica un tratament fiscal preferenţial faţă de alţi contribuabili, mai ales că actul administrativ fiscal a cărui suspendare parţială a solicitat-o intimata, a fost desfiinţat pe calea procedurii administrative, prin Decizia nr. 206 din 19 iulie 2011 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale.
2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Prima critică formulată de recurenta-pârâtă priveşte cauţiunea achitată de intimata-reclamantă, apreciată ca fiind mult prea mică, în raport de dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal care reglementează un cuantum al cauţiunii de până la 20% din valoarea sumei contestate, pentru soluţionarea cererilor de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale.
Este adevărat că intimata-reclamantă a depus la termenul de judecată din 11 noiembrie 2011 cauţiunea în valoare de 500 RON achitată la C.E.C.B. cu chitanţa nr. 2198932 din 11 noiembrie 2011 aflată în copie dosar, însă această valoare a cauţiunii a fost stabilită prin rezoluţia preşedintelui de complet la primirea dosarului, astfel încât intimata nu a făcut altceva decât să se conformeze dispoziţiilor instanţei.
De altfel, la acest termen de judecată a fost prezent şi reprezentantul recurentei-pârâte care nu a avut nicio obiecţie în legătură cu valoarea cauţiunii achitată de intimata-reclamantă şi nu a formulat nicio cerere de majorare a acesteia, aşa după cum reiese din practicaua încheierii de şedinţă din 11 noiembrie 2011, astfel încât recurenta-pârâtă nu mai poate contesta cuantumul cauţiunii la care a achiesat, prin motivele de recurs, în acest sens fiind şi modificările aduse dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. prin Legea nr. 202/2010.
În privinţa celorlalte critici, care vizează condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554 pentru suspendarea executării actelor administrative, se constată că actele administrativ-fiscale se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării fiind o măsură de excepţie, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Conform acestui text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt şi drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a constatat în mod corect că în speţă erau îndeplinite toate condiţiile legale, pentru a se putea proceda la suspendarea deciziei de impunere nr. 2995 din 6 aprilie 2011 şi a dispoziţiei 2995 din 7 iunie 2011 emise de recurentă în sarcina intimatei.
Intimata-reclamantă a dovedit existenţa unui caz bine justificat, în sensul dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Fără a antama fondul dreptului dedus judecăţii, Curtea a constatat corect că aparenţa dreptului este în favoarea intimatei, deoarece sumele reţinute în sarcina acesteia vizează pe de o parte, cheltuieli considerate deductibile de către intimată (dobânzi, comisioane bancare şi utilităţi lunare) plătite pentru un imobil situat în Poiana Braşov ce a reprezentat punct de lucru al societăţii, cu activităţi specifice turismului, organele fiscale apreciind însă că cheltuielile erau nedeductibile, întrucât imobilul nu a fost exploatat de societate şi s-a vândut în urma executării silite, iar pe de altă parte s-a reţinut o pierdere fiscală pe perioada 2007 - 2009, care, în opinia organelor fiscale era în valoare de 1.275.632 RON, faţă de 2.403.348 RON, cât a recuperat societatea.
Cum chiar organele fiscale şi-au reconsiderat poziţia faţă de împrejurările de fapt şi de drept avute în vedere la data controlului şi la data emiterii actelor administrativ-fiscale a căror suspendare s-a solicitat, emiţându-se o nouă decizie de impunere cu nr. 206 din 19 iulie 2011, se constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că în speţă există "un caz bine justificat" în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 care să conducă la suspendarea actelor administrativ-fiscale contestate de intimata-reclamantă.
Intimata-reclamantă a dovedit şi existenţa unei pagube iminente, în sensul posibilităţii de a suferi un prejudiciu material viitor şi previzibil, prin punerea în executare a deciziei de impunere nr. 2995 din 6 aprilie 2011 emisă de recurenta-pârâtă, conturile acesteia fiind deja blocate ca urmare a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1338 din 17 februarie 2011 emisă de recurenta-pârâtă, ceea ce în mod evident conduce la o imposibilitate a efectuării plăţii către potenţialii creditori şi parteneri de afaceri şi în final la o blocare a activităţii şi chiar la insolvenţa societăţii.
Soluţia suspendării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei, se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care poate fi luată de autoritatea jurisdicţională, conform Recomandărilor R89/8 şi 16/2003 ale Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, fără a se aduce atingere principiului executării din oficiu a deciziilor autorităţilor administrative, prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, expuse în prezenta hotărâre, de circumstanţele cauzei şi de recomandările Comitetului de Miniştri, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ reprezentat de Decizia de impunere nr. 2995/2011 şi de dispoziţia cu acelaşi număr emise de recurentă este de natură a crea pagube serioase societăţii intimate, care pot avea consecinţe grave în patrimoniul acesteia din urmă.
3. Soluţia instanţei de recurs
Constatându-se îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea deciziei de impunere, aşa cum corect a concluzionat prima instanţă şi că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi a art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, Înalte Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Încheierii nr. 32/CA din 11 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 86/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 869/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
