ICCJ. Decizia nr. 907/2012. Contencios
| Comentarii |
|
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentința civilă nr. 142 din 1 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins atât excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale active, tardivității și lipsei de interes cât și acțiunea formulată de reclamanta S.H. în contradictoriu cu pârâții GR și Consiliul Local al Municipiului Timișoara având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 1.016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, cu privire la fondul cauzei, în esență, următoarele:
Prin H.G. nr. 977/2002 a fost atestat domeniul public al județului Timiș precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș prin enumerarea bunurilor aparținând domeniului public în 83 de anexe iar prin H.G. nr. 1016/2005 au fost efectuate modificări ale conținutului anexelor.
Reclamanta S.H. pretinde că una din aceste modificări, respectiv cea cuprinsă în anexa nr. 2, poziția nr. 2620 este nelegală, motiv pentru care cere anularea ei; în esență, susține că sunt încălcate dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia prin faptul că bunurile trecute în domeniul public nu au caracteristicile prevăzute de lege și că astfel este prejudiciată deoarece în calitate de moștenitoare a fostului proprietar, H.E., care a pierdut dreptul de proprietate în 1977 prin plecare din țară, a formulat acțiune în revendicare înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș. Aceste afirmații au fost dovedite prin depunerea la dosarul cauzei a copiei de pe cartea funciară nr. ....... Freidorf, de pe actul de înstrăinare a terenului către Statul român și de pe acțiunea în revendicare.
Consideră instanța de fond că nu sunt întemeiate criticile formulate de reclamantă, în condițiile în care H.G. nr. 1.016/2005 a fost emis cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998.
Astfel, se reține că potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, "Domeniul public al județelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. II din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public județean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului județean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național" iar potrivit al. 4, "Domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean".
Așadar, constată instanța de fond că pe lângă bunurile prevăzute la pct. II și III din anexa la Legea nr. 213/1998 (drumuri, rețele de alimentare cu apă, etc.), fac parte din domeniul public și acele bunuri care sunt de uz sau de interes public județean sau local declarate ca atare prin hotărâre a consiliului județean sau, după caz, local. Ține de aprecierea discreționară a autorității competente să stabilească dacă un bun, care nu se încadrează printre cele prevăzute în anexa la lege, este sau nu de uz sau de interes public.
Apreciază, instanța de fond că hotărârea de atestare a domeniului public criticată de reclamantă nu este nelegală prin simplu fapt că stabilește că imobilul menționat în anexa nr. 2, poziția nr. 2620 face parte din domeniu public în condițiile în care Consiliul Local al Municipiului Timișoara a apreciat că sunt de uz sau interes public, deoarece aprecierea privește propriile bunuri ale Municipiului Timișoara și nu bunurile reclamantei.
Se mai reține că reclamanta nu a făcut dovada că actul de înstrăinare a imobilului în favoarea Statului român (înstrăinare constatată prin Decizia nr. 673 din 22 martie 1977 ar fi fost anulat de instanță sau de autoritatea competentă, așa încât s-a apreciat că acesta continuă să producă efecte, constituind pentru pârât titlu valabil de preluare. Or, potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, "Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat".
2. Cererea de recurs
împotriva Sentinței civile nr. 142 din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.H., în temeiul art. 304 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele:
Astfel, susține recurenta că prima instanță a interpretat în mod eronat prevederile legale referitoare la bunurile care fac parte din domeniul public al Municipiului Timișoara, reținând că ține de aprecierea discreționară a autorității competente să stabilească dacă un bun care nu se încadrează printre cele prevăzute în anexă, este sau nu de interes public.
Consideră recurenta că prin includerea în domeniul public a imobilului înscris în Anexa nr. 2, la poziția 2620 au fost încălcate prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995, care ar fi trebuit coroborate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
3. Hotărârea instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. *3041și văzând dispozițiile art. 314 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru următoarele considerente:
Conform art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia (modificată și completată) domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din Anexa la lege și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin lege bunuri de uz sau interes public național sau județean.
Potrivit art. 8 alin. (1) din același act normativ, trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, în baza art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local.
Totodată, în condițiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998 dreptul de proprietate publică se dobândește prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică.
în fine, prin art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 se statuează că domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în Anexa care face parte integrantă din lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.
Rezultă din prevederile legale amintite, că trecerea unui bun din domeniul privat în domeniul public al unui municipiu (în speță municipiul Timișoara) se poate face numai cât privește bunurile prevăzute la pct. III din Anexa la Legea nr. 213/1998 sau alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local și că fac parte din domeniul public local numai acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.
în cauză, este de necontestat că imobilul, în natură teren și construcție, situat în Timișoara, județul Timiș, înscris în CF nr. ............ Freidorf nr. top. ............ și nr. top. ............, a fost proprietatea tabulară a mamei recurentei până la data de 22 martie 1977 când, în baza Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situației unor bunuri, a fost trecut în proprietatea Statului Român prin Decizia nr. 673/1977.
Intabularea dreptului de proprietate publică asupra imobilului în discuție, în favoarea Municipiului Timișoara, s-a realizat în temeiul punctului 2620 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 1.016/2005 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș.
Prin urmare, recurenta justifică în proces calitatea de "persoană vătămată ", în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, fiind vătămată prin emiterea Hotărârii Guvernului de atestare a dreptului de proprietate publică a Municipiului Timișoara (punctul 2620 din anexa 2) într-un interes legitim.
înalta Curte constată că nici din cuprinsul hotărârii de guvern atacate și nici din conținutul notei de fundamentare a acestui act normativ nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea imobilului situat în Timișoara, ca fiind de uz sau de interes public și nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat de organul deliberativ al unității administrativ-teritoriale că se impune trecerea imobilului în cauză din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara
Or, în mod evident, în absența probării împrejurării că trecerea bunului în domeniul public al Municipiului Timișoara s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică, concluzia care se impune este aceea că au fost încălcate prevederile art. 1,art. 3 alin. (1) și (4) și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Totodată, înalta Curte constată că în mod greșit a apreciat instanța de fond că Decizia nr. 673/1977 constituind pentru pârât titlu valabil de preluare, fiind respectate astfel dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, în condițiile în care imobilul în litigiu se încadrează în ipoteza descrisă de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 pentru că, chiar dacă a emis decizie administrativă statul a preluat imobilul fără titlu valabil, încălcând regimul constituțional al ocrotirii proprietății, prin obligația impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat.
în raport de cele mai sus arătate, din care rezultă nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, s-au primit criticile recurentei și s-a dispus, potrivit prevederilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului declarat de reclamanta S.H. împotriva Sentinței civile nr. 142 din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, și modificarea hotărârii recurate în sensul anulării parțiale a H.G. nr. 1.016/2005 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, respective a Anexei II, poziția 2620.
| ← ICCJ. Decizia nr. 911/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 906/2012. Contencios → |
|---|
