ICCJ. Decizia nr. 910/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamanții K.L.B., K.M., K.A.E. și K.O., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat, în principal, obligarea pârâtei ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești să emită decizia privind titlul de despăgubire conform titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suma ce se va stabili prin raportul de evaluare ce se va efectua în cauză de către un evaluator autorizat și agreat de pârâtă, iar, în subsidiar, obligarea pârâtei ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să numească un evaluator autorizat pentru efectuarea raportului de evaluare în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru cota de 40/48 parte din imobilul teren de 1.048 mp din Cluj-Napoca, și construcții de 218,93 mp și respectiv 51 mp și să emită decizia privind tipul de despăgubire cu obligarea la plata sumei de 1.000 lei pe zi de întârziere cu titlu de penalități de la împlinirea termenului de 30 de zile și până la executarea efectivă a hotărârii judecătorești, cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție.
în motivarea cererii reclamanții au arătat că dreptul acestora la despăgubiri a fost stabilit prin Dispoziția Primarului Municipiului Cluj-Napoca 1523/2007, modificată prin Dispoziția 31/2010, astfel că se impune ca C.C.S.D. să desemneze un evaluator, iar după raportul de evaluare să elibereze decizia privind titlul de despăgubire, apreciind că dispozițiile emise de Primarul municipiului Cluj-Napoca le conferă un drept de creanță calificat ca un bun în sensul art. 1 din primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar termenul rezonabil de soluționare a unei cauze a fost încălcat, astfel că cererea lor este pe deplin admisibilă.
Prin Sentința civilă nr. 48 din 27 ianuarie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții K.L.B., K.M., K.A.E. și K.O., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; a obligat Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să numească un evaluator autorizat în vederea stabilirii despăgubirilor pentru imobilele: cota de 40/48 parte din terenul în suprafață de 1048 mp din Cluj-Napoca, înscris în CF nr. ..... Cluj, nr. topo .... și construcții de 218,93 mp și 51 mp din Dispoziția Primarului Cluj-Napoca, nr. 1523 din 23 ianuarie 2007 modificată prin Dispoziția 31 din 5 ianuarie 2010 și, după efectuarea raportului de evaluare, să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pe seama reclamanților; a respins restul capetelor de cerere.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență, următoarele:
Prin Dispoziția nr. 31 din 5 ianuarie 2010 Primarul municipiului Cluj-Napoca a modificat art. 1 a Dispoziției nr. 1523 din 23 ianuarie 2007, în sensul că a propus acordarea de despăgubiri pentru cota de 17/48 parte în favoarea lui K.L.B., pentru cota de 3/48 parte în favoarea lui K.M. și pentru cota de 20/48 parte în favoarea lui K.O. și K.A.E., din terenul în suprafață de 1.048 mp și din construcțiile în suprafață de 218,93 mp, din care suprafața locuibilă de 89,70 mp și construcțiile în suprafață de 51 mp, cu suprafață utilă de 49,60 mp, înscrise în CF .......... cu nr. top ....., situate în Cluj-Napoca.
Reclamanții au notificat Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor la data de 16 noiembrie 2010, solicitând acesteia să procedeze la soluționarea dosarului de despăgubire având în vedere că după trecerea a aproape 10 ani nu s-a ajuns la finalizarea procedurilor administrative și nu au primit nici o despăgubire.
Instanța de fond a mai reținut că pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. a recunoscut că dosarul aferent Dispoziției 1523/2007 a ajuns la C.C.S.D., fiind analizat sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire și aflându-se în etapa evaluării, dar a invocat prevederile H.G. nr. 1.095/2005 privitoare la normele metodologice ale Legii nr. 247/2005 și Decizia nr. 2815/2008. Această decizie însă este în conformitate cu susținerile reclamanților, deoarece dosarul acestora face parte din dosarele transmise secretariatului C.C.S.D. înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, astfel că, potrivit art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmează a fi desemnat un evaluator și, după transmiterea dosarului spre evaluare și efectuarea raportului, C.C.S.D. urmează să emită decizia privind titlul de despăgubire.
în ceea ce privește stabilirea de către instanță, conform petitului principal, a sumei ce urmează a fi cuprinsă în decizia privind titlul de despăgubire după efectuarea unui raport de evaluare, s-a apreciat că acest petit nu este admisibil, dat fiind dispozițiile exprese ale Legii nr. 247/2005, care reglementează această etapă administrativă în atribuția C.C.S.D., urmând ca, doar în ipoteza în care beneficiarii sunt nemulțumiți de cuantumul despăgubirii, acesta să poată fi contestat la Curtea de Apel, situație în care instanța poate dispune și efectuarea unei expertize judiciare.
în privința duratei procedurii, s-a reținut în considerentele hotărârii atacate că s-a consacrat principiul conform căruia acest concept cuprinde și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a fost inițiată încă de la data formulării notificării în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, Curtea a admis cererea formulată în subsidiar de reclamanți, de obligare a Statului Român prin C.C.S.D. ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești să numească un evaluator autorizat, care să efectueze raportul de evaluare în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru cota de 40/48 parte din imobilele indicate de reclamanți și, după efectuarea acesteia, să emită în favoarea reclamanților decizia reprezentând titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, l-a apreciat ca fiind nefondat pentru că nu se poate presupune că Statul Român prin C.C.S.D. nu va respecta o hotărâre judecătorească, astfel că doar în ipoteza încălcării obligațiilor stabilite de instanță se impune sancționarea conduitei pârâtei conform Legii nr. 554/2004.
Ulterior pronunțării acestei sentințe, reclamanții K.L.B., K.M., K.A.E. și K.O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 48/2011 cu soluția dată cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii s-a arătat că deși s-a solicitat atât cu ocazia acțiunii introductive, cât și cu ocazia susținerii în fond a cauzei, cheltuielile de judecată nu au fost acordate.
Prin Sentința civilă nr. 211/2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 48/2011 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar, a obligat Statul Român prin C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată față de reclamanții K.L.B., K.M., K.A.E. și K.O., în sumă de 5.950 RON.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
Atât cu ocazia acțiunii, cât și cu prilejul susținerii cauzei în fața instanței, reclamanții au solicitat cheltuieli de judecată asupra cărora Curtea a omis să se pronunțe prin hotărârea mai sus arătată.
Aceste cheltuieli au fost justificate, conform contractului de reprezentare și bonului fiscal, instanța constatând că este incident art. 2812C. proc. civ., privitor la completarea hotărârii, astfel că a admis cererea și a obligat Statul Român prin C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată către reclamanții K.L.B., K.M., K.A.E. și K.O., în sumă de 5.950 RON.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții K.L.B., K.M., K.A.E. și K.O., cât și pârâta C.C.S.D.
Recurenții-reclamanți au criticat sentința atacată atât pentru faptul că li s-a respins cererea principală de obligare a pârâtei să emită în termen de 30 de zile decizia reprezentând titlu de despăgubire în baza unui raport de evaluare efectuat în cadrul prezentului proces, de către un evaluator agreat de pârât, cât și pentru faptul că - admițând capătul de cerere subsidiar, de numire a unui evaluator autorizat, iar după efectuarea raportului de evaluare să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire - a respins petitul de obligare a pârâtului la plata sumei de 1.000 RON/zi de întârziere în cazul neexecutării hotărârii judecătorești în termenul ce ar fi trebuit să fie prevăzut expres.
Astfel, recurenții-reclamanți susțin că în raport de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța era îndreptățită să intervină în derularea cu celeritate a procedurilor administrative, în vederea respectării termenului rezonabil, inclusiv prin admiterea unei expertize evaluatoare judiciare; în acest sens, în mod indirect pot fi invocate și prevederile art. 19 alin. (3) și 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care conferă instanțelor competența de a exercita controlul deciziei de despăgubire cu privire la cuantumul despăgubirilor.
în ceea ce privește prevederea unui termen pentru executarea obligației de emitere a titlului de despăgubire și a unor penalități pentru neexecutarea obligației, instanța de fond a încălcat prevederile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, precum și prevederile art. 5803alin. (2) C. proc. civ.
Reclamanții și-au încadrat, în mod corect, motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La rândul său, pârâta a criticat sentința atacată în legătură cu greșita aplicare a principiului termenului rezonabil, arătând că parcurgerea procedurii administrative presupune mai multe etape, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fără ca legiuitorul să fi prevăzut un termen pentru realizarea acestor etape, iar transmiterea dosarelor spre evaluare se face în ordinea stabilită prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, respectiv în ordinea înregistrării lor.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
în mod corect instanța de fond a stabilit că evaluarea imobilului, ca etapă premergătoare emiterii deciziei de despăgubire, nu se poate face direct în instanță, deoarece s-ar eluda prevederile procedurale cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, precum și Normele de aplicare a acestui titlu, aprobate prin H.G. nr. 1.095/2005. Aceste prevederi presupun desemnarea unui evaluator autorizat și încheierea unui Contract-cadru conform H.G. nr. 527/2006, precum și soluționarea obiecțiunilor formulate de persoana îndreptățită la despăgubiri sau de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la valoarea stabilită. Prin urmare, instanța nu se poate substitui prerogativelor Comisiei, chiar dacă ulterior emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire poate cenzura inclusiv despăgubirile acordate, în cazul nerespectării procedurii sau criteriilor de evaluare.
Cu privire la principiul termenului rezonabil, înalta Curte apreciază ca fiind corectă soluția instanței de fond, neputându-se susține că dacă legea specială nu prevede un termen pentru emiterea actului administrativ, acesta poate fi oricât de îndelungat. Astfel, chiar și în condițiile unor proceduri complexe, existența unei notificări din anul 2001 și a unei dispoziții cu propunere de despăgubiri din anul 2007, fără a se fi emis decizia reprezentând titlu de despăgubire, reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate în sensul considerentelor Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în Cauza Maria Atanasiu ș.a. împotriva României din 12 octombrie 2010 (hotărârea pilot).
Referitor la capătul de cerere privind stabilirea unui termen pentru emiterea deciziei de despăgubire și aplicarea unor amenzi pe zi de întârziere, acestea reprezintă o facultate a instanței, iar nu o obligație - conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 -, instanța apreciind în funcție de circumstanțele cauzei. în plus, eventuala neexecutare a hotărârii judecătorești irevocabile într-un termen de 30 de zile, este supusă sancțiunilor eficiente prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și completată.
Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile au fost respinse ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 913/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 911/2012. Contencios → |
|---|
