ICCJ. Decizia nr. 913/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții Primăria Sectorului 1 și Primarul Sectorului 1 București au solicitat, în contradictoriu cu pârâta CC, să se dispună în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea Deciziei nr. 98 din 06 decembrie 2010 și a încheierii nr. VI.243 din 30 mai 2011 emise de aceasta.
Prin Sentința civilă nr. 2697 din 05 iulie 2011 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25 iulie 2011 sub nr. 48442/3/2011.
La data de 26 septembrie 2011 pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
Prin Sentința civilă nr. 6075 din 20 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții Primăria Sectorului 1 și Primarul Sectorului 1, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că prin pct. 1 din Decizia nr. 98 din 06 decembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României s-a decis recuperarea sumelor acordate fără temei legal pe anul 2009 personalului instituției cu titlul de sporuri, indemnizații, prime, sume de reprezentare și a daunelor aferente, potrivit legii și regularizarea cu bugetele la care s-au virat impozitele și contribuțiile sociale aferente acestor plăți necuvenite.
împotriva acestui act a formulat contestație pârâtul Primarul Sectorului 1 București, ce a fost respinsă prin încheierea nr. VI.243 din 30 mai 2011.
S-a mai reținut că, în speță, reclamanții au invocat aspecte legate de autoritatea căreia îi revine competența de a stabili întinderea prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia, precum și faptul că, procedând la o verificare sumară a dispozitivului Deciziei nr. 98 din 06 decembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Municipiului București, instanța a observat că la pct. 1 s-a dispus ca ordonatorul de credite al Primăriei Sectorului 1 să ia măsuri pentru recuperarea sumelor acordate fără temei legal pe anul 2009 personalului instituției, cu titlul de sporuri, indemnizații, prime, sume de reprezentare și a daunelor aferente, potrivit legii și regularizarea cu bugetele la care s-au virat impozitele și contribuțiile sociale aferente acestor plăți necuvenite, fără a se stabili un cuantum al prejudiciului și fără a indica măsurile concrete ce ar trebuie adoptate în vederea aducerii la îndeplinite a acestei obligații.
Astfel, instanța a reținut că motivele invocate de reclamanți nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului, iar, în ceea ce privește paguba iminentă, s-a apreciat că, deși reclamanții relevă o serie de consecințe ale actului administrativ a cărui suspendare o solicită, acestea sunt pur ipotetice și speculative, cu atât mai mult cu cât în justificarea îndeplinirii condiției pagubei iminente nu pot fi pur și simplu invocate efectele actului.
Având în vedere aceste considerente, nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța a apreciat că cererea de suspendare formulată de reclamantă este neîntemeiată, respingând-o ca atare.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții Primăria Sectorului 1 și Primarul Sectorului 1, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.
înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a ajunge la această soluție, înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Cererea de suspendare a executării formulată de Primăria Sectorului 1 și Primarul Sectorului 1 are ca obiect Decizia nr. 98 din 6 decembrie 2010, emisă de pârâta CC a Municipiului București în examinarea abaterilor de la legalitate și regularitate consemnate în Procesul-verbal de constatare nr. 28557 din 26 octombrie 2010, încheiat în urma auditului financiar al contului de execuție pe anul 2009 efectuat Primăria Sectorului 1, precum și încheierea nr. VI 243 din 30 mai 2011, emisă de Curtea de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei nr. 98 din 6 decembrie 2010.
în drept, Decizia nr. 98 din 6 decembrie 2010 și încheierea nr. VI 243 din 30 mai 2011 s-au întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.
Actele normative susmenționate, și care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competența materială de soluționare a litigiilor de contencios administrativ.
Deși art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu prevede expres, pentru soluționarea cererii de suspendare a executării formulate în faza derulării procedurii prealabile administrative, aplicarea normelor de competență statuate pentru acțiunea în anularea actului administrativ, logica internă a textului impune ca măsurile provizorii să fie soluționate de instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului.
Astfel, competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).
în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de către tribunal.
în același sens, în ședința Plenului Secției de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.
Astfel, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și având în vedere actele ce formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ, este decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel local.
S-a mai reținut că și atunci când, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de Conturi a României respinge sau admite în parte contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Trebuie precizat că soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul înaltei Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
în consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul a fost admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 908/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 910/2012. Contencios → |
|---|
