ICCJ. Decizia nr. 924/2012. Contencios
| Comentarii |
|
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentința nr. 2759 din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a Administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire a Sentinței civile nr. 1329 din 08 noiembrie 1999, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, formulată de revizuentul A.D. în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General L Camerei Deputaților, ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1329 din 08 noiembrie 1999 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Față de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., constată instanța de fond că revizuirea vizează hotărâri prin care s-a rezolvat fondul pretenției ce a fost dedusă judecății, iar prin sentința civilă a cărei revizuire se solicită, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu s-a judecat fondul cauzei, ci s-a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea unei alte instanțe.
Se mai reține că deși, revizuentul a invocat în susținerea cererii de revizuire dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., acesta nu a dovedit existența unor înscrisuri noi care să fi existat la momentul pronunțării hotărârii și să nu fi putut fi produse în procesul respectiv, fie pentru că au fost reținute de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, pentru a fi incidente dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
2. Cererea de recurs
împotriva Sentinței civile nr. 2759 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs revizuentul A.D., în temeiul art. 304 pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 și art. 3041C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele:
Printr-o primă critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 3041C. proc. civ., susține recurentul că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea principiului contradictorialității și a principiului disponibilității, precum și a normelor de procedură, în condițiile în care judecătorul fondului nu a amânat cauza în vederea atașării dosarului în care a fost pronunțată hotărârea supusă revizuirii, respingând cererea de amânare formulată în acest sens, ceea ce echivalează cu o antepronunțare în cauză.
Mai arată recurentul că instanța de fond, cu încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., nu a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului în cauză, deși litigiile existente între părți trenează încă din anul 1997, datorită faptului că intimatul invocă cu rea credință tot felul de excepții de procedură.
Printr-o altă critică, circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține recurentul în speță nu ne aflăm în situația revizuirii unei hotărâri a instanței de recurs, pentru a fi aplicabilă dispoziția evocării fondului, ci ne aflăm în situația prevăzută expres și limitativ de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a căror condiții de admisibilitate au fost explicate și dovedite prin cererea de chemare în judecată și prin concluziile scrise depuse la dosar.
Mai arată recurentul că o examinare temeinică a cererii de revizuire ar fi condus, în mod neîndoielnic la constatarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, prin prisma art. 322 pct. 5 C. proc. civ. însă instanța de fond nu a examinat înscrisurile noi pe care a fost întemeiată cererea de revizuire, depuse la dosarul cauzei, ci și-a însușit, în totul, apărarea formulată de către intimat.
Totodată, prin cererea de recurs recurentul a invocat, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a Ordinelor Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 513 din 28 iulie 1997, nr. 576 din 01 septembrie 1997, nr. 616 din 09 septembrie 1998 și nr. 753 din 14 octombrie 1998.
3. Hotărârea instanței de recurs
înalta Curte analizând, prin prisma motivelor de recurs formulate de recurent, actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurent, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor ce urmează:
în primul rând, înalta Curte constată că, deși, recurentul și-a întemeiat cererea de recurs în mod generic, pe dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., motivele de recurs expuse se încadrează doar în limitele dispozițiilor art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., așa încât cauza va fi examinată doar prin prisma respectivelor dispoziții legale.
Astfel, înalta Curte constată că în cauză nu poate fi primit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care respingerea unei cereri de amânare a judecății cauzei pentru atașarea dosarului de fond, nu conduce la încălcarea principiului contradictorialității sau a principiului disponibilității, și nu atrage incidența dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.
Sunt neîntemeiate și criticile, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 322 C. proc. civ.
Astfel, revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.
Deși cerința de a fi vorba de o hotărâre de fond, este prevăzută în mod expres doar pentru hotărârile pronunțate de către instanțele de recurs, totuși, revizuirea privește toate hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenției deduse judecății, ceea ce implică examinarea raportului juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, deoarece motivele prevăzute de art. 322 vizează, de regulă, situația de fapt. Prin urmare, urmează a fi respinse criticile formulate de recurent pe acest aspect.
Astfel, fiind, în acord cu instanța de fond, înalta Curte constată că nu sunt supuse revizuirii hotărârile prin care instanța de fond și-a declinat competența în favoarea altei instanțe, deoarece în această situație nu a avut loc o judecată în fond.
Cum, în speță recurentul a exercitat, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., calea extraordinară de atac a revizuirii asupra Sentinței civile nr. 1329 din 08 noiembrie 1999 prin care Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, în mod corect instanța de fond a apreciat respectiva cerere de revizuire ca inadmisibilă.
Dat fiind faptul că cererea de revizuire formulată de recurent a fost calificată ca inadmisibilă, nu se mai impunea analizarea respectivei cererii prin prisma îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., așa încât vot fi respinse criticile formulate de recurent pe acest aspect.
Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond era legală și temeinică și nu existau motive pentru casarea sau modificarea acesteia, recursul s-a privit ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 932/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 926/2012. Contencios → |
|---|
