ICCJ. Decizia nr. 932/2012. Contencios
| Comentarii |
|
1. Circumstanțele cauzei
Prin Sentința nr. 591 din 15 decembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria "X" nr. 1656 din 26 august 1996 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, invocată de reclamanta SC S.P.I. SRL Craiova în contradictoriu cu pârâții SC A. SA Craiova, M.A.P.D.R. și chematele în garanție Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Craiova de pe lângă Consiliul Local Craiova și Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă prefectura Dolj.
Prin Decizia nr. 2256 din 14 aprilie 2011 înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de SC S.P.I. SRL Craiova împotriva Sentinței civile nr. 591 din 15 decembrie 2010, ca nefondat.
2. Motivele și temeiul juridic al contestației în anulare promovată.
împotriva Deciziei nr. nr. 2256 din 14 aprilie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat, la data de 8 noiembrie 2011, contestație în anulare contestatoarea SC S.P.I. SRL Craiova, prin care a solicitat anularea deciziei și stabilirea unui termen pentru judecarea recursului.
Invocând, în drept prevederile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., contestatoarea a susținut că instanța de recurs și-a însușit motivarea primei instanțe, dar nu a examinat practic, niciunul din motivele de recurs invocate.
Astfel, susține contestatoarea, în esență, că instanța de recurs a omis a se pronunța cu privire la: motivul de recurs potrivit căruia principiul securității juridice privește și apărarea titlului de proprietate al recurentei, emis autorilor săi în condițiile unei legi reparatorii, respective Legea nr. 18/1990; în acest sens nu s-a răspuns, în opinia, revizuentei, de ce principiul securității și garantării proprietății, care a motivate respingerea excepției de nelegalitate, profită numai intimatei, în condițiile în care titlul de proprietate al autorilor săi este cel care a intrat în circuitul civil, prin vânzare cumpărare ; motivul de recurs prin care s-a învederat că instanța de fond nu a arătat în concret maniera în care interesul Comunității europene a fost luat în considerare la soluționarea cazului particular a excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria "X" nr. 1656/1996; motivul de recurs referitor la faptul că hotărârile judecătorești exemplificate prin sentința Curții de Apel Craiova sunt inaplicabile în prezenta cauză, privind aplicarea unei alte legi reparatorii, nr. 10/2001;
3. întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinarea formulată, în condițiile art. 320 C. proc. civ., intimatul Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, arătând în esență, că, criticile aduse de contestatoare deciziei atacate, prin prisma prevederilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., constau de fapt în reiterarea unor motive de recurs, pe care, contrar susținerii acestora, instanța de recurs le-a avut în vedere, le-a analizat și motivat.
4. Considerentele și soluția asupra contestației în anulare
Contestația în anulare de față, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, în raport de temeiul de drept invocat și raportat la motivul înfățișat de contestatoare, în considerarea celor ce urmează:
în primul rând, înalta Curte reamintește că, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict prevăzute de lege și care nu presupune o rejudecare a recursului.
Astfel, potrivit art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., contestația în anulare specială se referă la situația în care instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs.
Față de formularea clară a textului, contestația poate fi exercitată numai dacă instanța de recurs a omis să analizeze un motiv de recurs cu care a fost învestită nu și atunci când nu au fost analizate punctual toate criticile formulate în dezvoltarea motivelor de recurs. Așa fiind neexaminarea distinctă a fiecărei critici aferente fiecărui motiv de recurs nu constituie prin ea însăși, o omisiune în sensul art. 318 C. proc. civ, dacă instanța a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun.
înalta Curte subliniază, totodată, faptul că instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau de modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare.
Astfel, din analiza contestației deduse prezentei judecăți se constată că, contestatoarea reia o serie de critici referitoare la pronunțarea hotărârii recurate cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, care se circumscriu motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și pe care în mod greșit le califică drept motive de recurs în sensul art. 304 C. proc. civ., și în raport de care invocă, implicit, omisiunea cercetării de către instanța de recurs, situație în care se impune a fi subliniat faptul că nu trebuie confundate argumentele sau criticile expuse în dezvoltarea motivelor de recurs cu motivele de recurs.
Prin urmare, înalta Curte apreciază că, raportat la exigența textului de lege arătat, contestația în anulare de față nu poate fi primită, față de împrejurarea că din considerentele deciziei contestate rezultă cu claritate că instanța de recurs, când s-a pronunțat asupra legalității și temeiniciei hotărârii prin care instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de recurentă, ca urmare a înlăturării aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, a analizat atât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cât și argumentele expuse în dezvoltarea acestuia, în sensul menținerii dispozițiilor legale înlăturate, prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și prin raportare la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxembourg.
Faptul că, în considerentele hotărârii instanței de recurs, nu s-a răspuns punctual și detaliat și tuturor argumentelor expuse de contestatoare, prin prezenta contestație, nu echivalează cu nepronunțarea asupra unui motiv de recurs, în sensul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Totodată, faptul că instanța de recurs a analizat legalitatea hotărârii instanței de fond cu privire la înlăturarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din LCA astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărei legalitate a fost contestată de recurentă, pe calea excepției de nelegalitate, prin raportare, ca și instanța de fond, la principii de drept convențional sau comunitar, și a indicat aceleași repere jurisprudențiale ale CEDO și C.J.L., și nu și-a însușit argumentele expuse în cererea de recurs, nu poate fi calificată drept o preluare a motivării instanței de fond, și implicit o necercetare a motivelor de recurs, cum în mod greșit se susține în cererea de revizuire.
în consecință, constatând că în cauză nu se putea reține incidența dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., înalta Curte a respins ca nefondată contestația în anulare, dedusă prezentei judecăți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 942/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 924/2012. Contencios → |
|---|
