ICCJ. Decizia nr. 942/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 223 din 17 mai 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta Primăria Comunei M., în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Timiș, în favoarea Tribunalului Timiș.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că obiectul acțiunii îl constituie cererea reclamantei de anulare a unei decizii emise de Camera de Conturi a Județului Timiș în urma unei acțiuni de audit financiar asupra contului de execuție și a bilanțului contabil încheiat la 31 decembrie 2009, precum și a încheierii dispuse de Curtea de Conturi a României în cadrul procedurii administrative prealabile sesizării instanței.
S-a mai reținut faptul că, potrivit unei practici constante a instanțelor judecătorești rezultată din aplicarea art. 10 și art. 13 din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a unei acțiuni în materia contenciosului administrativ este independentă de existența personalității juridice (la fel și calitatea procesuală pasivă), relevantă fiind competența autorității publice emitente și nivelul ei în ierarhia autorităților publice.
Curtea a apreciat că decizia a cărei anulare se cere nu are ca obiect taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale și de aceea competența se va stabili în funcție de criteriul non-valoric, iar cum autoritatea publică ce a emis decizia contestată este o autoritate publică județeană, ce exercită la acest nivel funcțiile Curții de Conturi, competența va aparține tribunalului.
Cât privește competența teritorială, Curtea a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 12 C. proc. civ., cu aplicarea art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența revenind Tribunalului Timiș.
Prin Sentința civilă nr. 1499/PI/CA din 25 noiembrie 2011 Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Timișoara și, constatând ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara, a sesizat înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în speță, competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ, iar cauzele aflate pe rolul instanțelor la data publicării în M. Of. al României, Partea I, a Hotărârii Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanței.
Tribunalul a constatat că noul Regulament este în acord și cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, în cauză încheierea atacată fiind pronunțată de o autoritate centrală.
Prin urmare, s-a apreciat că, începând cu data de 1 ianuarie 2011, competența de soluționare a litigiilor născute din activitatea Curții de Conturi sunt de competența în primă instanță a curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în speță a Curții de Apel Timișoara, având în vedere că data sesizării instanței este 26 ianuarie 2011, motiv pentru care a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, în temeiul art. 158, 159 C. proc. civ.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul a sesizat înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.
înalta Curte, soluționând conflictul negativ de competență conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a ajunge la această soluție, înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Cererea de chemare în judecată formulată de Primăria Comunei M. are ca obiect Decizia nr. 59 din 05 octombrie 2010, emisă de pârâta Camera de Conturi a Județului Timiș în examinarea abaterilor de la legalitate și regularitate consemnate în procesul verbal de constatare înregistrat la Primăria Comunei M. sub nr. 1643 din 30 septembrie 2010 și la sediul Camerei de Conturi a Județului Timiș sub nr. 1714 din 01 octombrie 2010, încheiat în urma auditului financiar al contului de execuție pe anul 2009 efectuat la Primăria Comunei M. și încheierea nr. VI. 3 din 14 ianuarie 2011 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi.
în drept, Decizia nr. 59 din 05 octombrie 2010 și încheierea nr. VI. 3 din 14 ianuarie 2011 s-au întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.
Actele normative susmenționate, și care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competența materială de soluționare a litigiilor de contencios administrativ.
Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).
în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de către tribunal.
în ședința Plenului Secției de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20 decembrie 2012 s-a hotărât că aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.
Astfel, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și având în vedere actele a căror anulare formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ este decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel local.
De asemenea, chiar dacă, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, s-a stabilit că actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Trebuie precizat că soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul înaltei Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
în consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 930/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 932/2012. Contencios → |
|---|
