ICCJ. Decizia nr. 921/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANRP - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003:
- obligarea pârâtei să efectueze în contul bancar deschis la Banca Transilvania - Sucursala Cluj-Napoca, plata sumei de 165.862 RON, reprezentând despăgubirile acordate prin Hotărârea nr. 29 din 08 octombrie 2007 a Comisiei Județene Bistrița-Năsăud de aplicare a Legii nr. 290/2003, în termen de 30 de zile de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii;
- obligarea pârâtei la plata unor penalități de 1.000 RON/zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii;
- obligarea pârâtei la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii, aplicabilă conducătorului autorității centrale.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a formulat Cererea nr. V/4081/36/AP din 19 aprilie 2004 înregistrată la Comisia Județeană Bistrița-Năsăud pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, la care a anexat actele doveditoare pentru bunurile autorilor săi, C.I. și C.M., bunuri care au fost abandonate în localitatea M., comuna BS, județul Storojinet, Bucovina de Nord și că prin Hotărârea nr. 29 din 08 octombrie 2007 a Comisiei Județene Bistrița-Năsăud cererea a fost aprobată, propunându-se acordarea compensațiilor bănești în cuantum de 165.862 RON, în calitate de unic moștenitor al autorilor săi.
A mai arătat reclamantul că la data de 24 octombrie 2007 a solicitat ANRP - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, efectuarea plății despăgubirilor și că, deși au trecut 2 ani de la prima cerere, a revenit cu alte două cereri; că această modalitate de tergiversare din partea instituției pârâte îi vatămă drepturile conferite de Legea nr. 290/2003; că înainte de a se adresa instanței a parcurs procedura prealabilă, iar nesoluționarea cererii în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din legea contenciosului administrativ constituie un refuz nejustificat.
La data de 31 ianuarie 2011, reclamantul C.M. a formulat o cerere precizatoare și completatoare a acțiunii introductive, solicitând, în contradictoriu cu pârâta ANRP - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, obligarea pârâtei la plata sumei de 165.862 RON, actualizată la momentul plății cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de Statistică.
Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin Sentința civilă nr. 2046 din 15 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta să efectueze plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 29/2007 a Comisiei Județene Bistrița-Năsăud, în cuantum de 165.826 RON, actualizate în raport de rata inflației de la data plății și a respins cererea de plată a penalităților și a amenzii, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut faptul că prin Hotărârea nr. 29 din 08 octombrie 2007 a Comisiei Județene Bistrița-Năsăud a fost aprobată cererea formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 290/2003, pentru acordarea de despăgubiri pentru bunurile autorilor săi, C.I. și C.M., bunuri care au fost abandonate în localitatea M, comuna BS, județul Storojinet, Bucovina de Nord și s-a propus acordarea compensațiilor bănești în cuantum de 165.862 RON reclamantului, în calitate de unic moștenitor al autorilor săi, dar, cu toate că de la data emiterii deciziei au trecut mai mult de trei ani, aceste despăgubiri nu au fost achitate.
Instanța a reținut că din întreaga economie a Legii nr. 290/2003 rezultă în mod indubitabil faptul că hotărârea Comisiei Județene sau a Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 este definitivă dacă nu a fost contestată, astfel încât cenzurarea ei nu mai este posibilă, precum și faptul că art. 8 din lege stabilește procedura ce trebuie urmată pentru soluționarea cererilor de despăgubiri sau compensații, precizând competențele fiecărei instituții implicate în acest proces.
S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că ANRP are doar competența de a soluționa eventualele contestații pe care le formulează solicitantul nemulțumit de hotărâre și că legea nu prevede nicio pârghie prin care aceasta să poată cenzura legalitatea hotărârii emise de comisiile județene sau ale Municipiului București în cazul în care nu se formulează contestație.
în ceea ce privește cererea de plată a penalităților și a amenzii, instanța a apreciat că nu se justifică luarea unor asemenea măsuri, în condițiile în care este posibilă executarea voluntară a sentinței după rămânerea ei definitivă, reținând, însă, că în măsura în care autoritatea publică pârâtă nu procedează la executarea hotărârii definitive, reclamantul are posibilitatea să solicite, în faza executării, aplicarea măsurilor coercitive prevăzute de lege.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta ANRP - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
înainte de a analiza motivele de recurs formulate, examinând cu prioritate excepția invocată, înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea recurentei-pârâte la plata unei sume de bani cuvenită intimatului-reclamant cu titlu de despăgubiri, în baza Hotărârii nr. 29 din 8 octombrie 2007 emisă de Comisia Județeană Bistrița-Năsăud.
Ca atare, este vorba despre o acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 290/2003.
înalta Curte apreciază că pentru corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.
Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a Municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, poate face contestație la ANRP - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
în plus, alin. 4 al aceluiași articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, ANRP - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba, sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care coordonează activitatea Serviciului pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
Alin. 5 din articolul în discuție precizează că hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Totodată, conform alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
De asemenea, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, menționează faptul că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba de o competență exclusivă a tribunalului.
Cum domiciliul ales al reclamantului se află situat pe raza municipiului București, competent să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal.
Ca atare, sunt aplicabile dispozițiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispun că necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel.
Nu există nici o îndoială că, întotdeauna, competența materială a instanței de judecată este reglementată de norme imperative.
în litigiul de față, putem afirma că suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.
Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.
în consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul a fost admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 922/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 919/2012. Contencios → |
|---|
