ICCJ. Decizia nr. 925/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 16/ CC din 27 septembrie 2011 Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani în soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul D.C., în contradictoriu cu intimata C.A.S. Vrancea, a stabilit că aparține Tribunalului Vrancea competența de soluționare a cauzei.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, faptul că, în raport de obiectul acțiunii, contestarea valabilității executării pornite de pârâtă în executarea unor creanțe ce pot fi analizate de instanță în procedura specială a contenciosului administrativ fixată prin normele derogatorii ale Legilor nr. 53/2003 și 168/1999, atrage competența tribunalului, ca instanță având plenitudine de competență în materia contenciosului administrativ.
S-a mai reținut că practica înaltei Curți de Casație și Justiție a fost de natură a crea o jurisprudență unitară, în sensul că și contestația la executare ce vizează acte de impunere fiscală atrage tot competența instanțelor de contencios administrativ și că, în aceste condiții, incidente sunt normele de competență materială prevăzute de art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., care atrag competența tribunalului.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea căii de atac exercitate se arată că, în raport de dispozițiile art. 172 și art. 173 C. proc. fisc., apare ca evident că legea procesual fiscală distinge între contestația obișnuită și contestația la titlu, arătând că cele două căi de atac se judecă împreună doar dacă pentru atacarea solitară a titlului executoriu nu există o procedură specială prevăzută de lege.
Astfel, arată recurentul, în cazul în care executarea s-a pornit în temeiul unui titlu executoriu reprezentat de un act administrativ fiscal, această procedură specială există, ea fiind reglementată de art. 205 și urm. C. proc. fisc. și, în această ipoteză, contestația la executare se va judeca deosebit de contestația la titlu.
Mai arată recurentul că legea procesual fiscală face trimitere la dreptul comun în materia contestației la executare propriu-zise, pentru determinarea competenței, iar dreptul comun în materie, respectiv art. 400 alin. (1), raportat la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., dispune judecarea contestației la executare de către judecătorie ca instanță de fond.
Prin motivele de recurs se mai arată că problema competenței materiale a instanțelor pentru soluționarea contestațiilor la executare a fost soluționată irevocabil prin Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XIV din 5 februarie 2007, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii cu privire la competența materială și teritorială de soluționare a contestației la executarea silită și a contestației împotriva unui titlu executoriu fiscal.
Recurentul subliniază faptul că în cauză este incident cazul de modificare prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât hotărârea instanței cuprinde motive total străine de natura pricinii, având în vedere că soluția pronunțată de Judecătoria Focșani, prin care a fost declinată competența în favoarea Tribunalului Vrancea, a fost motivată în mod eronat și ilar prin incidența în cauză a Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii și a Legii nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Arată recurentul că, analizând într-o manieră inadmisibil de superficială conflictul negativ de competență, Curtea de Apel Galați a preluat motivarea Judecătoriei Focșani fără a efectua minime verificări, măcar în ceea ce privește textele legale aplicabile în cauză.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă contestația la executare formulată de reclamant împotriva actelor de executare întocmite de pârâta C.A.S. Vrancea în Dosarele de executare nr. 7792 din 13 octombrie 2005 și nr. 777/2010, contestându-se astfel acte administrative fiscale.
în conformitate cu dispozițiile art. 169 alin. (1) C. proc. fisc. orice persoană interesată poate face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat, cu încălcarea prevederilor legale, de către organele de executare fiscale, precum și împotriva refuzului acestora de a îndeplini un act de executare în condițiile legii.
în reglementarea competenței și a modului de soluționare, dispozițiile art. 169 alin. (4) C. proc. fisc. prevăd următoarele: contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
înalta Curte reține că în lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanța judecătorească competentă, devin aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc., conform cărora unde acest cod nu dispune se aplică dispozițiile Codului de procedură civilă.
în art. 399 alin. (1) C. proc. civ., republicat, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 459/2006, se prevede că "împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați și vătămați prin executare", iar "dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege".
Potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare și, deși nu se arată în mod expres, rezultă că acest prim alineat are în vedere contestația la executare propriu-zisă, din moment ce în alin. (2) se prevede care este instanța competentă să soluționeze contestația la titlu.
Din coroborarea dispozițiilor art. 400 alin. (1) cu dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că instanța de executare este judecătoria în raza căreia se face executarea, dacă legea nu prevede altfel, deci, în ceea ce privește competența soluționării contestației la executare propriu-zisă, aceasta aparține întotdeauna Judecătoriei, indiferent că este vorba despre un titlu executoriu în materie comercială sau în materie civilă.
Art. 400 alin. (2) distinge două situații:
1. Atunci când se cere lămurirea înțelesului întinderii sau aplicării titlului executoriu constând într-o hotărâre judecătorească, instanța competentă să se pronunțe este cea care a pronunțat hotărârea care se execută.
Așadar, dacă titlul îl reprezintă o hotărâre judecătorească, contestația se va îndrepta la acea instanță care a pronunțat, în respectiva materie, hotărârea susceptibilă de executare silită.
De asemenea, când titlul emană de la un alt organ cu activitate jurisdicțională, acela va fi sesizat cu contestația la titlu, indiferent de natura litigiului.
2. Atunci când se cere lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu care nu emană de la un organ cu activitate jurisdicțională, art. 400 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. face trimitere la instanța de executare.
Din coroborarea acestor dispoziții cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, rezultă că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece atât contestația la executarea propriu-zisă, cât și contestația la titlu.
Această soluție se impune deoarece, în cazul contestării executării silite ce se realizează de organele administrativ fiscale în temeiul unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material și procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și respectiv în titlul IX C. proc. fisc., dispoziții aplicabile numai la soluționarea acțiunii în anularea sau modificarea obligației fiscale, ce constituie titlu de creanță fiscală.
Așa fiind, pentru corecta aplicare a dispozițiilor art. 169 alin. (4) C. proc. fisc., judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, evident numai dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
înalta Curte are în vedere și Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. (4) C. proc. fisc., care a statuat că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să soluționeze contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare .., cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Astfel fiind, pentru argumentele arătate, înalta Curte constată că soluția Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal de a stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Tribunalului Vrancea este greșită, că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate.
Având în vedere toate considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, a admis recursul și a modificat sentința atacată, în sensul că a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.
| ← ICCJ. Decizia nr. 928/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 923/2012. Contencios → |
|---|
