ICCJ. Decizia nr. 961/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamanții Municipiul B. - reprezentat de Primar și Consiliul Local Municipal B. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Compania Națională de căi Ferate CFR S.A., și Sucursala Regională de căi Ferate Iași, au solicitat anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate seria "X" nr. "X1" din 18 noiembrie 2003 și "X" nr. "X2" din 18 noiembrie 2003 CN CFR SA - Sucursala Regională CF Iași, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii deoarece nu se face dovada îndeplinirii procedurii prealabile și excepția tardivității.
Prin Sentința civilă nr. 37 din 26 ianuarie 2011 Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis excepția tardivității introducerii acțiunii, și drept consecință a respins acțiunea formulată de reclamanții Municipiul B. și Consiliul Local al Municipiul B. în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA și Sucursala Regională de Căi Ferate Iași.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că excepția inadmisibilității este neîntemeiată urmând a o respinge, reținând că prin înscrisul depus la fila 184 dosar (adresa nr. 894 din 09 februarie 2010) reclamanții au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin contencios administrativ și fiscal.
în ceea ce privește excepția tardivității instanța de fond a apreciat-o ca fiind întemeiată, constatând că reclamanții solicită instanței pe calea contenciosului administrativ constatarea nulității absolute parțiale a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate seria "X" nr. "X1" din 18 noiembrie 2003 și "X" nr. "X2" din 18 noiembrie 2003, emise de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului în favoarea CNCF CFR SA și că dreptul de proprietate atestat prin certificatele a căror anulare s-a cerut a fost înscris în cartea funciară (CF) în anul 2008 (încheierile OCPI Vaslui nr. 123838 din 18 septembrie 2008). Având în vedere că dreptul real al CNCF CFR SA a devenit opozabil erga omnes, urmare a îndeplinirii formalităților de publicitate imobiliară, încă din anul 2008 s-a constatat că termenul de un an pentru introducerea unei acțiuni în contencios administrativ, prevăzut și calculat în condițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost depășit.
împotriva susmenționatei sentințe și a încheierii de ședință din 19 ianuarie 2011 au declarat recurs reclamanții Municipiul B. prin Primar și Consiliul Local al Municipiului B., criticile aduse de aceste autorități soluției de respingere a acțiunii pentru că a fost tardiv formulată, fiind subsumată dispozițiilor ar. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Referitor la încheierea de ședință din 19 ianuarie 2011 recurenții au imputat instanței de fond că a consemnat eronat că s-a respins proba cu expertiza tehnică câtă vreme nici nu s-a acordat cuvântul pe probe și s-a rămas în pronunțare pe excepțiile invocate de pârâți și din oficiu.
Reclamanții au pus concluzii, în consecință, numai asupra excepțiilor și nu și pe fond deși se acordase cuvântul și pe excepții și pe fond, urmând ca numai după soluționarea excepțiilor să pună concluzii și pe fondul pricinii.
Relativ la sentința recurată, recurenții au arătat, în esență că instanța a omis să se pronunțe pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului - invocate de acest pârât prin întâmpinare - și a CNCF CFR SA, invocată din oficiu, iar excepția tardivității a primit o dezlegare greșită. Sub acest din urmă aspect, s-a subliniat că reprezentanții pârâtei CNCF CFR SA au întabulat dreptul de proprietate în data de 18 septembrie 2008 (cu toate că certificatele de atestare a dreptului de proprietate au fost eliberate încă din anul 2003) după ce reclamanții i-au sesizat prin Adresa nr. 21689/2007 că există neconcordanțe în documente, neconcordanțe ce nu se puteau descoperi decât prin compararea planurilor din care se putea observa că s-au efectuat modificări în anul 2003 ce nu au fost însușite de autoritățile reclamante. Planurile au fost transmise de către pârâtă, reclamanților, la data de 14 noiembrie 2009; prin raportare la această dată, recurenții subliniază că termenul de 1 an pentru formularea acțiunii nu a fost depășit.
Intimații CN CFR, prin Sucursala Regională CF Iași, și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii au apreciat, prin întâmpinările depuse, că sunt neîntemeiate atât criticile aduse încheierii de ședință din data de 9 ianuarie 2011 cât și sentinței pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.
Examinând cauza din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate de recurenți (art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.) și în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare:
Sesizată la data de 26 martie 2010 cu acțiunea în constatarea nulității parțiale a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria "Y" nr. "Y1" din 18 noiembrie 2003 și seria "Y" nr. "Y2" din 18 noiembrie 2003 emise de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului în favoarea CNCF CFR SA, instanța de contencios administrativ a Curții de Apel Iași s-a pronunțat în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate asupra excepției tardivității acțiunii invocată de beneficiara celor două certificate de atestare a dreptului de proprietate, prin întâmpinare. Acest aspect rezultă cu claritate și din cuprinsul încheierii de dezbateri din 18 ianuarie 2011 (ce face parte integrantă din sentința recurată, a cărei pronunțare a fost amânată în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. (2) C. proc. civ.).
Prezumtivele erori de consemnare sunt nerelevante și puteau face obiectul unei cereri de îndreptare a erorilor materiale conform art. 281 alin. (1) C. proc. civ. Rezultă din încheierea de ședință în discuție că reclamanții au solicitat efectuarea unei expertize pentru a se stabili dacă au fost modificate planșele, însă în condițiile în care conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. instanța este datoare a soluționa mai întâi de toate excepțiile de procedură sau de fond, curtea de apel a respins cererea pentru administrarea acestei probe care vizează fondul pricinii, cu motivarea că nu este utilă proba.
Rezultă de asemenea din cuprinsul încheierii că părțile prezente au pus concluzii cu privire la toate cele trei excepții invocate în cauză, iar mențiunea că s-a acordat cuvântul și pe excepții dar și pe fond nu este de natură a atrage nulitatea încheierii, neproducând nicio vătămare recurenților-reclamanți.
Soluția dată excepției tardivității acțiunii este corectă și legală, raportat la probatoriul administrat și la dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 și va fi menținută de înalta Curte, însă cu substituirea motivării deoarece jurisprudența constantă în materia a statuat că nu este relevantă sub aspectul verificării respectării termenului de introducere a acțiunii data înscrierii în CF, ci data/momentul la care s-a luat cunoștință de actul pretins vătămător de cel care reclamă incidența art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Din probatoriul existent la filele 148 - 159 din dosarul de fond, respectiv, în principal, din corespondența purtată între autoritățile locale și CN CFR SA - Sucursala Regională CF Iași reclamanții au luat la cunoștință despre existența celor două acte administrative individuale contestate încă din anul 2004.
în acest condiții, atât termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (termen de prescripție) dar și termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din același act normativ (termen de decădere) în care se pot introduce acțiuni în contencios administrativ au fost încălcate de reclamanți, acțiunea fiind înregistrată la data de 26 martie 2010, deci la aproape 6 ani de la data la care s-a luat cunoștință de existența celor două certificate de atestare a dreptului de proprietate emise în favoarea CNCF CFR SA.
Introducerea peste termenul legal a acțiunii a făcut ca instanța să nu fie sesizată legal, astfel că orice discuție asupra altor excepții sau asupra fondului litigiului erau de prisos.
Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată
| ← ICCJ. Decizia nr. 983/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 968/2012. Contencios → |
|---|
