ICCJ. Decizia nr. 955/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 955/2012
Dosar nr.5614/2/2010
Şedinţa publică din 23 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta T.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea pârâtei să transmită dosarul nr. 31510/CC evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de cel mult 15 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunţate în prezenta cauza precum şi obligarea pârâtei să emită titlul de despăgubire în dosarul nr. 31510/CC, conform art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005, titlul VII, în termen de cel mult 15 zile de la întocmirea raportului de evaluare.
În motivare reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 378 din 23 noiembrie 2006, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, soluţionând notificarea nr. 692/2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, a respins solicitarea de restituire în natură a terenului situat în Bucureşti, sector 6, motivat de faptul că terenul este evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, şi a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 473 mp, teren expropriat în baza Decretului nr. 289/1988.
Dosarul a fost înaintat în luna decembrie 2006 Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, unde a fost înregistrat sub nr. 31510/CC.
S-a mai arătat că deşi au trecut mai mult de 3 ani de la momentul la care dosarul a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta nu a procedat la transmiterea dosarului în vederea evaluării, obligaţiei ce îi revenea conform art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, titlul VII, şi nici nu a emis Decizia privind titlul de despăgubire.
Prin Sentinţa civilă nr. 483 din 25 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta T.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta să desemneze un evaluator sau o societate de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare în dosarul înregistrat sub nr. 31510/CC, a respins cererea privind obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire şi a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4,3 RON către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că S.C. O. S.A. a emis adresa nr. 1498 din 15 octombrie 2010, prin care menţionează că imobilul notificat, expropriat prin Decretul nr. 289/1988, a fost evaluat la suma de 65.607 RON,aceasta fiind achitată reclamantei.
Curtea de Apel a constatat că dosarul a fost primit de către pârâtă în anul 2007, iar până la data formulării acţiunii în instanţă în anul 2010, respectiv data pronunţării hotărârii, 2011, aceasta nu a finalizat procedura administrativă de soluţionare a cererii de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri.
S-a mai reţinut că legiuitorul nu a prevăzut un termen de analizare a dosarelor privind propunerile motivate de acordare a despăgubirilor şi nici de transmitere a acestora către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, însă această împrejurare nu este de natură a justifica tergiversarea soluţionării cererii de către autoritatea pârâtă.
Intervalul de timp de peste 3 ani scurs de la data înregistrării dosarului reclamantei la A.N.R.P. şi până la sesizarea instanţei de către aceasta, nu poate fi considerat un termen rezonabil, expresie a garanţiei unui proces echitabil statuat în art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, cu atât mai mult cu cât a fost ataşată întreaga documentaţie solicitată de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei de a emite titlul de despăgubire în 15 zile de la întocmirea raportului de evaluare, a fost apreciat ca neîntemeiat, în cauză neputându-se reţine existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare din partea pârâtei.
Curtea de Apel a mai considerat că în lipsa raportului de evaluare şi în condiţiile în care se atestă plata unor despăgubiri la data preluării imobilului naţionalizat, instanţa nu poate aprecia în ce măsură reclamanta mai este îndreptăţită la plata vreunei sume de bani cu titlu de despăgubire, astfel că nu poate dispune obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta T.M. şi pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au formulat recursuri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin motivele de recurs consideră că sentinţa civilă recurată este netemeinică şi nelegală (cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) cât priveşte obligarea la transmiterea dosarului la evaluare.
Recurenta arată că Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului I, modifică şi completează Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Titlului VII, reglementează Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Totodată, mai susţine că în cuprinsul art. 1 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se arată că „prezenta lege reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 …".
Prin urmare, acesta este cadrul normativ în virtutea căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor îşi exercită atribuţiile mai sus amintite.
În cauza dedusă judecăţii, printr-o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, sector 6.
Prin Decizia nr. 378 din 23 noiembrie 2006, A.V.A.S. în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat.
Dosarul aferent dispoziţiei amintite a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Recurenta consideră că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii, în sensul că dosarul aferent Deciziei nr. 378/2006, a fost transmis de A.V.A.S., în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 31510/CC.
Totodată, dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.
Referitor la etapa evaluării, se arată că această etapă este condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei centrale înainte de apariţia OUG nr. 81/2007, şi cele transmise după intrarea în vigoare a actului normativ amintit.
Dosarul privind acordarea de despăgubiri face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale după intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.
De asemenea, recurenta-pârâtă mai arată că dosarul reclamantei va intra în următoarea şedinţă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea atribuirii unui evaluator, ce va întocmi lucrarea de specialitate.
În ceea ce priveşte obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4,3 RON reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar, se arată că potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată "Cererile sau acţiunile în justiţie, precum şi transcrierea sau intabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prevederilor prezentei legi şi de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru".
Reclamanta T.M., în motivarea recursului susţine că instanţa de fond în mod greşit a respins ca neîntemeiat cel de-al doilea capăt de cerere, apreciind că în cauză nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare din partea pârâtei.
Recurenta-reclamantă arată că art. 16 din Legea nr. 247/2005 prevede o serie de etape ulterioare emiterii raportului de evaluare (comunicare raport, obiecţiuni), iar art. 16 alin. (7) prevede că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Se mai susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că pârâta nu poate fi obligată să emită titlul de despăgubire.
În măsura în care instanţa ar fi apreciat că nu se impune obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire într-un termen determinat, ar fi putut proceda la admiterea, în parte, a celui de-al doilea capăt de cerere fără a stabili un termen pentru îndeplinirea obligaţiei şi fără a încălca în acest fel principiul disponibilităţii.
De altfel, evaluarea imobilului şi întocmirea raportului de evaluare reprezintă doar nişte etape administrative premergătoare emiterii actului administrativ astfel încât neîndeplinirea acestor etape administrative de către pârâtă semnifică în fapt refuzul nejustificat de emitere a titlului de despăgubire.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente, cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta T.M. este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.
Potrivit art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor altor bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Înalta Curte constată că soluţia adoptată de prima instanţă este greşită, fiind rezultatul unor confuzii între actul administrativ şi operaţiunea administrativă.
Decizia care se emite de către organul administrativ este un act administrativ, iar evaluarea este o operaţiune administrativă.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 obiectul acţiunii judiciare la instanţa de contencios administrativ îl poate constitui refuzul nejustificat al unei autorităţi de a emite un act administrativ sau refuzul de efectuare a unei operaţiuni administrative.
Evaluarea imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 247/2005 are caracterul unei operaţiuni administrative premergătoare emiterii actului administrativ, deciziei de acordare a titlului de despăgubire.
Obiectul acţiunii îl stabileşte, potrivit principiului disponibilităţii, partea care formulează cererea de chemare în judecată.
În raport de obiectul acţiunii judiciare la care se referă art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamantul poate solicita fie obligarea autorităţii la emiterea actului administrativ, fie la efectuarea unei operaţiuni administrative premergătoare, cum este în speţă evaluarea.
Dacă partea solicită obligarea la emiterea titlului de despăgubire, adică a actului administrativ, instanţa nu poate respinge cererea deoarece emiterea deciziei presupune, implică, în mod necesar şi evaluarea, efectuarea prealabilă a operaţiunii administrative.
În aceste condiţii, instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită, întrucât nu a cercetat legalitatea şi temeinicia cererii formulate.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, motiv pentru care o va modifica şi va obliga pârâta să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubire în dosarul nr. 31510/CC .
Pentru considerentele deja expuse Înalta Curte constată că recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este nefondat, motiv pentru care îl va respinge, ca atare.
În ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond în mod greşit a obligat pârâta să plătească cheltuielile de judecată, Înalta Curte apreciază că acesta este neîntemeiat şi nu poate fi primit.
Instanţa de fond, în mod corect a reţinut culpa procesuală a pârâtei şi a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă, va modifica sentinţa recurată în sensul că va obliga Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire în dosarul nr. 31510/CC, iar recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 1.240 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei T.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de T.M., împotriva Sentinţei civile nr. 483 din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că obligă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire în dosarul nr. 31510/CC.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Obligă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 1.240 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei T.M.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2012.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 954/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 957/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
