ICCJ. Decizia nr. 951/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 951/2012
Dosar nr.1037/36/2011
Şedinţa publică din 23 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul Z.G.E. a chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, solicitând suspendarea executării următoarele acte:
- Ordinelor Preşedintelui ANAF nr. 2406, 2407 din 04 iulie 2011;
- Preavizului nr. 38603 din 05 iulie 2011;
- rezultatelor examenului de testare profesională;
- Ordinului nr. 7427 din 02 august 2011 prin care i s-a adus la cunoştinţă eliberarea din funcţia publică teritorială de execuţie de controlor vamal asistent, până la soluţionarea plângerii prealabile formulate împotriva acestor acte administrative, respectiv până la rămânerea definitivă a cererii în anulare formulate împotriva acestora.
Reclamantul a arătat că a îndeplinit funcţia publică teritorială de execuţie de inspector grad profesional principal la Compartimentul de Inspecţie Mărfuri Accizate din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Constanţa.
Prin actul administrativ intitulat "preaviz" nr. 38603 din 05 iulie 2011 emis de Autoritatea Naţională a Vămilor i s-a comunicat acordarea unui preaviz de 30 de zile calendaristice începând cu data emiterii acestuia, având în vedere faptul că funcţia publică pe care o ocupa a fost supusă reorganizării în baza Ordinului nr. 2406/2011.
De asemenea, în acest "preaviz" s-a menţionat că funcţia publică de execuţie pe care o ocupa este vacantă şi că poate să opteze pentru ocuparea aceleiaşi funcţii urmând a susţine un examen în baza opţiunii formulate care trebuia transmisă în scris până la data de 12 iulie 2011.
Conform Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 2407 din 04 iulie 2011 s-a dispus ca examinarea candidaţilor care depăşeau numărul posturilor vacante să se facă în perioada 18 - 29 iulie 2011.
Întrucât era pus în situaţia de a ocupa prin examen un post pe care deja îl ocupa şi ale cărui atribuţii deja le exercita a formulat opţiunea de a ocupa postul de inspector grad profesional principal la Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală, post supus reorganizării. Conform prevederilor Ordinului nr. 2407/2011 s-a stabilit că în situaţia în care mai multe persoane optează pentru aceeaşi funcţie publică de conducere sau de execuţie vacantă se organizează examen de testare profesională.
Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că cererea de suspendare a Ordinelor nr. 2406 din 04 iulie 2011 şi nr. 2407 din 04 iulie 2011 a rămas fără obiect deoarece începând cu data de 08 august 2011 şi-au produs efectele.
Pe fondul cererii de suspendare a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Pârâta DRAOV Constanţa în numele şi pe seama ANV Bucureşti, a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepţie lipsa calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale a Vămilor în ceea ce priveşte capătul de cerere privind suspendarea executării şi a efectelor Ordinelor Preşedintelui ANAF nr. 2406 din 04 iulie 2011 şi nr. 2407 din 04 iulie 2011 având în vedere că aceste acte administrative au fost emise de Preşedintele ANAF în baza HG nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea ANAF şi nu au fost emise de conducătorul Autorităţii Naţionale a Vămilor.
A mai invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii privind suspendarea efectelor actelor administrative cu caracter normativ, Ordinele nr. 2406, 2407/2011, motivat de faptul că aceste ordine au fost emise de alt angajator şi titular al reorganizării sistemului vamal.
De asemenea, a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere prin care se solicita suspendarea executării preavizului emis de Vicepreşedintele ANAF care conduce Autoritatea Naţională a Vămilor, întrucât începând cu data de 08 august 2011 preavizul acordat reclamantului şi-a produs efectele.
Prin Sentinţa civilă nr. 331 din 12 octombrie 2011 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate de pârâţi ca neîntemeiate şi a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul Z.G.E. în contradictoriu cu pârâţii - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Naţională a Vămilor, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond, luând în considerare precizările făcute de reclamant, în sensul că fiecare pârât a fost chemat în judecată pentru actele emise, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii cererii, invocate de pârâte, ca nefondate.
Reclamantul a solicitat suspendarea executării actului administrativ ca urmare a sesizării, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Chiar şi în situaţia în care actul administrativ a fost pus în executare, reclamantul are la îndemână dispoziţiile art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004, instanţa fiind datoare a examina cererea de suspendare, motiv pentru care nu se poate reţine excepţia lipsei de obiect ca fiind întemeiată.
În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului şi al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.
Sub acest aspect, instanţa a apreciat că împrejurările concrete de fapt şi de drept în care actele contestate au fost emise nu creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestora, încât să conducă la măsura suspendării efectelor lor.
Şi în ceea ce priveşte paguba iminentă s-a reţinut că argumentele invocate de către reclamant sunt nefondate, în condiţiile în care paguba iminentă nu se prezumă, ci ea trebuia a fi dovedită de către persoana lezată, prin probe concludente.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamatul Z.G.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se invocă prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prevederile art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 menţionează că "Reducerea unui post este justificată dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii", iar atribuţiile posturilor din cadrul Serviciului Antifraudă Fiscală şi Vamală au rămas aceleaşi. Deci nu se poate pune problema unei proceduri a reorganizării instituţiei care să aibă la bază o cauză reală şi serioasă din moment ce atribuţiile posturilor vizate au rămas aceleaşi. Art. 100 alin. (1) stabileşte că există reorganizare doar în situaţia în care se modifică atribuţiile posturilor respective, motiv pentru care această restructurare apare ca nelegală reprezentând doar o metodă de îndepărtare din instituţie a anumitor funcţionari.
Recurentul mai susţine că prin Ordinele nr. 2406, 2407/2011 s-au încălcat dispoziţiile art. 38 şi art. 39 din HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.
În ceea ce priveşte Preavizul nr. 38603 din 05 iulie 2011 se învederează faptul că acesta a fost emis înainte de existenţa iminenţei încetării raporturilor de muncă, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 conform cărora "în cazul eliberării din funcţia publică, autoritatea sau instituţia publică este obligată să acorde funcţionarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice."
Deci, prin Ordinul nr. 7427 din 02 august 2011 trebuia să îi fie recunoscut preavizul de 30 de zile calendaristice care începeau să curgă anterior producerii efectelor deciziei de eliberare din funcţie. Actul administrativ de eliberare din funcţie nu prevede acordarea dreptului la preaviz, sens în care se încalcă în mod clar dispoziţiile legii funcţionarilor publici, precum şi posibilitatea acestuia de a opta în cadrul termenului de preaviz la o funcţie publică vacantă. Or, atâta vreme cât la emiterea Ordinelor 2406, 2407/2011 s-au încălcat prevederile HG nr. 611/2008 care prevedeau publicarea bibliografiei cu minim 30 de zile anterior susţinerii examenului, atâta vreme cât aceste ordine cu caracter normativ, având în vedere că vizau o întreagă categorie socio-profesională, nu au fost publicate în Monitorul Oficial pentru a-şi putea produce efecte, rezultă în mod clar că instanţa învestită cu cererea de suspendare nu avea de analizat aspecte de fapt astfel încât să fie necesară administrarea probelor specifice unei acţiuni în anulare, ci trebuia să verifice sumar dacă s-au respectat dispoziţiile legale învederate ca încălcate. Din această perspectivă cererea de suspendare era admisibilă fără a fi necesară o analiză în fond a actelor administrative contestate.
Aceeaşi este şi situaţia preavizului şi Ordinului nr. 7427 din 02 august 2011, instanţa de fond având căderea să verifice dacă s-au încălcat la momentul emiterii acestora dispoziţiile legale impuse de art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Recurentul mai susţine că prin încetarea raporturilor de muncă a fost lipsit de singurul său venit care reprezintă principala sursă financiară pentru întreţinerea familiei sale. Este astfel previzibil că prin lipsirea de salariu acesta va suferi un prejudiciu material viitor, datorită lipsei mijloacelor de subzistenţă.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumţia de legalitate, fiind el însuşi titlu executoriu.
Suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu şi ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".
Prin urmare, legea impune următoarele condiţii pentru a se dispune suspendarea executării în condiţiile art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004:
- să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral;
- să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă;
- să se facă dovada existenţei "cazului bine justificat";
- să se facă dovada "pagubei iminente".
Primele două condiţii sunt îndeplinite pentru că se solicită suspendarea unui act administrativ unilateral şi s-a formulat plângere prealabilă.
"Cazul bine justificat" este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În cauză, în motivele de recurs au fost invocate, în dovedirea cazului bine justificat, dispoziţiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 care se referă la preaviz, care nu pot fi reţinute pentru "cazul bine justificat" în cazul ordinului de eliberare din funcţie.
A fost indicată, ca motiv de nelegalitate, încălcarea dispoziţiilor art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, dar în cadrul cererii de suspendare instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să se limiteze numai la împrejurări de fapt sau/şi de drept care creează o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, or asemenea împrejurări nu au fost invocate de reclamantă pentru a se considera îndeplinită condiţia "cazului bine justificat".
"Paguba iminentă", o altă condiţie ce trebuie îndeplinită cumulativ pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind "prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării autorităţii publice sau a unui serviciu public".
Şi în privinţa acestei condiţii, susţinerile sunt nefondate.
Recurentul invocă numai pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de emiterea ordinului a cărui suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat, vor fi analizate de către instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
În cadrul cererii de suspendare se analizează numai prejudiciul material, viitor şi previzibil şi care nu ar putea fi recuperat, or, în cazul anulării actului administrativ, instanţa va obliga şi la recuperarea prejudiciilor cauzate.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Z.G.E., împotriva Sentinţei civile nr. 331 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2012.
Procesat de GGC - AZ
← ICCJ. Decizia nr. 950/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 952/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
---|