ICCJ. Decizia nr. 976/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 976/2012
Dosar nr.350/43/2010
Şedinţa publică din 23 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, petenta R.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Mureş, anularea Hotărârii nr. 5240 din 11 octombrie 2010 şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În cuprinsul contestaţiei a invocat faptul că are calitatea de persoană refugiată, deoarece împreună cu mama sa, fiind persecutate de trupele hortiste şi germane care au ocupat localitatea din localitatea Bărboşi, jud. Mureş, s-au refugiat în luna septembrie 1940 în localitatea Mihai Viteazu jud. Cluj unde au locuit până în luna martie 1945 când s-au întors în localitatea natală.
Prin Sentinţa civilă nr. 92 din 7 aprilie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de R.M., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Mureş.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că, potrivit recensământului din 1941, Studia Cenzualia Transisilvanica, Recensământul din 1941 Transilvania, Editura universitară Clujană 2002, ambele localităţi se aflau în perioada menţionată în teritoriul administrativ al României, iar dispoziţiile Legii nr. 189/2000 acordă drepturi doar persoanelor persecutate, în speţă refugiate, din motive etnice.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta R.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond în mod greşit a respins acţiunea, deoarece din cauza trupelor hortiste a fost nevoită să se refugieze.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Recurenta, a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.
Simpla mutare a recurentei, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuţii etnice.
În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că refugierile care, într-adevăr, au avut loc în zonă în perioada 1940 - 1945, s-au datorat stării de război şi liniei frontului şi au vizat toţi locuitorii din zonă fără deosebire de etnie. Indiscutabil că şi persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu datorită acestui eveniment au avut de suferit, însă legiuitorul, prin acest act normativ, nu a înţeles să acorde daune compensatorii şi acestor categorii de persoane.
Aşa fiind, cum recurenta-reclamantă nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiată şi că acest lucru ar fi fost consecinţa unor persecuţii din motive etnice, în mod corect, instanţa de fond, a dispus respingerea acţiunii, ca nefondată.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de R.M. împotriva Sentinţei civile nr. 92 din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2012.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 975/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 979/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
