ICCJ. Decizia nr. 119/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
INALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 119/2013
Dosar nr. 1731/54/2011
Şedinţa publică de la 15 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 29 august 2011 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 1731/54/2011, reclamantul G.A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să dispună obligarea pârâtei să emită decizia de convertire a titlurilor de valoare nominală în titlu de despăgubire.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 661 din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul G.A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul că a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia de convertire a titlurilor de valoare nominală în titlu de despăgubire, în conformitate cu dispoziţia nr. 4721 din 15 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, pentru imobilul imposibil de restituit în natură situat în Craiova, judeţul Dolj.
Instanţa a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul Gherghe Aurel a solicitat în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, jud. Dolj.
Dreptul de despăgubiri a fost stabilit în favoarea reclamantului prin Dispoziţia nr. 4721 din 15 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, act prin care i-au fost acordate măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, în cuantum de 338.777.000 lei, sumă la care a fost evaluat imobilul.
În considerarea acestei sume s-au emis pentru reclamant de către M.F.P. titluri de valoare nominală de 339.000.000 lei.
La data de 09 decembrie 2008, prin cererea înregistrată sub nr. 9842, reclamantul a solicitat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor convertirea titlurilor de valoare nominală în titlul de despăgubire.
Dosarul ce a stat la baza emiterii dispoziţiei nr. 4721/2005 emisă de Primatul Municipiului Craiova a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 12069/CC.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prevăd că titlurile de valoare nominală emise de M.F.P. în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001 până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil emisă în temeiul H.G. nr. 498/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se convertesc prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în titluri de despăgubire.
În acest caz, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va decide după primirea cererilor persoanelor îndreptăţite, la care vor fi anexate în original titlurile de valoare nominală, nevalorificate. Cererile prevăzute la alin. 4 se vor depune la Secretariatul Comisiei.
Instanţa a reţinut că faţă de reclamant nu este aplicabilă procedura prevăzută de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deoarece valoarea despăgubirii a fost deja stabilită printr-o decizie anterioară, după cum a fost stabilită şi modalitatea de plată efectivă a acesteia, respectiv prin intermediul titlurilor de valoare nominală emise de Ministerul Finanţelor Publice.
Ulterior, în baza modificării adusă Legii nr. 247/2005, s-a procedat la convertirea titlurilor de valoare nominală nevalorificate în titluri de despăgubiri, fără a mai fi necesară reevaluarea imobilelor, deoarece legiuitorul a prescris o anumită procedură de urmat pentru situaţiile în care s-a aflat şi reclamantul.
Din prevederile legale mai sus citate, a reţinut instanţa de fond faptul că rezultă că revine Comisiei speciale pentru Stabilirea Despăgubirilor competenţa exclusivă de a dispune convertirea titlurilor de valoare nominală emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în titlu de despăgubire.
S-a reţinut că este nelegală susţinerea pârâtei, în sensul că Secretariatul Comisiei, în vederea completării şi reanalizării dosarului de despăgubire a solicitat să fie completat dosarul cu înscrisuri, care să facă dovada situaţiei juridice a imobilului teren pentru care s-a propus acordarea de titluri de valoare, titluri care, de altfel, au fost emise de M.F.P., precum şi dovada proprietăţii acestuia la momentul dobândirii, instanţa de primă jurisdicţie reţinând că la acest moment nu mai poate fi pusă în discuţie legalitatea emiterii dispoziţiei nr. 4721 din 15 februarie 2005, deoarece, practic, ne aflăm în faza punerii în executare a dispoziţiei emise de autoritatea administrativă, căile de atac fiind prevăzute de lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalităţii. Potrivit acestui principiu, dispoziţia emisă de către primar nu poate fi atacată pe alte căi, decât cele expres prevăzute de lege.
De altfel, în speţă, pârâta nu a făcut dovada efectuării vreunei operaţiuni administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la data depunerii cererii de către reclamant şi până la data introducerii acţiunii.
Curtea a constatat că, faţă de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 247/2005, refuzul pârâtei de a soluţiona cererea reclamantului, în sensul de a emite o decizie prin care să fie convertite titlurile de valoare nominală în titlu de despăgubire, este unul nejustificat.
3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta a criticat sentinţa instanţei de fond ca netemeinică, arătând că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei.
Recurenta a precizat că în cadrul procedurii administrative prevăzute de lege trebuie parcurse mai multe etape pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, iar în cauza de faţă a fost parcursă etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, în sensul că dosarul reclamantului a fost înregistrat la sediul Secretariatului Comisiei Centrale sub nr. 12069/CC.
S-a arătat că dosarul reclamantului a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură iar urmare a acestei analizări s-a constatat că dosarul reclamantului trebuie completat cu anumite înscrisuri necesare soluţionării şi pentru încheierea acestei etape administrative, iar numai după ce dosarul va fi completat cu informaţiile solicitate, dosarul va putea fi supus aprobării în şedinţa comisiei.
Recurenta a precizat că nu poate fi susţinută tergiversarea soluţionării dosarului reclamantului, întrucât verificarea situaţiei juridice a imobilului notificat este absolut necesară pentru a se determina dacă imobilul a fost preluat abuziv, aşa cum prevăd dispoziţiile legale.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că intimatul-reclamant a invocat refuzul nejustificat al pârâtei de a soluţiona cererea, respectiv de a se emite decizia de convertire a titlurilor de valoare nominală în titlu de despăgubire.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Definiţia excesului de putere este dată de art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004 şi constă în exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând administraţiei publice, prin încălcarea dreptului şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.
În cauza de faţă, Înalta Curte a constatat că prin Dispoziţia nr. 4721 din 15 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova i-au fost acordate reclamantului măsuri reparatorii, respectiv titluri de valoare nominală în cuantum de 338.777.000 lei pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Craiova.
Reclamantul G.A., persoana îndreptăţită în Dosarul nr. 12069/CC, prin cererea nr. 9842 a solicitat convertirea Titlurilor de valoare nominală în titlu de despăgubire.
În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 „Titlurile de valoare nominală emise de Ministerul Finanţelor Publice în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001, republicată, până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil emisă în temeiul H.G. nr. 498/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se convertesc şi prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în titlu de despăgubire.
În aceste condiţii, verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantului se priveşte ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, admiţând acţiunea formulată.
Critica formulată de recurent este neîntemeiată, întrucât instanţa de fond a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia de convertire a titlurilor de valoare nominală în titlu de despăgubire cu respectarea dispoziţiilor legale.
Nici critica cu privire la faptul că dosarul reclamantului ar fi fost incomplet nu poate fi primită de Înalta Curte, întrucât înscrisurile considerate a fi necesare în dosar de către Comisie, după analizarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului solicitat şi după emiterea unei decizii ce cuprinde suma efectivă ce trebuie restituită reclamantului nu mai poate face obiectul unei analize sub aspectul legalităţii emiterii dispoziţiei, ce se referă la măsurile reparatorii deja dispuse, respectiv titluri de valoare nominală în cuantum de 338.777.000 lei pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Craiova.
Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în soluţionarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenţie se apără drepturi concrete şi efective, iar orice ingerinţă în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menţinerii unui just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială şi.
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că nesoluţionarea cererii formulate, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată.
Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere.
Înalta Curte a reţinut că apărarea recurentei nu are temei legal, iar orice amânare în soluţionarea cererii reclamantului ar însemna depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, amânarea emiterii deciziei solicitate pentru o dată neprecizată reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 661 din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1185/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1190/2013. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
