ICCJ. Decizia nr. 19/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 19/2013
Dosar nr. 1439/46/2011
Şedinţa publică din la 8 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, reclamanta I.R.I. (fostă E.) în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. şi C.C.S.D., a solicitat obligarea pârâtelor s ă efectueze procedurile administrative aferente în vederea acordării în termen legal a despăgubirilor, conform dispoziţiilor Titlului al VII- lea din Legea nr. 247/2005, în sensul emiterii deciziei de acordare a titlului de despăgubiri pentru imobilul teren de 957 mp. şi construcţii aferente, situat în Piteşti, Judeţul Argeş.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziţia Primăriei Municipiului Piteşti nr. 1492 din 28 iunie 2010 privind soluţionarea dosarului întocmit în baza Notificării nr. 2815/11805 din 08 august 2001, s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri ce vor fi acordate în baza Titlului al VII- lea din Legea nr. 247/2005, de C.C.S.D., pentru imobilul notificat – teren de 957 mp şi construcţii aferente, situat în Piteşti, Judeţul Argeş, Și deȘi a trecut o perioadă mai mare de timp de la data înregistrării dosarului la A.N.R.P., pârâtele nu au finalizat procedura de acordare a despăgubirilor.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 474 din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel PiteȘti, a admis acțiunea formulată de reclamanta I.R.I. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. Și a obligate pârâta să emită decizia, reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. 48101/ CC.
Totodată, Curtea de apel a respins acţiunea reclamantei, faţă de pârâta A.N.R.P., pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 1492 din 28 iunie 2010, privind soluţionarea notificării din 8 august 2001, cu persoana îndreptăţită I.R.I., a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, înregistrat sub nr. 48101/ CC, fiind declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005, dar până în prezent nu s-a emis decizia privind titlul de despăgubire.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că deşi legea nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor înaintate Secretariatului C.C.S.D., intervalul de timp în care, în cazul de faţă, Comisia nu a îndeplinit nici un act în procedura Legii nr. 247/2005, este apreciat ca depăşind un termen rezonabil, necesar autorităţii pârâte pentru demararea procedurii.
3. Recursul pârâtei
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, se arată, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că a fost nesocotit termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamanţilor, neţinând seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii şi înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.
Totodată, arată recurenta, prin Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D., faţă de care, în mod eronat instanţa de fond a reţinut că a fost depăşit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluţionate dosarele se face în raport şi de această decizie.
Recurenta susţine, de asemenea, că instanţa de fond a obligat-o să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire cu încălcarea etapelor administrative premergătoare, respectiv cea a evaluării.
De asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile Dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012 în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de graţie de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.
II. Considerentele Înaltei Curți a asupra recursului,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimata–reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând obligarea pârâtei la efectuarea procedurilor administrative aferente în vederea acordării în termen legal a despăgubirilor, conform dispoziţiilor Titlului al VII- lea din Legea nr. 247/2005, în sensul emiterii deciziei de acordare a titlului de despăgubiri pentru imobilul teren de 957 mp. şi construcţii aferente, situat în Piteşti, judeţul Argeş.
Înalta Curte constată că în mod corect, în raport de dispoziţiile din Capitolul V – Titlul al VII- lea „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să procedeze la efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului şi să emită o decizie privind titlul de despăgubire aferent Dispoziţiei Primăriei Municipiului Piteşti nr. 1492 din 28 iunie 2010.
Soluţia instanţei de fond se impune pentru că, prin nesoluţionarea cererii întru-un interval de timp foarte mare, în raport cu data emiterii dispoziţiei, respectiv 28 iunie 2010, este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptăţeşte pe intimată să invoce încălcarea principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidenţa acestui principiu, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate şi aplicate decât în acord cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanţie a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât şi în cadrul procedurii administrative.
Soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună administraţie, drept fundamental al cetăţeanului U.E., consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. şi care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre.
Statului îi revine, aşadar, obligaţia de a organiza funcţionarea sistemului autorităţilor sale astfel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivităţii autorităţii publice.
De aceea, Înalta Curte constată că atitudinea autorităţii recurente nu poate fi justificată nici prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în doctrină şi practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra şi nu poate justifica legal întârzierea în soluţionarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are caracter intern şi nu poate înfrânge principiul sus-menţionat al termenului rezonabil de soluţionare a cererilor persoanelor îndreptăţite.
Or, în speţă, termenul în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării intimatei-reclamante de soluţionare a cererii sale nu se încadrează în noţiunea de termen rezonabil, astfel încât instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea, soluţia impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul al VII- lea, cât şi cu dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.
De asemenea, contrar celor susţinute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci a sancţionat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuţiilor legale în soluţionarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a fost obligată prin sentinţa recurată, cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în actul normativ susmenţionat, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării.
Înalta Curte nu poate reţine solicitarea de acordare a unui termen de graţie de 6 luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de faţă, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face obiectul cauzei de faţă, va fi pusă în executare cu respectarea dispoziţiilor normative aplicabile în cauză.
În temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie reluată procedura de emitere a titlului.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinţei civile nr. 474/F-CONT din 7 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1754/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2/2013. Contencios. Anulare act administrativ.... → |
|---|
