ICCJ. Decizia nr. 20/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 20/2013
Dosar nr. 216/54/2011
Şedinţa publică din 8 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanții G.I., G.D. Și G.M.I. în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, C.C.S.D., obligarea acestuia să emită şi să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 4/N/2002, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin Dispoziţia nr. 11595 din 19 iulie 2005, emisă de Primarul Municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului al VII- lea din legea nr. 247/2005 către reclamanţi, pentru imobilul imposibil de restituit în natură Și deȘi dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 12252/ CC şi nu a fost soluţionat până la această dată.
La data de 17 februarie 2011 pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova şi a Primarului Municipiului Craiova, arătând că cei doi chemaţi în garanţie aveau obligaţia de a trimite dosarul aferent notificării însoţit de toate actele prevăzute de art. 16.alin. (5) din H.G. 1095/2005, obligaţie pe care nu şi-au îndeplinit-o.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 611 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții G.I., G.D. Și G.M.I. în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, C.C.S.D. Și a obligate pârâtul să emită reclamanţilor decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, 1, conform Dispoziţiei nr. 11595/2005 a Primarului Municipiului Craiova.
Totodată, Curtea de apel a respins atât cererea privind daunele cominatorii şi cea privind obligarea Primăriei Craiova şi a Prefecturii la înaintarea dosarului către C.C.S.D., cât Și cererea de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Dispoziţia nr. 11595/2005, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea de despăgubiri către reclamanţi, pentru imobilul notificat sub nr. 4/N/2002, imposibil de restituit în natură, situat în Craiova, iar dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor a fost transmis către C.C.S.D. pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispoziţiilor titlului al VII- lea din Legea 554/2004, obligaţie ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta Comisia Centrală.
Prin urmare, prima instanță a constatat că în cauză, că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident dreptul la un proces rezonabil.
S-a arătat în considerentele sentinței atacate că că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.
Curtea a mai reținut că a fost identificat imobilul imposibil de restituit, astfel că nu pot fi reţinute ca întemeiate apărările pârâtei C.C.S.D. prin care se invocă caracterul neîntemeiat al cererii promovate de reclamanţi privind obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire Și aceleaşi considerente nu pot fi primite apărările pârâtei referitoare la returnarea dosarului aferent dispoziţiei în vederea completării sub aspectul identificării imobilului în condiţiile în care Comisia Centrală, conform Titlului al VII- lea al Legii nr. 247/2005, nu are competenţa de a exercita un control asupra legalităţii Dispoziţiei date de Primar.
În ceea ce priveşte returnarea dosarului în vederea completării conform art. 16 alin. (5) din H.G. 1095/2005, judecătorul fondului a reținut că, la dosarul aferent notificării se află procesul verbal de negociere şi procesul verbal din data de 21 august 1980 în care este descris imobilul.
Referitor la cererea de obligare la daune cominatorii, prima instanță a constatat că aceasta este nefondată, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
În fine, având în vedere că pârâta C.C.S.D. nu a căzut în pretenţii materiale faţă de reclamanţi, prima instanță a respins cererea de chemare în garanţie formulată de această pârâtă.
3. Recursul pârâtei
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, se arată, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că a fost nesocotit termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamanţilor, neţinând seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii şi înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.
Totodată, arată recurenta, la dosarul de despăgubire al reclamanților nu se regăsesc toate înscrisurile ce au stat la baza emiterii dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001.
Recurenta a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție Și nu Și-a manifestat rolul active pentru identificarea imobilului.
Recurenta susţine, de asemenea, că instanţa de fond a obligat-o să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire cu încălcarea etapelor administrative premergătoare, respectiv cea a evaluării.
De asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012 în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de graţie de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.
II. Considerentele Înaltei Curți a asupra recursului
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimaţii–reclamanți au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând obligarea pârâtei la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, pentru care s-a propus acordarea despăgubirilor prin Dispoziţia nr. 11595 din 19 iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova.
Înalta Curte constată că în mod corect, în raport de dispoziţiile din Capitolul V – Titlul al VII- lea „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să procedeze la efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului şi să emită o decizie privind titlul de despăgubire aferent Dispoziţiei nr. 11595 din 19 iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova,
Soluţia instanţei de fond se impune pentru că, prin nesoluţionarea cererii întru-un interval de timp foarte mare, în raport cu data emiterii dispoziţiei, respectiv 28 iunie 2005, este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptăţeşte pe intimată să invoce încălcarea principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidenţa acestui principiu, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate şi aplicate decât în acord cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanţie a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât şi în cadrul procedurii administrative.
Soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună administraţie, drept fundamental al cetăţeanului U.E., consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. şi care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre.
Statului îi revine, aşadar, obligaţia de a organiza funcţionarea sistemului autorităţilor sale astfel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivităţii autorităţii publice.
Or, în speţă, termenul în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării intimatei-reclamante de soluţionare a cererii sale nu se încadrează în noţiunea de termen rezonabil, astfel încât instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea, soluţia impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul al VII- lea, cât şi cu dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.
Înalta Curte constată că susținerile recurentei în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție sunt nefondate, întrucât, aȘa cum rezultă din dispozitivul sentinței atacate, Curtea de apel a respins cererea de chemare în garanție, arătând în considerentele sentinței Și motivul pentru a apreciat că această cerere este nefondată.
De asemenea, nici criticile recurentei referitoare la faptul că instanța de fond nu Și-a manifestat rolul activ cu privire la identificarea imobilului, nu sunt fondate, întrucât la dosarul cauzei există suficiente date pentru a se putea evalua imobilul revendicat de reclamantă. Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantului ar însemna depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.
Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere că art. 16 alin. (4) din Titlul al VII- lea al Legii nr. 247/2005, conferă Comisiei Centrale atribuţia de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziţia emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv în competenţa entităţii învestite cu soluţionarea notificării şi a instanţelor competente să exercite controlul judecătoresc asupra acesteia.
De asemenea, contrar celor susţinute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci a sancţionat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuţiilor legale în soluţionarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a fost obligată prin sentinţa recurată, cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în actul normativ susmenţionat, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării.
Înalta Curte nu poate reţine solicitarea de acordare a unui termen de graţie de 6 luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de faţă, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face obiectul cauzei de faţă, va fi pusă în executare cu respectarea dispoziţiilor normative aplicabile în cauză.
În temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie reluată procedura de emitere a titlului.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinţei nr. 611 din 23 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2/2013. Contencios. Anulare act administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 2001/2013. Contencios → |
|---|
