ICCJ. Decizia nr. 2/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2/2013
Dosar nr. 10237/2/2010
Şedinţa din 8 ianuarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel BucureȘti, reclamanta D.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României:
- anularea art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma actuală) privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor,
- anularea parţială a art. 1 din H.G. nr. 737/2010, în sensul anulării dispoziţiilor privitoare la pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor de judecată şi al parchetelor de pe lângă acestea,
- să se constate că Legea nr. 567/2004, cu modificările ulterioare, lege specială în baza căreia, până la intrarea în vigoare a celor două acte criticate, erau calculate pensiile de serviciu cuvenite personalului auxiliar al instanţelor de judecată şi al parchetelor de pe lângă acestea, este în vigoare
- obligarea Guvernului României la despăgubiri către reclamantă pentru prejudiciile cauzate ca urmare a recalculării pensiei, prejudiciu reprezentând diferenţa între cuantumul pensiei ce i se cuvine în baza legii speciale şi cuantumul pensiei primite în baza Legii nr. 119/2010 şi a H.G. nr. 737/2010, pentru perioada septembrie 2010 şi până la revenirea la plata pensiei speciale ce i se cuvine de drept,
- să se dispună suspendarea aplicării Legii nr. 119/2010 şi a H.G. nr. 737/2010 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a fondului acţiunii,
- cu cheltuieli de judecată,
- invocând totodată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi a dispoziţiilor art. 1 privitoare la pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor de judecată şi al parchetelor de pe lângă acestea, din H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 2001 s-a pensionat, îndeplinind condiţiile de vârstă şi vechime în muncă, după ce timp de 33 de ani, neîntrerupt, a avut funcţia de grefier de şedinţă, iar la data de 2 septembrie 2010 i-a fost comunicată Decizia nr. 153289 din 17 august 2010 emisă ca urmare a intrării în vigoare a legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi a H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute de art. 1 lit. c) Și h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile faţă de pârât, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, sub ambele capete de cerere (anularea şi suspendarea executării H.G. nr. 737/2010).
La data de 10 februarie 2011, M.M.F.P.S. a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernului României, solicitând încuviinţarea cererii de intervenţie şi pe fond, respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin încheierea de şedinţă publică de la data de 31 mai 2011, Curtea a admis în parte cererea reclamantei de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 şi art. 1 din H.G. nr. 737/2010, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din H.G. nr. 737/2010 şi a dispus continuare judecăţii acordând termen cu citarea părţilor la data de 13 septembrie 2011.
În şedinţa publică de la data de 13 septembrie 2011, intervenientul accesoriu M.M.F.P.S., prin consilier juridic, a invocat excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind anularea H.G. nr. 737/2010 şi respingerea acestui capăt ca rămas fără obiect avându-se în vedere apariţia O.G. nr. 59/2011, reclamanta, prin avocat, solicitând respingerea excepţiei, iar instanța a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea art. 1 lit. c) din legea nr. 119/2010, excepţie pe care a pus-o în discuţia părţilor.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 5040 din 13 februarie 2011, Curtea de Apel BucureȘti, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a art. 1 lit. c) din legea nr. 119/2010 şi a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil. Totodată, Curtea a respins excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind anularea H.G. nr. 737/2010 Și a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta D.M., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României Și intervenientul accesoriu M.M.F.P.S. Și a dispus anularea H.G. nr. 737/2010 Și a respins celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea art. 1 lit. c) din legea nr. 119/2010 este fondată, având în vedere că în temeiul Legii nr. 554/2004 instanţele de contencios administrativ sunt competente să cenzureze doar acte administrative or o lege este un act al puterii legislative.
În ceea ce priveşte excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind anularea H.G. nr. 737/2010, instanța de fond a constatat că excepţia este neîntemeiată întrucât actul atacat a produs efecte în perioada în care a fost în vigoare iar abrogarea lui nu este în măsură să stingă aceste efecte. Doar anularea actului are efecte retroactive conducând la înlăturarea tuturor consecinţelor pe care actul atacat le-a produs în perioada în care a fost în vigoare.
Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că prin metodologia de calcul se reglementează o situaţie juridică ce nu a fost avută în vedere de legiuitor conform Legii nr. 119/2010, aceea a luării în calcul a vechilor decizii, în cazul în care la emiterea acestora a fost determinat şi punctajul mediu anual în sistemul public, în condiţiile în care potrivit art. 3 din lege, pensiile se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii.
De asemenea, s-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că potrivit metodologiei, recalcularea pensiei se realizează pe baza unor acte depuse în dovedirea unor situaţii de fapt anterioare şi a îndeplinirii altor condiţii legale, cele în vigoare la momentul constituirii dosarului, iar aplicarea acestor dispoziţii, art. 5 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4), poate crea prejudicii pensionarilor prin neluarea în calcul a unor împrejurări relevante sub aspectul stabilirii drepturilor de la momentul recalculării, intervenite ulterior.
Având în vedere că prin alin. (4) introduce chiar interdicţia de a se valorifica şi perioade realizate după data stabilirii sau recalculării pensiei de serviciu in baza legii speciale, judecătorul fondului a apreciat că diminuarea pensiilor se poate realiza nu numai la nivelul pensiilor din sistemul public, ci chiar sub nivelul pensiei care li s-ar cuveni respectivelor persoane la momentul recalculării în acest sistem.
Conform art. 6, „(1) La recalcularea pensiilor de invaliditate, stabilite doar în baza unor legi speciale, şi pentru care nu s-a determinat punctajul mediu anual în sistemul public, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, stagiul potenţial se determină cu respectarea prevederilor art. 59 sau art. 60 din aceeaşi lege. (2) În cazul persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare mai mic decât jumătate din stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta, prevăzut în tabelul nr. 3 din cuprinsul art. 57 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, stagiul potenţial se determină ca diferenţă între stagiul complet de cotizare şi stagiul de cotizare necesar. (3) Stagiul potenţial rezultat prin aplicarea prevederilor alin. (2) nu poate fi mai mare decât stagiul de cotizare pe care asiguratul l-ar fi putut realiza de la data ivirii invalidităţii până la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum este detaliată în anexa nr. 9 la Normele aprobate prin Ordinul Ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 340/2001, cu modificările şi completările ulterioare. (4) În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), data ivirii invalidităţii este cea prevăzută în decizia medicală iniţială de încadrare în grad de invaliditate. (5) Perioada în care o persoană a beneficiat de pensie de invaliditate, numai în baza legii cu caracter special, şi căreia nu i s-a determinat punctajul mediu anual în sistemul public, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în înţelesul prevederilor art. 38 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege”.
Art. 7 cuprinde dispoziţii cu privire la pensiile de urmaş prevăzute la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care „se recalculează, după caz, din:
a) pensia pentru limită de vârstă, recalculată în baza prevederilor prezentei hotărâri;
b) pensia de invaliditate gradul I, recalculată în baza prevederilor prezentei hotărâri, în cazul în care, la data decesului, susţinătorul era beneficiarul unei pensii de invaliditate de orice grad;
c) pensia de invaliditate gradul I, stabilită conform Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, considerându-se îndeplinite condiţiile de acordare ale acestei categorii de pensie, în cazul pensiilor de urmaş stabilite conform prevederilor art. 68 alin. (10) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform art. 8, „Drepturile de pensie de serviciu recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010 şi ale prezentei hotărâri se acordă pe baza deciziei de recalculare emise de către casele teritoriale de pensii în evidenţa cărora se află beneficiarii pensiilor de serviciu”.
Conform art. 9, „(1) Potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 119/2010, prevederile prezentei hotărâri se aplică şi în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensii de serviciu se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a legii. (2) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), casele teritoriale de pensii emit atât decizia de pensie de serviciu stabilită în baza legii speciale, cât şi decizia de recalculare a acesteia. (3) Decizia prin care se stabileşte pensia de serviciu nu produce efecte sub aspectul acordării cuantumului pensiei rezultat din aplicarea prevederilor legii speciale. (4) Cuantumul pensiei rezultat în urma recalculării este cel care se acordă şi se plăteşte beneficiarului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 11, „Pensiile de serviciu care au făcut obiectul unor cauze soluţionate prin hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr. 119/2010 şi de prezenta hotărâre”.
Curtea a apreciat că aceste dispoziţii pot fi interpretate ca o aplicare a principiului aplicării imediate a legii noi (hotărârile judecătoreşti anterioare intrării în vigoare a legii noi fiind date în aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul pronunţării), însă normele respective nu asigură respectarea standardelor de calitate ale unui act normativ- precizie şi previzibilitate.
Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, „actele normative se iniţiază, se elaborează, se adoptă şi se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, cu dispoziţiile prezentei legi, precum şi cu principiile ordinii de drept”, iar art. 4 alin. (3) din legea nr. 24/2000 prevede că „actele normative date în executarea legilor, Ordonanţelor sau a H.G. se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă”.
Neconformitatea dispoziţiilor sus menţionate din actul administrativ cu caracter normativ contestat cu dispoziţiile legii şi cele constituţionale atrage constatarea nelegalităţii H.G., în ce priveşte metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.
Prima instanță a apreciat că, faţă de conţinutul dispoziţiilor constatate ca fiind nelegale, că metodologia adoptată prin hotărârea sus menţionată constituie un tot unitar, se impune anularea totală a actului administrativ.
În ceea ce priveȘte susţinerea reclamanţilor cu privire la încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 prin adoptarea a două H.G., instanța de fond a apreciat că aceasta nu poate fi reținută, întrucât Legea nu se referă la un act unic prin care metodologia să fie adoptată, ci la tipul actului - hotărâre de guvern: „ art. 3 alin. (3) - „În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin H.G.”
De asemenea, Curtea nu a reținut nici încălcarea dreptului comunitar prin adoptarea H.G. nr. 737/2010, întrucât argumentele reclamanţilor sunt generale, nefiind relevate dispoziţii concrete din actele de drept comunitar pretins a fi încălcate.
Referitor la încălcarea celorlalte dispoziţii constituţionale invocate prin acţiune, Curtea a constatat că reclamanţii nu relevă încălcarea dispoziţiilor Constituţiei prin procedura de recalculare, ci chiar prin faptul anulării pensiilor de serviciu, măsură dispusă prin lege.
Instanţa de fond a mai reţinut că decizia Curţii Constituţionale referitoare la constituţionalitatea Legii nr. 119/2010 raportat la art. 20 din Constituția României nu are caracter obligatoriu în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea în speţă a C.E.D.O., instanţa judecătorească având competenţa de a aplica direct dispoziţiile C.E.D.O., astfel cum sunt interpretate prin jurisprudenţa Curţii Europene.
De asemenea, prima instanță a reținut că pensia de serviciu - privită în cele două componente ale sale - cea contributivă şi cea compensatorie - constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adiţional la C.E.D.O.
Cuantumul efectiv al pensiei este supus fluctuaţiilor în funcţie de politica economică a statului, însă elementele de bază ale dreptului la pensie specială, substanţa dreptului, nu poate fi înlăturată decât în condiţiile unanim acceptate în aplicarea principiului protecţiei proprietăţii.
Astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională, partea necontributivă a pensiei de serviciu nu constituie un privilegiu, ci „o compensare parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale"- Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 02 februarie 2000.
Dreptul la pensie de serviciu, derogator de la regimul public de pensii, este recunoscut în statele U.E.
Legislaţia comunitară structurează sistemele de securitate socială diferenţiat - cel care acoperă schemele de bază, generale guvernate de Directiva nr. 79/7/EEC, respectiv sistemul ocupaţional guvernat de Directiva nr. 86/378/ EEC amendată prin Directiva nr. 96/97/EEC. Aceste sisteme de securitate socială sunt supuse unor reglementări comunitare diferite, faţă de obiectul de reglementare distinct.
Eliminarea acestui drept constituie o ingerinţă a statului, justificată de acesta prin considerente de ordin public: politică socială-necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente in sistem, respectiv de politică economică-situaţia de criză economică si financiară cu care se confruntă atât bugetul de stat, cat si cel al asigurărilor sociale de stat.
În fine, Curtea de apel a apreciat că susţinerile pârâţilor referitoare la inechitatea, „discriminarea faţă de ceilalţi pensionari”, „creaţie juridică excesivă şi disproporţionată între obligaţia de a participa la sistem şi drepturile dobândite prin normative derogatorii”, „regim juridic special de pensionare de natură să instituie avantaje materiale fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, încălcându-se grav principiul egalităţii de tratament între asiguraţii sistemului public de pensii” se raportează la un drept recunoscut prin legea internă până în 2010 şi recunoscut în prezent de dreptul comunitar.
3. Recursurile declarate
Împotriva Hotărârii instanţei de fond, Guvernul României Și M.M.F.P.S. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A.Recursul declarat de Guvernul României
În motivarea recursului se arată că în mod eronat instanţa de fond a respins excepția lipsei de obiect, întrucât potrivit prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 59/2011, la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe s-a abrogat H.G. nr. 737/2010.
De asemenea, pârâtul a mai arătat că în mod greȘit, instanța de fond a reţinut faptul că H.G. nr. 737/2010 contravine jurisprudenţei C.E.D.O., deoarece analizând circumstanţele concrete ale cazului de faţă, aplicarea Legii nr. 119/2010 în cazul reclamanţilor nu a condus la încălcarea dreptului fundamental de proprietate al acestora, ca urmare, aplicarea legii interne nu a produs efecte contrare Convenţiei.
Dreptul la pensie intră sub protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestaţie socială, situaţie reţinută în mai multe decizii pronunţate de Curtea Europeană .
Însă, dreptul la pensie de serviciu nu este un drept diferit, care să fie protejat separat de dreptul general pe care îl are fiecare persoană de a primi o pensie.
Nu există nicio hotărâre a C.E.D.O. într-o speţă suficient de asemănătoare, care să analizeze dreptul la pensie de serviciu, în sensul de beneficiu suplimentar acordat de stat, în afara pensiei, din perspectiva încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1.
Aşadar, niciodată Curtea Europeană nu a reţinut că statele nu ar putea diminua cuantumul pensiilor.
Jurisprudenţa C.E.D.O. este constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează dreptul de a primi pe viitor un anumit cuantum al prestaţiei sociale şi acceptă dreptul statelor de a modifica acest cuantum, în considerarea marjei largi de apreciere pe care o au la dispoziţie.
Unul din mijloacele de realizare a scopului urmărit de legiuitor a constat în adoptarea soluţiei legislative de a uniformiza sistemul de stabilire şi plată a cuantumului pensiei, în raport de criteriile prevăzute de Legea nr. 19/2000, aplicabile tuturor acelor categorii de pensionari care nu beneficiau de pensii speciale, stabilite prin legi speciale.
Chiar dacă pensia reclamantei a fost diminuată, raportul procentual al diminuării cuantumului pensiei nu constituie un criteriu esenţial pentru a determina existenţa raportului de proporţionalitate, fiind relevante, cu aceeaşi forţă, dacă nu mai mare, şi alte criterii, precum: modul de stabilire a acestui cuantum; raportul dintre acest cuantum şi cuantumul pensiilor obţinute de alţi beneficiari ai sistemului asigurărilor sociale de stat; raportul dintre acest cuantum şi venitul minim şi mediu pe economia naţională, raportul dintre cuantumul pensiei şi salariul pe care îl are un grefier în activitate - toate aceste elemente raportându-se la situaţia economică a României.
Recurentul mai susţine că, prin modul de reglementare a dreptului la pensie al reclamantei, Statul nu a depăşit marja de apreciere pe care o are la dispoziţie şi care îi este permisă de art. 1 parag. 2 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, s-a respectat cerinţa raportului de proporţionalitate.
B. Recursul declarat de M.M.F.P.S.
În susţinerea recursului, M.M.F.P.S. a arătat în esenţă că H.G. nr. 737/2010 a fost elaborată în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 119/2010, cu respectarea prevederilor în vigoare existente cu privire la normele de tehnică legislativă necesare pentru elaborarea unui act normativ şi nu încalcă sub nicio formă principiul ierarhiei juridice.
A mai arătat recurentul că prin actele normative care reglementează pensiile de serviciu, s-a creat un regim juridic special de pensionare pentru anumite categorii socio-profesionale, derogatoriu de la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
În opinia recurentului, recalcularea pensiilor de serviciu nu echivalează cu exproprierea beneficiarilor de pensii de serviciu, întrucât în cuantumul obligaţiei publice la care este angajat bugetul de stat, nu intră drepturi de pensii care se cuvin în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite şi nici cu restrângerea unui drept constituţional, această măsură impunându-se pentru restrângerea cheltuielilor bugetare.
II. Considerentele Înaltei Curți a asupra recursurilor,
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile, care vor fi analizate împreună, sunt fondate pentru următoarele considerente.
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, „în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului".
În temeiul acestor prevederi legale, precum şi al dispoziţiilor art. l08 din Constituţia României, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) Și lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Aşa cum o arată şi titlul actului administrativ normativ contestat, prin conţinutul acestuia se reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) Și lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuţie.
H.G. nr. 737/2010 nu conţine, aşadar, principii sau norme de drept substanţial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 şi nr. 119/2010, dispoziţiile acestui din urmă act normativ constituind şi temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.
Aceasta rezultă din însuşi conţinutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul şi sfera de reglementare a actului emis în temeiul şi aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operaţiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplineşte, deci, o simplă funcţie metodologică (tehnică) iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate reclamanţi, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalităţii actului administrativ contestat.
Rolul H.G. nr. 737/2010, precum şi sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispoziţiilor actului legislativ cu forţă juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat şi ale cărei dispoziţii nu le încalcă.
Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale, instanţa constituţională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor şi principiilor constituţionale şi comunitare invocate în cauza de faţă, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai şi dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, precum şi prevederile art. 20 din Constituţie prin raportare la următoarele acte internaţionale: Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume art. 1 referitor la proprietate; Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, şi anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă şi la protecţie socială şi art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent; Carta drepturilor fundamentale a U.E., şi anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială şi asistenţa socială şi art. 52 alin. (1) privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor.
Însuşi art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 impune recalcularea şi conferă criteriul algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, dispoziţiile hotărârii atacate nedepăşind cadrul juridic impus de actul normativ în a cărui executare a fost emisă.
Analizând încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O., Înalta Curte constată că, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O. când, din considerente obiective, măsura dispusă printr-o nouă reglementare determină numai reducerea cuantumului valoric al dreptului de asigurări sociale, o asemenea ipoteză nu reprezintă încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O., cu atât mai mult cu cât noul nivel este determinat în funcţie de sistemul contributivităţii, iar, în aceste condiţii, reducerea cuantumului unei pensii speciale până la nivelul determinat de aplicarea principiului contributivităţii, nu reprezintă nici o măsură nejustificată, nici o măsură care să depăşească criteriile cerute de jurisprudenţa C.E.D.O., recunoscute şi în art. 53 din Constituţia României.
Examinând aspectele invocate de către reclamanţi nu poate fi reţinută nelegalitatea actului administrativ cu caracter normativ a cărui anulare face obiectul prezentei cauze.
Practic, reclamanţii critică reducerea cuantumului pensiilor de serviciu de care beneficiau anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 737/2010, în urma recalculării, în condiţiile în care criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010.
Într-adevăr, H.G. nr. 737/2010, publicată în M. Of. al României nr. 528 din 29 iulie 2010, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie şi al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, din examinarea înscrisurilor dosarului neputând fi identificate elemente de nelegalitate în operaţiunea elaborării şi adoptării sale.
De asemenea, verificând concordanţa actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza şi în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de reclamanţi, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplineşte numai o funcţie tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forţă juridică superioară, în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.
În realitate, prevederile legale criticate au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din chiar Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1): „ Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare” şi art. 7 alin. (1) „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare”.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 ar fi depăşit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, iar, pe de altă parte, acest act normativ cu forţă juridică superioară a făcut deja obiectul controlului de constituţionalitate sub aspectele criticate de către reclamanţi.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.
În consecinţă, pentru motivele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii capătului de acţiune privind anularea H.G. nr. 737/2010, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Guvernul României şi de M.M.F.P.S. împotriva Sentinţei civile nr. 5040 din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge ca nefondat capătul de acţiune privind anularea H.G. nr. 737/2010.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 19/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 20/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
