ICCJ. Decizia nr. 2008/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2008/2013
Dosar nr. 8140/2/2011
Şedinţa publică din 27 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 5364 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. F. SRL în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P., şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării procesului - verbal de constatare din 7 iulie 2011 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că în baza contractului de finanţare. încheiat între reclamantă şi pârâta A.P.D.R.P. la data de 06 noiembrie 2008, privind proiectul de investiţie „Modernizare fermă vegetală SC A. F. SRL”, sesiunea cererii de proiecte mai 2008 în cadrul Măsurii 121 Modernizarea exploataţilor agricole, modificat ulterior prin actele adiţionale din data de 2 februarie 2009 şi de 18 ianuarie 2010, reclamanta a încasat ajutor financiar nerambursabil, aprobat pentru primele două tranşe în valoare de 1. 345. 520, 04 lei la data de 04 august 2009, respectiv de 1. 511. 084, 06 lei la data de 26 februarie 2010, iar la data de 23 aprilie 2010 a depus dosarul de plată pentru tranşa a 3 – a la O.J.D.R.P. Neamţ, Serviciul Verificare cereri de Plată, declarând conformă cererea de plată la data de 26 aprilie 2010.
La data de 04 mai 2010, pârâta i-a comunicat reclamantei „Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plăţii”, emisă de către O.J.D.R.P. Neamţ, din data de 30 aprilie 2010, iar în baza acestei notificări, la data de 07 iulie 2011, a emis Procesul verbal de constatare, comunicat la data de 5 septembrie 2011, prin care i se aducea la cunoştinţă faptul că datorează suma de 2.856.604,10 lei, reprezentând întreaga sumă plătită reclamantei în cadrul contractului de finanţare din 6 noiembrie 2008 ,„contract care urmează a fi reziliat”.
În cuprinsul procesului verbal, la cap. 6 – prezentarea aspectelor constatate -, se menţionează că „beneficiarul nu a respectat prevederile Contractului de Finanţare şi ale Actului Adiţional din 14 ianuarie 2010 cu privire la durata de valabilitate a contractului şi data de execuţie a investiţiei, care a fost de 21 luni şi care a expirat la data de 6 august 2010”.
Examinând existenţa condiţiilor impuse art. 14 şi art. 15, Curtea a apreciat că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, din cuprinsul actelor contestate nerezultând existenţa unei nereguli în sensul dat de O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, iar, pe de altă parte, actele dosarului şi ansamblul circumstanţelor cauzei atestă îndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuţie şi specificul activităţii societăţii reclamante, executarea silită care ar putea fi declanşată putând genera dificultăţi reale în executarea obligaţiilor contractuale asumate, sistarea serviciilor, precum şi grave probleme sociale.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei nr. 5364 din 26 septembrie 2011 a formulat recurs pârâta A.P.D.R.P., solicitând modificarea a acesteia în sensul respingerii acţiunii reclamantei, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304¹ şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii, recurenta a evocat prevederile contractului de finanţare încălcate de către intimată, argumentând că aspectele reţinute în procesul-verbal contestat reprezintă o „neregulă” în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 79/2003, a art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 şi ale art. 16 din Anexa I la contractul de finanțare, prejudiciul produs bugetului U.E. sau bugetelor naționale putând fi real sau potențial, iar producerea unei nereguli Și utilizarea necorespunzătoare a fondurilor acordate atrage sancțiunea restituirii totale sau parțiale a acestora.
A susținut, citând jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, că regula generală este ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obținut nejustificat, obligația de recuperare a fondurilor intervenind automat, la constatarea neregulilor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.
A mai arătat că prejudiciul suferit constă în plata unui ajutor financiar nerambursabil pentru un proiect care s-a dovedit a fi neeligibil, iar culpa beneficiarului constă în nerespectarea duratei de execuție stabilită prin contract, procesul-verbal contestat fiind legal emis.
Recurenta a mai susținut, în esență, că din actele existente la dosar Și din motivarea sumară a reclamantei nu rezultă îndeplinirea condiției pagubei iminente.
3. Soluţia instanţei de control judiciar.
Examinând actele şi înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, şi îl va respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
În speță, criticile recurentei-pârâte vizează tocmai neîndeplinirea condiţiilor legale prevăzute de lege, respectiv dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ privind „cazul bine justificat” şi „paguba iminentă”.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că suntem în prezenţa unui caz bine justificat în raport de următoarele argumente:
La data de 6 noiembrie 2008 s-a încheiat între recurentă Și intimată contractul de finanţare din 6 noiembrie 2008 privind proiectul de investiţie "Modernizare fermă vegetală SC A. F. SRL", sesiunea cereri de proiecte mai 2008 în cadrul Măsurii 121 Modernizarea exploataţiilor agricole, modificat ulterior prin actele adiţionale din 2 februarie 2009 şi 18 ianuarie 2010 (anexa 4).
În executarea acestui contract, intimata a încasat ajutorul financiar nerambursabil aprobat pentru primele două tranşe în valoare de 1.345.520,04 lei la data de 04 august 2009, respectiv de 1.511.084,06 lei la data de 26 februarie 2010.
Dosarul de plată pentru tranȘa 3 a fost depus la O.J.P.D.R.P. Neamţ la data de 23 aprilie 2010.
La data de 04 mai 2010, intimata a primit „Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plăţii", emisă de O.J.P.D.R.P. Neamţ la 30 aprilie 2010.
Ulterior, A.P.D.R.P. a emis Procesul verbal de constatare la 7 iulie 2011, comunicat intimatei la data de 5 septembrie 2011, împreună cu o notificare, aducându-i-se la cunoştinţă că datorează suma de 2.856.604,10 lei, cu titlu de restituire a sumelor plătite în tranşele 1 şi 2, pe baza contractului de finanţare.
În acest proces verbal de constatare, criticat în prezenta cauză, se reține că intimata nu a respectat prevederile Contractului de Finanţare şi ale Actului Adiţional din 18 ianuarie 2010 cu privire la Durata de valabilitate a contractului şi durata de execuţie a investiţiei care a fost de 21 luni şi care a expirat pe data de 06 august 2010.
Înalta Curte reține că procesul-verbal contestat a fost întocmit ca urmare a verificării documentelor deținute de către autoritatea pârâtă, la sediul acesteia, fără audierea intimatei.
Or, în cuprinsul acestui act se consemnează că durata de implementare a proiectului a expirat la data de 06 august 2010, fără însă a se da detalii cu privire la data la care a fost în concret finalizat proiectul, sau condițiile de finalizare a implementării, făcându-se doar referire la alt act al autorității emitente care ar constata acest aspect, Și anume Nota de descoperire a unei neregularități Și de fundamentare pentru desfăȘurarea unui control la 9 iunie 2011 întocmită de S.V.C.P. – O.J.P.D.R.P. Neamț, act care, însă, nu a fost depus în dosar.
Se recunoaȘte că proiectul este finalizat, dar tranȘa finală a fost declarată neeligibilă, din alte motive, care, de asemenea, nu sunt descrise în procesul-verbal contestat.
Înalta Curte apreciază că toate aceste aspecte sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat, fiind, astfel, întrunită prima condiție avută în vedere de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie legală, aceea a prevenirii unei pagube iminente, din probele administrate în cauză rezultă că şi aceasta este îndeplinită, întrucât este evident că prin punerea în executare silită a actului administrativ fiscal, funcționarea societății contestatoare ar fi grav afectată.
Potrivit definiţiei legale prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, ceea ce presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ, ceea ce în cauza de faţă se justifică, având în vedere consecinţele executării actului asupra intimatei.
În raport de toate cele mai sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi că este legală şi temeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de A.P.D.R.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.P.D.R.P. împotriva Sentinţei civile nr. 5364 din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2001/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2019/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
